Mediafax Echipa

Acţiune de „curăţenie”, demarată de Facebook. Peste 580 de milioane de conturi false, ÎNCHISE

Facebook a închis 583 de milioane de conturi false în primele trei luni ale anului, potrivit unui anunţ al companiei, afirmând că au întărit în acelaşi timp „standardele comunităţii” împotriva imaginilor violente, a propagandei teroriste şi a discursului urii.

Producătorul de gheaţă care folosea apă nepotabilă, AMENDAT cu o sumă ridicolă de ANSVSA

Inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti au interzis miercuri activitatea unei unităţi care producea gheaţă alimentară şi au aplicat o sancţiune contravenţională de 2.000 de lei, pentru condiţii de igienă necorespunzătoare.

Radu Mazăre, condamnat la şase ani şi şase luni de închisoare/ REACŢIA fostului edil, aflat în Madagascar, după aflarea sentinţei

Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost condamnat, miercuri, la şase ani şi jumătate de închisoare pentru mai multe infracţiuni de abuz în serviciu privind vânzarea unor terenuri din Mamaia la preţuri subevaluate, transmite corespondentul MEDIAFAX. Fostul primar al Constanţei, Radu Mare, a transmis, miercuri, o scrisoare, ca reacţie la decizia Tribunalului Constanţa de a-l condamna la 6 ani şi 6 luni de închisoare, spunând că este „uluit şi consternat de sentinţă”, pentru că a fost achitat de Curtea de Apel Bucureşti pentru aceleaşi fapte.

Black Sea Defense & Aerospace | Romarm: Estimăm exporturi de peste 100 de milioane de dolari în 2018/ MEDIAFAX lansează Monitorul Apărării

Compania naţională Romarm ţinteşte, pentru 2018, exporturi în valoare de peste 100 de milioane de dolari. Reprezenanţii companiei au precizat, pentru MEDIAFAX, că acestă suma va reprezenta o creştere de 20% faţă de anul trecut.

BĂTAIE în trafic, cu bâte şi cuţite, la Târgu-Jiu: Patru bărbaţi au fost reţinuţi

Patru bărbaţi s-au luat la bătaie, miercuri, într-un sens giratoriu din Târgu-Jiu, după o şicanare în trafic între doi şoferi. Poliţiştii chemaţi să intervină au găsit mai multe bâte şi un cuţit, cei patru bătăuşi fiind reţinuţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ambasadorul Palestinei în România, RECHEMAT pentru consultări la Ramallah/ MAE palestinian: Participarea la recepţia din Israel, „gravă încălcare a rezoluţiilor ONU”

Ambasadorul Palestinei în România, Fuad Kokaly, a fost rechemat la Ramallah pentru consultări, potrivit Ambasadei statului Palestina în România.

CSM, despre modificarea articolului 308 din Codul Penal, referitor la infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane: Textul, reevaluat pentru recuperarea prejudiciului din mediul privat

CSM a precizat că la nivelul unei comisii de specialitate a fost reevaluat textul de lege privind art. 308 din Codul Penal, referitor la infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane, menţionând că prioritatea este recuperarea prejudiciului în cazul infracţiunilor săvârşite în mediul privat.

Noaptea Muzeelor 2018 | Peste 150 de muzee vor putea fi vizitate sâmbătă noaptea. Noutăţile evenimentului

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) a anunţat că, pentru ediţia din acest an a Nopţii Muzeelor, aproximativ 150 de muzee şi organizaţii partenere vor participa la acest eveniment. Noutatea acestei ediţii este dată de 10 scurtmetraje despre culisele unor muzee din Bucureşti.

Senat: Preşedintele României nu intră în procedura numirii conducerii ANCOM

Senatul a adoptat, miercuri, respingerea amendamentului Comisiei economice care prevedea reintroducerea preşedintelui Klaus Iohannis în procedura de numire a şefiei Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Dăncilă, despre scrisoarea Corinei Creţu în care se vorbeşte despre riscul dezangajării fondurilor UE: Este o evaluare pe anul trecut. Vom avea o discuţie

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, că va avea o întâlnire cu Corina Creţu, comisar pe politici regionale şi a discutat deja cu ministrul Transporturilor, în contextul scrisorii transmise de Creţu în care se se vorbeşte despre riscul dezangajării fondurilor UE.

