Mediafax Echipa

Comisia Europeană a început o anchetă privind piaţa dispozitivelor medicale din China

Comisia Europeană a început miercuri o investigaţie privind achiziţiile publice chineze de dispozitive medicale pentru a determina dacă furnizorilor europeni li s-a acordat un acces echitabil, potrivit Jurnalului oficial al UE.

Preşedintele Finlandei: cel mai bun mod de a evita războiul este ,,să vorbim mai puţin şi să ne pregătim mai mult”

Suedia şi Finlanda, ultimele ţări care au aderat la Alianţa Nord-Atlantică, au un rol important de jucat în a contribui la pace şi în a atenua retorica războiului, pregătindu-se în acelaşi timp pentru acesta, a declarat marţi, la Stockholm, preşedintele finlandez Alexander Stubb.

Grindeanu, după modernizarea aeroportului din Tulcea: Rămâne o singură problemă, cea de trafic

Ministerul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune, la recepţia privind finalizarea proiectului de dezvoltare a Aeroportului Internaţional „Delta Dunării” că „rămâne o singură problemă, cea de trafic”. El cere facilităţi pentru operatorii de turism pentru a creşte traficul de pe aeroportul tulcean. „Meritul principal în tot ceea ce s-a întâmplat azi aici e dat de administraţia locală, […]

Preotul care a ţinut o slujbă de comemorare a lui Navalnîi a fost suspendat

Preotul care a oficiat slujba de comemorare a fostului lider al opoziţiei ruse Alexei Navalnîi în luna martie a fost suspendat de la îndatoririle bisericeşti pentru trei ani, a anunţat Dieceza Moscovei a Bisericii Ortodoxe Ruse. Într-o declaraţie publicată marţi pe site-ul său, dieceza nu a precizat care a fost motivul pedepsei care îi interzice […]

Formula 1 ia în discuţie să acorde puncte primilor 12 clasaţi, din 2025

Un purtător de cuvânt al FIA a confirmat, citat de Reuters, că această chestiune se află pe ordinea de zi, alături de alte reglementări sportive, pentru reuniunea comisiei virtuale a F1, care include FIA şi deţinătorul drepturilor comerciale. Şase din cele 10 echipe trebuie să voteze în favoarea propunerii, fiind aşteptate discuţii suplimentare, dar unele […]

Britanicii cer ca ţinta NATO pentru cheltuieli să crească din cauza lumii mai periculoase

Secretarul Apărării din Marea Britanie, Grant Shapps a spus că doreşte ca noua ţintă a NATO pentru cheltuielile pentru apărare să fie de 2,5% din produsul intern brut al fiecărei ţări. În prezent, ţinta este de 2%. „Acum credem că ar trebui să fie de 2,5%. Credem că într-o lume mai periculoasă are sens”, a […]

Chinezii de la CRRC au livrat primul tren electric României, direct în Portul Constanţa

„A sosit la Constanţa prima ramă electrică fabricată în China, care în curând va face mai plăcute călătoriile cu trenul prin România. Conducătorii delegaţiei gigantului constructor chinez de utilaj feroviar – CRRC, împreună cu cei ai bucurosului beneficiar român – ASTRA TRANS CARPATIC au sărbătorit fericitul eveniment la Asociaţia Română de Prietenie cu China, au […]

Un atac rusesc a rănit şase persoane în oraşul ucrainean Harkov

Rachete ruseşti au avariat clădiri rezidenţiale şi au rănit 6 persoane în al doilea oraş ca mărime din Ucraina, Harkov, miercuri dimineaţa, a declarat guvernatorul Oleh Synehubov pe Telegram.

