Mediafax Echipa

Serviciul permise şi înmatriculare a vehiculelor, reorganizat pentru scurtarea timpului de aşteptare la ghişeu. Cum se modifică programul de lucru şi cum se va trimite carnetul auto

Activitatea Serviciului de permise şi înmatriculare a vehiculelor se va reorganiza, începând din 6 noiembrie, pentru scurtarea timpului de aşteptare la ghişee, micşorarea termenelor de eliberare a documentelor şi a termenor de programare la proba practică a examenului pentru carnetul de conducere.

Erdogan a depus o plângere penală împotriva unui parlamentar turc care l-a numit „dictator fascist”

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a depus o plângere penală împotriva unui parlamentar turc de opoziţie după ce aceasta l-a numit "dictator fascist" pe liderul de la Ankara, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

Senatul a adoptat Legea privind split TVA. Cui se va aplica

Senatul a adoptat marţi proiectul de Lege de aprobare a ordonanţei 23/2017 privind plata defalcată a TVA, care se va aplica companiilor aflate în insolvenţă sau înregistrează întârzieri la plata TVA.

”Ultimul loc neatins din Europa”. Fotografia unei românce, premiată de o publicaţie britanică prestigioasă

O româncă este câştigătoarea unui concurs de fotografie organizat de The Telegraph, scrie Descopera. Diana Buzoianu s-a înscris în concursul Big Picture, cu o imagine suprinsă în Fundătura Ponorului din Munţii Şureanu. Jurnaliştii din cadrul publicaţiei au afirmat că acesta ar fi ''ultimul loc neatins din Europa''

RAPORT. Cele şapte opţiuni militare ale SUA în conflictul cu Coreea de Nord. „Estimările variază între 30.000 şi 300.000 de morţi în primele zile de luptă”

Un raport al Congresului Statelor Unite a identificat şapte opţiuni militare pentru a face faţă ameninţării programului cu arme nucleare din Coreea de Nord, relatează site-ul agenţiei Yonhap.

Aeroportul pe care poţi rata cele mai multe zboruri de legătură: Cum poţi primi despăgubiri de 600 euro

Aeroporturile din China (Beijing sau Shanghai) prezintă riscul cel mai mare pentru pierderea zborurilor de legătură, la polul opus situându-se aeroporturile din Bucureşti, Amsterdam şi Zurich, potrivit unui comunicat transmis marţi de Air Help.

Elicopterul rus prăbuşit în Marea Groenlandei. A fost descoperit cadavrul unei persoane, la 130 de metri de locul accidentului aviatic

Echipajele de intervenţie norvegiene au descoperit cadavrul unei persoane decedate în urma prăbuşirii unui elicopter rus în Marea Groenlandei, în apropierea Arhipelagului Svalbard, informează site-ul agenţiei de ştiri Tass.

Fostul decan al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa a fost trimis în judecată

Fostul decan al Facultăţii de Teologie în cadrul Universităţii Ovidius Constanţa, Bogdan Moise, a fost trimis în judecată, fiind acuzat de fals intelectual şi complicitate la instagare la abuz în serviciu, după ce ar fi ajutat un candidat să obţină, ilegal, posturi universitare.

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, scapă de controlul judiciar

Arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, scapă de controlul judiciar în dosarul ”Nazarcea”, în care este acuzat, alături de alte persoane, de obţinere fără drept de fonduri europene, transmite corespondentul MEDIAFAX.

#CentenarulRosu | Coloşi industriali, deveniţi ruine. Cum au ajuns marile fabrici nişte locuri fantomă

Privatizări frauduloase, dezinteres, incapacitatea de a menţine ceea ce era profitabil. O listă lungă de motive şi acţiuni care au transformat marii coloşi industriali existenţi înainte de 1989 în nişte ruine. În alte cazuri s-a furat tot, bucată cu bucată. Urmează #CentenarulRosu.