Felix Bănilă, propunerea ministrului Justiţiei pentru şefia DIICOT, va fi intervievat de către CSM pe 5 iunie

Procurorul Felix Bănilă, propunerea ministrului Justiţiei pentru funcţia de procuror-şef al DIICOT, urmează a fi intervievat la CSM pe 5 iunie. Pe 6 iunie Consiliul va trimite avizul către Ministerul Justiţiei.

Cel mai spectaculos drum din România, redeschis. Când este posibilă circulaţia

Circulaţia rutieră pe DN 67C – Transalpina s-a redeschis, miercuri, astfel că cel mai înalt şi spectaculos drum din România poate fi traversat cu maşina, însă deocamdată numai în timpul zilei şi cu restricţii de viteză, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dăncilă lămureşte dacă preşedintele i-a cerut demisia la întâlnirea faţă în faţă de la Cotroceni

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, că preşedintele Klaus Iohannis nu i-a solicitat demisia la întâlnirea pe care au avut-o la Palatul Cotroceni, dar că i-a transmis că solicitările sale anterioare au fost inoportune.

Ministrul Sănătăţii: Nu am rezolvat problema şpăgii din spitale. Cred că ne-a intrat în sânge să mergem la medic şi să dăm plicul

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a atras atenţia, miercuri, că problema mitei din spitale persistă, menţionând că există unităţi medicale în care pacienţii încă mai dau medicilor bani în plic, fiind vorba despre un fenoment "intrat în sânge".

CNAS: Platforma Informatică pentru cardul de sănătate, din nou funcţională

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunţat, miercuri, că sistemul informatic pentru cardul de sănătate a fost repus în funcţiune după ce două seri la rând a fost oprit pentru lucrări tehnice. Medicii de familie susţin că sistemul nu a mers în ultimele două săptămâni.

Dragnea, despre o eventuală contributivitate zero la pilonul II de pensii: O prostie şi o minciună

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că zvonurile privind intenţia Executivului de a introduce ”cobntributivitate zero” la pilonul II de pensii reprezintă ”o prostie şi o minciună”, afirmând că nu există un proiect oficial care să prevadă reforma sistemului de pensii.

VIDEO Filmări cu drona la lucrările la viaductul peste râul Someşul Mic, de lângă Gilău

Imagini spectaculoase cu lucrările de construcţie la viaductul peste râul Someşul Mic, din apropierea localităţii Gilău, surprinse de o dronă. Lung de 700 de metri, acest pod va permite utilizarea celor 8,7 kilometri ai autostrăzii Transilvania, cuprinşi între Gilău şi Nădăşelu, finalizaţi anul trecut.

Cea mai mare inflaţie din UE | Eurostat: România, campioana Europei la creşterea preţurilor, cu o majorare de 4,3% a IAPC

România este pe primul loc în ceea ce priveşte rata anuală a inflaţiei în aprilie 2018, înregistrând o creştere de 4,3% a Indicelui Armonizat al Preţurilor de Consum (IAPC), arată datele comunicate miercuri de Eurostat.

Un preot din judeţul Arad, găsit împuşcat în cap

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, preot ortodox în localitatea Hăşmaş, din judeţul Arad, a fost găsit, miercuri, de către soţie împuşcat în cap. Poliţiştii exclud varianta unei crime, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dragnea: Legislaţia trebuie clarificată. Acum de evaziune fiscală şi de spălare de bani poate fi acuzată orice firmă

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că legislaţia privind evaziunea fiscală trebuie modificată, deoarece ”de evaziune fiscală şi de spălare de bani poate fi acuzată orice firmă pe actuala legislaţie”.

