Mediafax Echipa

Suceava: Cinci tineri au murit după ce maşina în care se aflau a intrat pe contrasens, a lovit o alta, apoi a luat foc / Victimele se întorceau de la un club, unde au petrecut noaptea de Halloween

Cinci tineri au murit într-un accident rutier care a avut loc pe drumul ce leagă Suceava de Gura Humorului. Maşina în care se aflau aceştia a intrat pe contrasens, unde a lovit o autoutilitară, după care a luat foc. Victimele se întorceau de la un club, unde au petrecut noaptea de Halloween.

Reabilitarea Cazinoului din Constanţa a ajuns la a treia licitaţie contestată: „Stăm de doi ani şi jumătate, ne uităm la bani”

Reabilitarea Cazinoului din Constanţa bate pasul pe loc după ce a ajuns la a treia licitaţie contestată numai în ultimii doi ani. ”Un contestatar are mai multe drepturi decât are Cazinoul nostru”, declară primarul Constanţei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cum vor fi trimise de miercuri permisele de conducere cetăţenilor din Capitală şi Ilfov

Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor va trimite, începând de miercuri, 1 noiembrie, permisele de conducere emise de serviciile din Capitală şi judeţul Ilfov la domiciliul cetăţenilor, prin Poştă.

Federaţia Română de Fotbal susţine că i se cuvine un procent din pariurile sportive

Federaţia Română de Fotbal a iniţiat o propunere de reglementare legislativă pentru ca federaţiile sportive din România să beneficieze de "drepturile care li se cuvin" din pariurile sportive, a anunţat, marţi, site-ul frf.ro.

Donald Trump nu va vizita zona demilitarizată dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud, potrivit unui oficial american

Preşedintele american Donald Trump nu va vizita zona demilitarizată dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud în timpul călătoriei din Asia de săptămâna viitoare, a declarat un oficial guvernamental american citat de site-ul agenţiei Yonhap.

Ministrul pentru Mediul de Afaceri: Proiectul de ordonanţă care modifică Legea parteneriatului public-privat este finalizat

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, a declarat, marţi, că proiectul de ordonanţă care modifică Legea nr. 233/2016 privind parteneriatul public-privat este finalizat, în prezent fiind în curs de avizare la Ministerul Finanţelor.

Preşedintele moldovean Igor Dodon consideră inadmisibile încercările de a legifera româna ca limbă oficială

Preşedintele moldovean Igor Dodon consideră drept inadmisibile şi nelegitime încercările de a legifera limba română ca limbă oficială a Republicii Moldova şi propune organizarea unui referendum în acest sens, potrivit unui comunicat de presă al preşedinţiei de la Chişinău.

Moon Jae-In: Coreea de Sud nu va dezvolta şi nu va deţine arme nucleare

Coreea de Sud nu va dezvolta şi nu va deţine arme nucleare, a declarat miercuri preşedintele sud-coreean Moon Jae-In, ca răspuns la apelul făcut de către partidele de opoziţie pentru redistribuirea armelor nucleare tactice ale Statelor Unite, relatează site-ul agenţiei Yonhap.

Carles Puigdemont, chemat să depună mărturie la Curtea Supremă din Spania. Joi dimineaţa se va decide dacă se va emite mandat de reţinere

Fostul lider catalan Carles Puigdemont, care se află în Belgia, a fost chemat în mod oficial să depună mărturie la Curtea Supremă din Spania în cursul zilei de joi, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Foştii miniştri ai Justiţiei Tudor Chiuariu şi Titus Corlăţean, audiaţi miercuri în Comisia SIPA

Audierile în Comisia de anchetă privind arhiva SIPA continuă miercuri, de la ora 13, cu audierea foştilor miniştri ai Justiţiei Tudor Chiuariu şi Titus Corlăţean, urmaţi de fostul procuror general al României, Ilie Botoş.