Parteneriat cu IMPACT: Coca-Cola HBC a preluat distribuţia cafelei Lavazza în România

Coca-Cola HBC România a devenit distribuitorul pe plan local al cafelei Lavazza, printr-un parteneriat semnat la nivel regional cu producătorul italian de cafea, potrivit Ziarul Financiar.

Municipiul Bucureşti şi 12 judeţe, grav afectate de vântul puternic/ Mai multe acoperişuri au fost smulse de pe locuinţe

Vântul a creat, în ultimele 24 de ore, probleme în municipiul Bucureşti şi în 12 judeţe din ţară, zece acoperişuri ale blocurilor de locuinţe, zece copaci şi un stâlp de electricitate fiind doborâţi.

România are un POTENŢIAL mare în sectorul IT, dar ocupă ultimul loc din UE la capitolul digitalizare

România ocupă locul 28 în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte indicele DESI- Digital Economic and Society Index, calculat de Comisia Europeană, însă are un potenţial foarte mare de dezvoltare în acest domeniu, arată o analiză realizată de PwC, publicată marţi.

Explozia de la mina Uricani | Minerii răniţi sunt stabili, unul dintre ei urmând a fi operat marţi

Cei trei ortaci răniţi, luni, în explozia de la mina Uricani sunt stabili, unul dintre ei, care a suferit arsuri pe 40% din suprafaţa corupului, urmând să fie operat în cursul zilei de marţi, la mâini, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore.

Deputatul Adrian Dohotaru demisionează din USR/ Dan Barna, despre demisia lui Dohotaru din USR: Are opţiune „spre stânga” şi merge în acea direcţie

Deputatul de Cluj Adrian Dohotaru şi-a anunţat, marţi, demisia din USR, menţionând că doreşte să construiască o mişcare coerentă de stânga şi că va colabora punctual cu această formaţiune şi cu celelalate partide, întrucât este ”un om al dialogului”, transmite corespondentul MEDIAFAX. UPDATE: Reacţia preşedintelui USR

Peste 70 de persoane, salvate de poliţiştii români de frontieră din apele Mării Egee

71 de cetăţeni din Sudan, Siria si Somalia, dintre care 20 de copii şi 22 de femei, care se aflau pe o ambarcaţiune gonflabilă ce risca să se scufunde, au fost salvaţi de poliţiştii români de frontieră în timpul patrulării în apele Mării Egee, potrivit IGPF.

Un tânăr de 27 de ani, arestat în Tokyo, după descoperirea la domiciliul său a nouă cadavre, dintre care două decapitate / Ce le-a spus poliţiştilor

Un japonez a fost arestat în Tokyo, după ce poliţia a descoperit la domiciliul său nouă cadavre, dintre care două decapitate, informează The Telegraph.

REVOLUŢIE în tenis, după ce Simona Halep a încheiat anul pe locul 1 mondial. Antrenorul Serenei Williams: „Nu ar trebui să fii numărul 1 dacă nu ai câştigat un Grand Slam!”/ Se cere SCHIMBAREA regulamentului

S-a creat o isterie în lumea tenisului, după ce Simona Halep a încheiat anul pe locul 1 mondial! Susţinătorii sportivei sunt în extaz, însă există şi voci puternice care contestă prezenţa româncei în fotoliul de lider WTA.

George Papadopoulos, fost consilier de campanie al lui Trump, recunoaşte că a minţit în cadrul unei anchete a FBI-ului

George Papadopoulos, fost consilier de campanie al lui Donald Trump, recunoaşte că a minţit agenţi ai FBI-ului în cadrul anchetei priving ingerinţele Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016, informează Reuters.

PSD a semnat noi protocoale cu PMP, UNPR, PNŢCD şi UDMR până în 2020

Conducerea PSD Maramureş a semnat noi protocoale de colaborare politică cu patru formaţiuni politice – PMP, UNPR, PNŢCD şi UDMR – până în anul 2020. Primele astfel de documente au fost încheiate după alegerile locale din 2016, scopul fiind ”asigurarea stabilităţii politice în judeţ”.