Dragnea, despre cererea procurorilor de condamnare a sa la 7 ani şi 6 luni de închisoare cu executare: Ei cer mai ales pentru persoanele pe care le „apreciază” foarte mult

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a comentat miercuri, întrebat fiind de cererea procurorilor în cazul său de condamnare cu executare, că procurorii cer mai ales în cazul persoanelor pe care le "apreciază", susţinându-şi din nou nevinovăţia.

Un al doilea stat şi-a mutat ambasada la Ierusalim

Guatemala este al doilea stat care îşi deschide ambadasa la Ierusalim, la două zile după ce Statele Unite şi-au inaugurat propria ambasadă acolo, mişcare ce a dus la izbucnirea unui val de proteste violente în urma căruia cel puţin 52 de persoane au murit, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Faptele de conflict de interese sau incompatibilitate la demnitari se prescriu după 3 ani. Proiect adoptat de Parlament

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, ca for decizional, un proiect care modifică o Lege din anul 2003 care prevede că faptele comise de cei aflaţi în funcţii publice care duc la conflict de interese sau incompatibilitate se prescriu la trei ani de la data comiterii lor.

Băsescu face public un DOCUMENT secret al SRI care vizează „Gala Bute”: „Arată cum ajungeau la politicieni”/ Manda: Am primit documentul. O să decidem în prima şedinţă

Fostul preşedinte Traian Băsescu a făcut public, miercuri, un document al SRI, despre care spune că este strict secret şi i-a parvenit în urmă cu câteva luni, şi care vizează dosarul Gala Bute, menţionându-se clar rolul acestuia şi cum funcţiona relaţia cu sistemul judiciar. Preşedintele Comisiei de control SRI, Claudiu Manda, a declarat, miercuri, că a primit de la Traian Băsescu documentul care vizează ”Gala Bute”, fiind un document secret, urmând ca acesta să fie discutat în şedinţa viitoare.

Dragnea vrea ca Iohannis să se consulte cu Parlamentul şi Guvernul înaintea reuniunilor Consiliului European

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui ”măcar” să se consulte cu reprezentanţii guvernului şi ai parlamentului înainte de a merge la reuniunile Consiliului European, afirmând însă că şeful statului este ”un fel de lup moralist”.

Efectele codului portocaliu din judeţul Timiş: străzi şi curţi inundate, în urma ploilor torenţiale. FOTO

Cel puţin opt străzi din Timişoara, Buziaş şi comuna Giroc, dar şi mai multe curţi şi garaje au fost inundate, miercuri, în urma unei ploi torenţiale care a căzut în judeţul Timiş. O maşină a rămas blocată în apă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Gloanţe, grenade, ostatici şi F16 survolând asurzitor: ingredientele deschiderii BSDA 2018

Detaşamenul special de protecţie şi intervenţie din cadrul Ministerului Apărării Naţionale a făcut, miercuri, o demonstraţie la deschiderea celei de-a şaptea ediţii a Expoziţiei Internaţionale dedicată Industriei Aeronautice, Apărării, Securităţii Naţionale, Securităţii Cibernetice şi Securităţii.

Deputaţii au modificat din nou Legea privind statutul magistraţilor, după decizia CCR

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în urma emiterii Curţii Constituţionale a unei decizii de neconstituţionalitate, efectuând câteva modificări care redefinesc eroarea judiciară.

Angajaţii din industria de Apărare, a doua zi de proteste. Principala nemulţumire / Sindicaliştii vor avea discuţii cu vicepremierul Viorel Ştefan

În jur de 150 de angajaţi din industria de Apărare pichetează sediul Guvernului, pentru a doua zi, aceştia fiind nemulţumiţi că de cinci luni nu şi-au primit salariile, dar şi de lipsa investiţiilor şi de deficitul de personal. Sindicaliştii vor avea discuţii cu vicepremierul Viorel Ştefan.