Comisia SRI continuă miercuri audierile cu Adrian Sârbu. Audierile lui Băsescu şi Andronic, amânate

Comisia parlamentară de control al SRI îl va audia miercuri, de la ora 14, pe Adrian Sârbu, patronul Mediafax, în timp ce audierile patronului Evenimentului Zilei, Dan Andronic, şi a lui Traian Băsescu au fost amânate penru o dată ce va fi anunţată ulterior.

Champions League | Paris Saint-Germain şi Bayern Munchen, primele echipe calificate în optimile Ligii Campionilor. Olympiacos – Barcelona 0-0 / Rezultatele complete

Paris Saint-Germain şi Bayern Munchen şi-au asigurat matematic calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor, ca urmare a partidelor disputate, marţi, în cea de-a patra etapă a fazei grupelor competiţiei.

Primarul New York-ului, Bill de Blasio: A fost un act terorist. Opt oameni nevinovaţi au murit

Primarul oraşului New York, Bill de Blasio, a declarat marţi că incidentul produs în Manhattan a fost un act terorist, în urma căruia opt persoane au murit, iar peste 12 au fost rănite, relatează site-ul televiziunii CNN.

Donald Trump: Un alt atac comis de către o persoană foarte bolnavă și dementă

Președintele american Donald Trump a declarat marți că incidentul din orașul New York, în urma căruia cel puțin opt persoane au fost ucise, este un "atac comis de către o persoană foarte bolnavă și dementă", relatează site-ul CNN.

Atac la New York | Cel puţin opt morţi, după ce un individ a intrat cu maşina în trecători şi apoi a deschis focul, în Manhattan/ Cine sunt victimele/ Mesajul lui Trump | FOTO, VIDEO

Cel puţin opt persoane au fost ucise, iar peste 12 au fost rănite, într-un atac produs marţi după-amiază în zona Manhattan, în oraşul american New York, afirmă surse citate de presa locală.

Un avion de pasageri care zbura din Rusia spre Turcia a aterizat de urgenţă în Ucraina

Un avion de pasageri care zbura din Rusia spre Turcia a efectuat o aterizare de urgenţă, marţi seară, în Ucraina, după descoperirea unui obiect suspect la bord, anunţă autorităţile ucrainene, citate de site-ul agenţiei Reuters.

Premierul Mihai Tudose, după ce a vorbit cu reprezentanţii mediului de afaceri: Trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat nu va reduce salariile angajaţilor

Premierul Mihai Tudose a participat, marţi, la şedinţa Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, patronatele dând asigurări că trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat nu va reduce salariile angajaţilor.

Reprezentanţi ai Facebook, Twitter şi Google, audiaţi în Congresul SUA în ancheta ingerinţelor Rusiei

Membri ai echipelor de conducere ale companiilor online Facebook, Twitter şi Google vor fi audiaţi în Senatul Statelor Unite pe tema măsurilor de siguranţă adoptate după ingerinţele Rusiei în campania electorală prezidenţială, informează site-ul agenţiei Associated Press.

HALLOWEEN 2017 | Paianjeni uriaşi „au prins” în plasă Casa Albă. Cum au fost primiţi oaspeţii de Donald Trump şi soţia sa – FOTO, VIDEO

Casa Albă a fost împodobită de Halloween, în 2017, cu paianjeni uriaşi, iar oaspeţii au fost întâmpinaţi de preşedintele SUA şi de Prima Doamnă cu dulciuri şi urări de sărbătoare.

Dublul asasinat de la Târgovişte: Principalul suspect de crimă nu îşi recunoaşte fapta

Principalul suspect în dubla crimă de la Târgovişte, audiat marţi la Poliţie, refuză să dea declaraţii anchetatorilor şi nu îşi recunoaşte fapta, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Banca Mondială a informat Guvernul că va sprijini construirea autostrăzii Ploieşti-Braşov

Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit, marţi, la Palatul Victoria, cu o delegaţie a Băncii Mondiale care i-a adus la cunoştinţă că instituţia financiară a decis să ofere asistenţă în ceea ce priveşte implementarea proiectului autostrăzii Ploieşti-Braşov.

