Mediafax Echipa

Un membru CSM acuză o răsturnare de situaţie în cadrul consiliului, în privinţa legilor justiţiei: Votul era unul favorabil. Peste noapte, avizul a fost negativ/ UPDATE: Toader cere clarificări

Judecătoarea Evelina Oprina, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a declarat că magistraţii din CSM stabiliseră, în preziua votului, să dea un acord în unanimitate în cazul Legilor justiţiei, însă, „peste noapte”, situaţia s-a schimbat, iar avizul a fost negativ.

Deficitul comercial a crescut la 8,8 miliarde euro în primele nouă luni din 2017

Deficitul balanţei comerciale în primele nouă luni din 2017 a ajuns la 8,8 miliarde de euro, cu 1,9 miliarde de euro mai mare decât cel înregistrat în perioada similară de anul trecut, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică.

Bucureştiul primeşte o veste proastă. Oraşele Bratislava şi Milano sunt favorite să găzduiască Agenţia Europeană a Medicamentului/ Evaluarea proiectului României a fost contestată/ Reacţia europarlamentarilor români

Oraşele Bratislava şi Milano sunt favorite să găzduiască Agenţia Europeană a Medicamentului (AEM) după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, au precizat joi mai mulţi oficiali europeni citaţi de publicaţia The Financial Times.

Unul dintre cei trei mineri, victime ale accidentului de la Mina Uricani din 30 octombrie, a murit în această dimineaţă la Spitalul de Arşi din Bucureşti

Un alt miner, cel de-al doilea, victimă a accidentului de la Mina Uricani din 30 octombrie, a murit, joi dimineaţă, la Spitalul de Arşi din Bucureşti.

Unul dintre cele mai cunoscute malluri din Capitală se extinde

Andrei Pogonaru: Miza este pe clienţii români care se întorc din străinătate şi vin să cheltuie bani în malluri, tendinţă pe care a remarcat-o până acum.

Autorităţile palestiniene au reluat cooperarea în domeniul securităţii cu Israelul

Forţele palestiniene din Cisiordania au reluat relaţiile de cooperare cu Israelul pe care le suspendaseră în luna iulie în semn de protest faţă de politicile Tel Avivului privind Ierusalimul, a anunţat şeful poliţei palestiniene, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

Mircea Lucescu, selecţionerul Turciei: Dacă nu am putut antrena România, măcar să o întâlnesc ca adversar

Mircea Lucescu, selecţionerul naţionalei Turciei, a participat la conferinţa de presă premergătoare meciului cu reprezentativa României şi a spus că, dacă n-a reuşit să antreneze România, măcar să o înfrunte ca adversar.

Revoluţia fiscală | Şase milioane de contracte de muncă, în aer

Opoziţia patronatelor şi a sindicatelor nu a înduplecat Guvernul să renunţe sau să amâne modificările ample din Codul fiscal, care vor schimba complet de la 1 ianuarie 2018 tabloul fiscal şi de muncă în România.

Cea mai mare captură de droguri din istoria Columbiei: 12 TONE de cocaină / Valoarea uriaşă la care au fost estimate/ Cine este omul pentru capturarea căruia SUA au oferit o recompensă de 5 milioane dolari | FOTO

Preşedintele Columbiei, Juan Manuel Santos, a anunţat miercuri că poliţia a descoperit 12 tone de cocaină, cea mai mare captură de droguri din istoria acestei ţari.

CSM discută în şedinţa de joi proiectul legilor justiţiei, modificat în Parlament

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii discută, în şedinţa de joi, proiectul de modificare a legilor justiţiei asumat de coaliţia PSD-ALDE, urmând a da un aviz consultativ. Până acum, parchetele şi mai multe adunări generale ale unor instanţe au respins proiectul.

Charlie Sheen, acuzat că l-ar fi violat pe Corey Haim pe când acesta avea 13 ani / Reacţia starului cunoscut din serialul „Doi bărbaţi şi jumătate”

Charlie Sheen respinge acuzaţiile potrivit cărora l-ar fi abuzat sexual pe Corey Haim, în anii 80, potrivit vulture.com.

Donald Trump i-a transmis lui Xi Jinping că există soluţii pentru rezolvarea problemei nord-coreene/ Raspunsul lui Xi Jinping: China va insista pentru denuclearizarea Peninsulei Coreene

Donald Trump, preşedintele SUA, i-a transmis, joi, preşedintelui chinez Xi Jinping că este de părere că există soluţii pentru rezolvarea problemei nord-coreene, în contextul în care Washingtonul îşi propune izolarea regimului de la Phenian şi denuclearizarea Coreei de Nord, relatează Reuters şi BBC.

Maşinile ELECTRICE şi hibride, pe piaţa din România: Câte automobile au fost înmatriculate la noi, în 2017

Aproape 100 de vehicule electrice şi circa 1.500 de vehicule hibride au fost înmatriculate în primele nouă luni din 2017, în creştere faţă de perioada similară din 2017, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile şi ale Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România.