Cum arată monumentul pentru victimele represiunii politice, dezvăluit la Moscova în prezenţa preşedintelui Putin – FOTO

Un monument dedicat victimelor represiunii politice, intitulat "Zidul Regretelor" a fost dezvăluit luni la Moscova, în cadrul unei ceremonii la care a participat şi preşedintele rus Vladimir Putin, un susţinător al iniţiativei, informează site-ul agenţiei de presă Tass.

Grav accident de circulaţie | Un tânăr de 16 ani a murit, iar altul a fost rănit, după ce maşina lor a lovit un stâlp – FOTO

Un adolescent în vârstă de 16 ani a murit, marţi dimineaţă, iar un alt tânăr a fost grav rănit, după ce maşina în care se aflau a lovit un stâlp de beton, la intrarea în Mangalia.

Focuri de armă într-un campus universitar | Cel puţin o persoană a murit, iar atacatorul este de negăsit

Cel puţin o persoană a decedat în urma unor împuşcături ce au avut loc la Universitatea din Utah, informează presa locală, citată de site-ul agenţiei Reuters.

Peter Madsen, inventatorul danez suspectat că ar fi ucis-o pe jurnalista Kim Wall, recunoaşte că a tranşat-o

Inventatorul danez Peter Madsen a recunoscut în faţa autorităţilor că a tranşat corpul jurnalistei suedeze Kim Wall, contrazicându-şi astfel declaraţiile anterioare. Bărbatul are acum o altă versiune a poveştii şi susţine că ziarista s-a intoxicat cu monoxid de carbon, informează The Guardian.

Comună din judeţul Cluj, în pragul revoltei: Separatoarele de beton de CNAIR pe DN 1 le blochează oamenilor accesul spre case şi terenuri | GALERIE FOTO

Locuitorii din Tureni, judeţul Cluj, sunt în pragul revoltei din cauza separatoarelor de beton şi a gardurilor de sârmă instalate de CNAIR pe DN 1, acestea blocându-le accesul spre case şi spre terenurile agricole, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Patru tamponări în mai puţin de o oră, între Târgu Secuiesc şi Braşov | Traficul rutier a fost oprit

Traficul rutier este oprit, marţi dimineaţă, între Târgu Secuiesc (Covasna) şi Braşov, unde în mai puţin de o oră au avut loc patru tamponări, fără victime.

Alimentul preferat al românilor a fost inventat din greşeală

Unele dintre cele mai populare mâncăruri şi băuturi din lume au fost inventate din greşeală.

Un model de 14 ani a murit după ce a muncit 12 ore pentru un show de modă din China. Cu cât era plătită pe zi Vlada Dzyuba

O adolescentă din Rusia, model profesionist, a murit după 12 ore de muncă pentru un show de modă care a avut loc în China.

Primăria Capitalei oferă ajutoare sociale lunare pentru familiile monoparentale, de până la 1.200 lei. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească solicitanţii. Ce alte „stimulente” mai oferă administraţia

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a decis, în şedinţa de marţi, aprobarea proiectului prin care se acordă ajutoare sociale familiilor monoparentale, ale căror venituri medii lunare nu depăşesc suma de 530 de lei.

Astăzi este ultima zi când pot fi depuse cererile de restituire a banilor pentru ”Cuminţenia Pământului”

Termenul limită până la care pot fi depuse cererile de restituire a sumelor de bani donate pentru achiziţionarea sculpturii "Cuminţenia Pământului" este marţi, 31 octombrie, potrivit Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.

Plenul CSM decide dacă admite cererea Mihaelei Iorga de a fi judecător la Giurgiu

Pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) se află solicitarea procurorului Mihaela Iorga de numire în funcţia de judecător la Judecătoria Giurgiu, Secţia pentru procurori a CSM admiţând deja cererea pe 29 septembrie.