Ludovic Orban, despre Legile justiţiei: Săracul Iordache, nu ştie ce a semnat. PSD are amendamente în sertar

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, marţi, că deputatul Florin Iordache nu a citit proiectul de modificare a legilor justiţiei pe care l-a semnat, afirmând că liberalii se aşteaptă ca amendamente care deja sunt scrise să fie introduce în proiect, aşa cum s-a întâmplat la legea graţierii.

Comisia juridică extinde atribuţiile Jandarmeriei: Vor putea constata comiterea unei fapte penale la a cărei săvârşire au asistat

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis, marţi, extinderea atribuţiilor pe care le au jandarmii pentru ca aceştia să poată constata comiterea unei fapte penale la a cărei săvârşire au asistat, urmând să înştiinţeze apoi autoritatea competentă.

George Papadopoulos, din echipa de campanie a lui Donald Trump, a avut contacte cu un analist britanic şi cu un cetăţean rus/ Preşedintele SUA susţine că nu îi era apropiat, dar postase o imagine cu el | FOTO

George Papadopoulos, membru al fostei echipe de campanie a preşedintelui Donald Trump inculpat în cadrul anchetei privind ingerinţele Rusiei, a avut contacte cu un specialist britanic în relaţii internaţionale şi cu un cetăţean rus, afirmă surse citate de Associated Press şi The Telegraph.

Noi portrete oficiale de la Casa Albă: Tablouri cu Donald Trump şi Mike Pence, în toate instituţiile americane şi în ambasadele SUA. Cum arată portretul Melaniei | FOTO

Casa Albă a prezentat, marţi, noi portrete oficiale ale preşedintelui Donald Trump şi vicepreşedintelui Michael Pence, informează site-ul agenţiei Associated Press.

Operaţiune de salvare în Munţii Pădurea Craiului pentru recuperarea unui adolescent de 16 ani care a suferit o dislocare la genunchi

Nouă salvatori bihoreni intervin, marţi seara, în Munţii Pădurea Craiului, pentru recuperarea unui turist în vârstă de 16 ani care a suferit o dislocare a unui genunchi.

Un submarin rus a lansat rachete de croazieră spre poziţii din Siria ale reţelei Stat Islamic

Un submarin rus a lansat marţi, din estul Mării Mediterane, rachete de croazieră Kalibr spre poziţii din Siria ale reţelei teroriste Stat Islamic, anunţă Ministerul rus al Apărării, citat de agenţiile de presă Tass şi RIA Novosti.

PERICOLUL de explozie din gara Breaza, după ce un vagon cu nitrat de amoniu a luat foc, înlăturat/ Celulă de criză: 16 trenuri, oprite în gări | FOTO, VIDEO

Echipele de intervenţie au evacut oamenii care locuiesc în apropierea Gării Breaza Nord din judeţul Prahova, după ce dintr-un vagon al unui tren încărcat cu nitrat de amoniu a luat foc, circulaţia feroviară fiind blocată. Mai multe trenuri de călători au fost oprite temporar în gările Comarnic, Câmpina şi Sinaia. UPDATE: În jurul orei 20.00 pompierii au reuşit să înlăture pericolul de explozie.

Zece militanţi islamişti acuzaţi de terorism, condamnaţi la detenţie pe viaţă în Bahrain

Zece indivizi găsiţi vinovaţi de complot pentru înfiinţarea unei celule teroriste au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă în Bahrain, fiindu-le revocată cetăţenia, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Manda: Potrivit SRI, Coldea e acum ofiţer în rezervă, angajat cu contract civil la ANI/ Comisia SRI nu a discutat „până acum” despre întâlnirea Dragnea-Kovesi-Coldea din 2013

Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, este în acest moment ofiţer în rezervă, angajat cu contract civil la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, potrivit unui răspuns al SRI furnizat Comisiei SRI, a precizat marţi preşedintele acestui for, Claudiu Manda.