Familiile minerilor morţi sau răniţi în accidentul de la Uricani vor primi ajutoare de la Guvern

Guvernul a decis, miercuri, să acorde ajutoare de urgenţă pentru familiile minerilor care au murit sau au fost răniţi în accidentul de la mina Uricani, din 30 octombrie, cuantumul total al ajutoarelor fiind de 60.000 de lei.

Trei portavioane americane vor efectua exerciţii militare în apropierea Peninsulei Coreea

Trei portavioane americane vor efectua în curând exerciţii militare în Oceanul Pacific, în apropierea Peninsulei Coreea, a anunţat, joi, Armata Statelor Unite, în contextul în care preşedintele american Donald Trump efectuează o vizită în Asia, realatează site-ul agenţiei Yonhap.

ONU cere Arabiei Saudite să pună capăt blocadei impuse Yemenului

Consiliul de Securitate al ONU a cerut, miercuri, Arabiei Saudite să pună capăt blocadei împotriva Yemenului, existând riscul ca ”milioane de oameni să fie afectaţi de cea mai mare foamete” din ultimele decenii, relatează The New York Times.

Ministru spaniol: Madridul ar putea permite în viitor referendumurile pe tema independenţei

Alfonso Dastis, ministrul de Externe al Spaniei, a afirmat, miercuri, că Madridul ia în considerare modificarea Constituţiei care ar putea permite regiunilor să organizeze referendumuri pe tema independenţei în viitor, informează BBC News Online.

Peste 20 de state membre ale UE vor semna, săptămâna viitoare, un pact în domeniul apărării- presă

Cel puţin 20 de state membre UE vor semna săptămâna viitoare un pact în domeniul apărării menit să dezvolte infrastructura militară comună, proiect promovat de Franţa şi de Germania, care ar trebui să demonstreze unitatea Blocului comunitar în contextul Brexit, relatează site-ul agenţiei Reuters.

O nouă demisie în vârful Guvernului Marii Britanii. Cu cine a avut Priti Patel întâlniri neautorizate

Priti Patel, ministrul britanic al Dezvoltării Internaţionale, şi-a anunţat miercuri seara demisia, după ce a avut întrevederi neautorizate cu mai mulţi lideri israelieni, devenind al doilea ministru care părăseşte Guvernul Theresey May în ultima săptămână, relatează BBC News Online.

Jean-Claude Juncker: Turcia se îndepărtează de Uniunea Europeană

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a declarat, miercuri, că Uniunea Europeană îşi va respecta angajamentele financiare faţă de Turcia, însă a avertizat că această ţară se îndepărtează de Uniunea Europeană, relatează site-ul agenţiei Anadolu.

Armata siriană a preluat controlul asupra ultimului oraş important ocupat de reţeaua teroristă Stat Islamic

Armata siriană şi aliaţii săi au preluat controlul asupra ultimului oraş important din Siria care era ocupat de militanţii reţelei teroriste Stat Islamic, a anunţat, miercuri, un comandant al alianţei militare care îl sprijină pe Bashar al-Assad, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Generalul Dumitru Iliescu va fi audiat, miercuri, pentru a doua oară în Comisia SRI

Fostul şef al Serviciului de Protecţie şi Pază, Dumitru Iliescu, va fi audiat pentru a doua oară în cadrul Comisiei parlamentare de control al SRI, prima audiere având loc pe 25 octombrie, când a relatat comisiei că a primit informaţii despre activităţile conducerii SRI.

Un deţinut de la Giurgiu, beneficiar al recursului compensatoriu, eliberat cu o zi mai târziu decât ar fi trebuit. ANP anunţă o anchetă

Un deţinut de la Penitenciarul Giurgiu, beneficiar al reducerii pedepsei pe baza legii recursului compensatoriu, a fost pus în libertate, miercuri, cu o zi mai târziu decât ar fi trebuit. Potrivit Administraţiei Penitenciarelor, urmează să fie demarată o anchetă pentru a se afla cine a greşit.

„Obsesia” Messi pentru Cristiano Ronaldo. Starul portughez a pus un pariu „nebun” cu ceilalţi colegi de la Real Madrid

Cristiano Ronaldo are un singur gol marcat în acest sezon din La Liga, însă rivalitatea cu Messi l-a determinat să pună un pariu "nebun" cu colegii de la Real Madrid. Startul portughez este convins că-l va depăşi pe Messi, chiar dacă argentinianul are un avans considerabil.

O maşină a clubului Dunărea Călăraşi a fost implicată într-un grav accident rutier, miercuri seară. Două persoane au murit

O maşină a clubului Dunărea Călăraşi, din Liga 2, a fost implicată într-un accident. La întoarcea de la Brăila, unde echipa lui Dan Alexa a jucat în etapa a 16-a, unii dintre membrii staffului tehnic au fost implicaţi într-un accident în urma căruia două persoane au murit.