Zi DECISIVĂ pentru conducerea DNA, după controlul Inspecţiei Judiciare. Secţia pentru Procurori a CSM ar putea lua o decizie pe marginea raportului controversat / Ce spun ministrul Justiţiei şi procurorul general al României

Secţia pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) ar putea lua, marţi, o decizie privind raportul Inspecţiei Judiciare (IJ) după controlul la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), acesta aflându-se pe ordinea de zi a şedinţei.

Statistică alarmantă | Dr. Alexandru Bucur: Peste 500 de români au fost diagnosticaţi, anul trecut, cu cancer oral

Peste 500 de români au fost diagnosticaţi cu cancer oral, în anul 2016, a declarat şeful Clinicii de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, profesorul Alexandru Bucur, el precizând că orice persoană care observă apariţia unei modificări anormale la nivelul cavităţii bucale trebuie să meargă la medic.

Un bărbat acuzat de plănuirea asasinării lui Vladimir Putin a fost rănit într-un atac în Ucraina, iar soţia lui a fost ucisă

Un bărbat cecen acuzat că ar fi plănuit asasinarea preşedintelui rus Vladimir Putin a fost rănit în urma unui atac produs luni lângă capitala ucraineană Kiev, iar soţia acestuia a fost împuşcată mortal, a anunţat ministerul ucrainean de Interne, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Halloween 2017: De la dovleci ciopliţi şi sperietori de ciori, la horror, farse, vrăjitoare şi morţi. Istoria sumbră şi îndepărtată a sărbătorii, tradiţii şi obiceiuri

De Halloween 2017, vrăjitoare, zombie sau vampiri, toţi monştrii ies la lumina lanternelor din dovleci. Dacă aveţi deja costumul şi toate trucurile pentru a obţine cele mai bune dulciuri, ştiţi cu adevărat ce este acest festival de origine irlandeză? Halloween e pe 31 octombrie.

Senatorii jurişti, raport favorabil pentru o lege care ar reduce sancţiunile pentru bicilişti

Comisia Juridică a Senatului a dat, luni, raport favorabil unei propuneri legislative pentru modificarea Codului Rutier, astfel încât cuantumul amenzilor acordate pentru nerespectarea regulilor de circulaţie de către biciclişti să fie redus.

Julian Assange: WikiLeaks a obţinut în mod legal e-mailurile lui Hillary Clinton

E-mailurile fostei candidate la alegerile prezidenţiale americane Hillary Clinton, publicate de platforma WikiLeaks în anul 2016, au fost obţinute în mod legal de la Departamentul de Stat al SUA, a declarat luni fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, relatează site-ul agenţiei Sputnik.

Consiliul Concurenţei schimbă ”regulile”: magazinele situate la mai puţin de 10 minute de mers pe jos unul de altul devin greu de vândut

Consiliul Concurenţei anunţă că va modifica modul de analiză a fuziunilor şi achiziţiilor pe piaţa de retail alimentar din perspectiva dimensiunii geografice, reducând distanţele pe care se găsesc eventualele unităţi competitoare ale acestora.

Aderarea Finlandei la NATO necesită aprobare în cadrul unui referendum, susţine preşedintele ţării

Orice iniţiativă din partea Finlandei pentru aderarea la NATO are nevoie de aprobare publică prin intermediul unui referendum, a declarat, luni, preşedintele finlandez Sauli Niinisto, în cadrul unei dezbateri premergătoare alegerilor prezidenţiale din luna ianuarie, relatează agenţia Reuters.

Legăturile dintre Turcia şi Germania depind de cooperarea împotriva terorismului, avertizează ambasadorul turc la Berlin

Turcia doreşte normalizarea relaţiilor cu Germania şi se aşteaptă ca Berlinul să manifeste mai multă solidaritate faţă de Ankara în lupta împotriva terorismului, a declarat luni ambasadorul Turciei în Germania, Ali Kemal Aydin, relatează site-ul agenţiei Anadolu.