Un autocar cu 43 de elevi la bord a luat foc pe Autostrada Transilvania. Copiii au fost evacuaţi în siguranţă

Un număr de 43 de elevi de liceu şi patru profesori însoţitori din Luduş, pasageri într-un autocar, au fost evacuaţi, marţi, pe Autostrada Transilvania, în urma unui incendiu izbucnit la autovehiculul în care se aflau, nefiind rănită nicio persoană, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cel puţin trei morţi, 15 răniţi, în urma unui atentat sinucigaş produs în zona diplomatică din Kabul

Un terorist sinucigaş aflat pe o motocicletă a detonat un dispozitiv exploziv în zona diplomatică din Kabul, ucigând trei oameni şi rănind alţi 15, au anunţat autorităţile afgane, informează site-ul postului France 24.

Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare

Cristian Popescu Piedone a fost condamnat, marţi, la un an de închisoare cu suspendare de către magistraţii Judecătoriei Sectorului 4, fostul edil fiind găsit vinovat de săvârşirea infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, decizia instanţei nefiind definitivă. În dosar, acesta era acuzat că ar fi avantajat firmele copiilor săi.

INCIDENT AVIATIC: Un avion Tarom s-a întors din rulajul de decolare din cauza unei „semnalizări neconcludente”/ Elena Udrea, aflată la bord: Nu a mai decolat „deoarece ceva e defect la roată”

Cursa Tarom ROT 605 Bucureşti-Timişoara-Bucureşti de astăzi, 31 octombrie, operată cu o aeronavă de tip ATR 42-500, s-a întors din rulaj, conform procedurilor standard în această situaţie, după apariţia unei semnalizări neconcludente la bord, a transmis, pentru MEDIAFAX, compania aeriană.

Comisia de control al SRI a primit protocoalele dintre Serviciu şi alte instituţii ale statului

Preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI, Claudiu Manda, a anunţat că Serviciul a remis comisiei textele celor 65 de protocoale de colaborare cu alte instituţii ale statului, urmând ca parlamentarii din comisie să verifice dacă au fost respectate prevederile legale şi constituţionale.

Motivare: Monica Iacob Ridzi poate fi eliberată pentru că a absolvit în detenţie un curs cu media 10

Magistraţii Judecătoriei Gherla, care au aprobat cererea de liberare condiţionată a Monicăi Iacob Ridzi arată, în motivare, că aceasta a absolvit în detenţie cursul de calificare ”lucrător în gospodărie agroturistică” cu media 10 şi a avut o comportare regulamentară.

Premierul Belgiei: Carles Puigdemont va fi tratat ca orice alt cetăţean european

Carles Puigdemont, premierul catalan destituit aflat la Bruxelles, va fi tratat ca oricare alt cetăţean european, afirmă Charles Michel, premierul Belgiei.

Bani din bugetul Capitalei pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Primăria alocă încă un million de lei, pentru a treia oară în acest an

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat în şedinţa de marţi o nouă rectificare a bugetului municipalităţii, care prevede acordarea sumei de un milion de lei pentru Patriarhia Română, bani necesari pentru construirea Catedalei Mântuirii Neamului.

Principalul suspect în cazul celor doi bărbaţi omorâţi pe un câmp din Dâmboviţa, prins şi audiat la Poliţie. Cine este acesta

Un suspect în vârstă de 58 ani, din Târgovişte, bănuit că a omorât, în 26 octombrie, doi bărbaţi pe un câmp din Dâmboviţa, este audiat la Poliţie.

Modificări la pachetul de legi ale Justiţiei: Preşedintele este implicat în numirea procurorilor şefi, dar nu şi în revocarea lor/ Va fi înfiinţată o Direcţie care să ancheteze magistraţii/ Consiliul Naţional de Integritate va numi conducerea IJ | DOCUMENT

Amendamentele depuse în Parlament la pachetul de Legi în Justiţie prevăd, printre altele, reintroducerea şefului statului în procesul de numire al procurorilor şefi. Totodată, parlamentarul Florin Iordache, preşedintele Comisiei speciale pentru legislaţia din domeniul Justiţiei, a declarat că se doreşte o Inspecţie autonomă, dar subordonată unui consiliu.