Trei membri ai reţelei teroriste Stat Islamic au trecut prin România în drumul spre Siria – presă

Trei militanţi islamişti au trecut prin România în drumul spre Siria, unde au devenit membri ai reţelei teroriste Stat Islamic, le-a declarat unul dintre ei anchetatorilor din Irak, unde este arestat.

Oprescu, SNFP: Când bugetarii vor vedea diminuarea salariale, vor apela la orice formă de protest

Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici susţine că bugetarii vor apela la orice formă de protest, în momentul în care mărirea salarială de 25% va dispărea din cauza transferului de contribuţii, precizând că nu au fost luate în seamă opiniile sindicaliştilor înainte de adoptarea OUG.

MEN: Firmele pot cere în practică elevi ai învăţământului profesional-dual

Ministerul Educaţiei anunţă că operatorii economici care sunt dispuşi să şcolarizeze elevi în zona practică pot trimite solicitările către Inspectoratele Şcolare Judeţene până pe data de 17 noiembrie, numărul de locuri fiind stabilit până pe 29 noiembrie.

Analist: Programatorii IT şi persoanele cu grad de handicap pot pierde între 6 şi 22% din salariu

Simulările arată că, în contextul măsurilor fiscale luate de Executiv miercuri, se impune o creştere de 19,9% a salariului brut, cu referinţă salariul mediu brut pre economie de 3.131 lei, pentru a păstra suma în mână primită acum de un angajat, spune Radu Derscariu, director Deloitte Romania.

Arabia Saudită permite redeschiderea Portului Aden, situat în sudul Yemenului

Coaliţia militară internaţională condusă de Arabia Saudită a permis miercuri reluarea activităţilor în portul sudic Aden, după ce în urmă cu două zile ordonase închiderea acestuia, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Lider al Partidului Democrat European Catalan: Există o dorinţă spre autonomie în Transilvania

Coordonatorul departamentului de politică externă al Partidului Democrat European Catalan, Marc Gafarot i Monjó, crede că există o dorinţă, care se poate simţi, către autonomie, în Transilvania, unde trăieşte o importantă comunitate de maghiari, transmite corespondentul Mediafax.

Cutremur de suprafaţă, simţit puternic în oraşul german Köln

Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea de 3,1 grade a avut loc miercuri seară în vestul Germaniei, fiind simţit puternic în oraşul Köln, informează presa germană.

Cum se schimbă salariile după mutarea CAS de la angajator la angajat. Exemplu – calculul Finanţelor

Trecerea contribuţiilor de asigurări sociale (CAS) de la angajator la angajat ar trebui să aibă un impact de doar câţiva lei în ambele părţi, cu condiţia creşterii corespunzătoare a salariului brut, arată calculele prezentate miercuri de ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa.

Statele Unite acuză Iranul că oferă armament sofisticat insurgenţilor huthi din Yemen

Iranul oferă armament sofisticat, inclusiv rachete balistice, insurgenţilor huthi din Yemen, acuză Administraţia Donald Trump, după critici similare formulate de Arabia Saudită, informează site-ul agenţiei Associated Press.

Premierul Irlandei: UE aşteaptă garanţii din partea Marii Britanii înainte de avansarea negocierilor

Liderii Uniunii Europene probabil vor permite iniţierea în decembrie a negocierilor pe tema viitoarelor relaţii cu Marea Britanie dacă Londra va oferi garanţii în scris privind soluţionarea problemelor discutate în momentul de faţă, afirmă premierul Irlandei, Leo Varadkar.

Protestatarii s-au strâns din nou în Piaţa Victoriei din Bucureşti. Ce au spus oamenii, nemulţumiţi de adoptarea OUG privind modificările fiscale / Unii manifestanţi au adus hârtie igienică

Sute de protestatari au fost prezenţi miercuri seară în Piaţa Victoriei din Bucureşti, nemulţumiţi de adoptarea ordonanţei de urgenţă privind măsurile fiscale. Oamenii au protestat în faţa Guvernului şi în timpul şedinţei în care s-a adoptat OUG.

Protest la Constanţa faţă de transferul contribuţiilor de la angajator la angajat / Manifestanţi: Impactul va fi devastator după 1 ianuarie

Aproximativ 200 de membri ai BNS au participat, miercuri, la Constanţa, la un miting de protest faţă de ordonanţa Guvernului care prevede transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, oamenii fiind de părere că "impactul va fi devastator" după 1 ianuarie, transmite corespondentul Mediafax.

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi în urma unei explozii produse în Turcia

Cel puţin cinci persoane au murit, iar alte 16 au fost rănite în urma unei explozii produse miercuri într-o fabrică de produse textile din nord-vestul Turciei, anunţă Ministerul turc al Muncii, citat de presa locală.

Incendiu la sediul Serviciului rus de Informaţii Externe

Un incendiu a izbucnit, miercuri după-amiază, la sediul Serviciului rus de Informaţii Externe (SVR), situat la periferia oraşului Moscova, anunţă autorităţile ruse, potrivit agenţiei Interfax.