BSDA 2018 | Iohannis: România are o bază solidă şi în ceea ce priveşte securitatea cibernetică

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, cu prilejul deschiderii expo-conferinţei Black Sea Defense că nu întâmplător în cadrul NATO a fost luată decizia ca România să se implice în asigurarea securităţii cibernetice a Ucrainei, ci datorită pregătirii.

Fifor, la expoziţia BSDA: Vom da drumul programului de înzestrare pentru forţele navale. Vom relansa şi producţia IAR

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat, miercuri, la expoziţia BSDA, dedicată industriei militare, că ministerul este în procedura finală pentru demararea unui program de înzestrare pentru forţele navale.

Tiroliana ruptă la Craiova. Traseul de pe care un copil de zece ani a căzut ar fi fost montat ilegal

Traseul periculos din Parcul „Nicolae Romanescu” Craiova de unde, duminică, un copil a căzut de la opt metri înălţime, ar fi fost montat ilegal, fără să obţină acordul vreunei instituţii, un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă fiind deschis în acest caz

Doi executivi Tesla au părăsit compania, într-un moment în care grupul se confruntă cu probleme

Arch Padmanabhan, director de produs pentru unitatea de stocare staţionară Tesla şi Bob Rudd, fostul vicepreşedinte al SolarCity, care a condus vânzările comerciale şi de utilităţi din America de Nord, au părăsit compania, relatează Bloomberg.

Noaptea MUZEELOR. RATB prelungeşte programul pentru o linie de noapte

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) a anunţat că va prelungi programul pentru linia 362, sâmbătă, de Noaptea Muzeelor, până la ora 04.00. De asemenea, vor circula şi liniile de noapte din zona centrală a Capitalei.

O carte pe zi: ”Mai sunt zile cu ploaie” de Karl Ove Knausgård

Al cincilea roman din cele şase care alcătuiesc autobiografia lui Karl Ove Knausgård intitulată ”Lupta mea”, o carte care i-a adus celebritate autorului şi a ajuns fenomen de piaţă.

ACCIDENT grav în Timiş. MICROBUZ cu 17 elevi la bord s-a ciocnit cu un autoturism: opt persoane, la spital

Şapte copii şi un adult au fost transportaţi la spital, miercuri, în urma unui accident produs pe un drum din judeţul Timiş între un microbuz în care erau 17 elevi şi doi profesori, şi o maşină, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dosarul ANRP: DNA cere pedeapsă maximă cu închisoare pentru Alina Bica şi „în limite reduse” pentru Dorin Cocoş/ Fosta şefă DIICOT, aflată în Costa Rica, solicită încetarea procesului. Instanţa supremă va pronunţa o primă sentinţă pe 29 mai

La ultimul termen în dosarul ANRP de la ÎCCJ, în care fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, Dorin şi Alin Cocoş sunt acuzaţi de fapte de corupţie, procurorul DNA a cerut pedepse cu exeucutare pentru toţi inculpaţii din această cauză, cu excepţia celui din urmă, pentru care a propus suspendarea. Instanţa supremă va pronunţa o primă sentinţă pe 29 mai.

O tânără însărcinată în luna a şaptea reclamă că fătul ei a murit în urma tratamentului din spital. Anchetă desfăşurată de Poliţie şi de Colegiul Medicilor

O femeie însărcinată reclamă că în urma tratamentului administrat în Spitalul din Vălenii de Munte, judeţul Prahova, fătul ei de 7 luni a murit. O anchetă este desfăşurată de Poliţie şi de Colegiul Medicilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Incendiu puternic la fosta Rafinărie Astra din Ploieşti. Fumul gros, vizibil de la distanţă. FOTO

Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri dimineaţa, la fosta Rafinărie Astra din Ploieşti, la un canal de deversare, fiind cuprinse de flăcări reziduri petroliere. Fumul gros este vizibil de la distanţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Două persoane rănite, după ce tirul în care se aflau s-a răsturnat. FOTO

Două persoane au fost rănite, miercuri dimineaţa, după ce tirul încărcat cu lemne în care se aflau s-a răsturnat pe DN 38, la intrarea în Amzacea, judeţul Constanţa.