Camere dreptunghiulare de înaltă performanţă, care oferă o calitate excelentă

Camere dreptunghiulare de înaltă performanţă, care oferă o calitate excelentă a imaginii la o rezoluţie de până la 4K

Flacăra olimpică va putea fi admirată de parizieni şi vizitatori pe 14 iulie

Flacăra olimpică va fi deschisă publicului pe 14 iulie, zi de sărbătoare naţională a Franţei. Primăria Parisului îşi va deschide porţile în acea seară. Acest lucru va permite publicului să admire flacăra olimpică cu câteva zile înainte de începerea Jocurilor. „Primăria va fi deschisă toată noaptea pentru ca parizienii şi vizitatorii să o poată admira”, […]

Chitara acustică pierdută a lui John Lennon din anii ’60 va fi scoasă la licitaţie

Casa de licitaţii a declarat că John Lennon a cântat la această chitară pe albumul „Help!” al trupei Beatles din 1965. Licitatorii se aşteaptă ca instrumentul depăşească estimarea de 600.000 – 800.000 de dolari, notează Reuters. Chitara zăcea într-un pod şi a fost redescoperită de actualii proprietari ai casei. Se crede că instrumentul a ajuns […]

Atenţie la fraudele prin „spoofing”. Infractorii se prefac angajaţi ai băncilor pentru a fura date

Noua metodă utilizată de infractori implică transmiterea unor mesaje, prin e-mail sau SMS, aparent trimise de către instituţii bancare de încredere cu privire la o plată suspectă făcută de persoana vătămată, transmite poliţia. Într-un astfel de context, mai multe persoane, inclusiv din Arad, au fost contactate de diverse persoane care s-ar fi prezentat drept angajaţi […]

Cele mai frecvente întrebări şi răspunsuri legate de înscrierea la creşă şi grădiniţă, publicate de Ministerul Educaţiei

Ministerul Educaţiei a adunat cele mai frecvente întrebări şi răspunsuri legate de înscrierea la creşă, grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare.

Atena, înghiţită de ceaţa portocalie provocată de furtuna de praf din Sahara

Concentraţiile de praf pot reduce lumina soarelui şi vizibilitatea, în timp ce nivelurile tot mai ridicate de particule fine de poluare prezintă riscuri pentru sănătate, avertizează autorităţile din Grecia. Nori de praf aduse din Sahara au acoperit marţi Atena şi alte oraşe greceşti, unul dintre cele mai grave episoade de acest gen care au lovit […]

Pugilistele române şi-au asigurat două medalii la europenele de la Belgrad

Lăcrimioara Perijoc a trecut în sferturile de finală de italianca Olena Savchuk cu o victorie la puncte (5-0), în cadrul categoriei 54 kg. În semifinală ea se se va confrunta joi cu irlandeza Fay Niamh. Perijoc are deja asigurat un loc la Paris 2024. Claudia Nechita a învins-o în sferturile de finală pe franceza Sthelyne […]

Tesla promite maşini mai ieftine după ce cererea pentru vehicule electrice a scăzut

Vestea a umbrit un mare deficit în ceea ce priveşte veniturile şi vânzările Tesla în primul trimestru. Directorul executiv Elon Musk pariază că modelele cu preţuri mai mici vor stimula cererea de vehicule electrice, care a încetinit la nivel global şi a forţat alţi producători auto să îşi regândească planurile de electrificare, transmite Bloomberg. De […]

Gabriela Firea: 3.700 de blocuri, cele mai multe în sectorul 6, nu au apă caldă

3.700 de blocuri, cele mai multe în sectorul 6, nu au apă caldă. Este una dintre cele mai mari avarii din ultimii ani, iar două dintre cele patru CET-uri s-au oprit, scrie Gabriela Firea pe Facebook.

Eficienţa Energetică în viaţa oamenilor din perspectiva anilor 2050

Într-o lume din ce în ce mai limitată în resurse, comportamentul oamenilor privind modul în care îşi aleg echipamentele şi maşinile şi eficienţa energetică a clădirilor este o necesitate în zilele noastre. Eficienţa energetică nu înseamnă să stai pe intuneric şi în frig. Eficienţa energetică înseamnă să foloseşti resursele într-un mod responsabil faţă de mediu, faţă de generaţiile viitoare şi faţă de tine însuţi.

SUA: Proiectul de lege privind interzicerea sau dezinvestirea TikTok a fost adoptat de Senat. Urmează votul final al lui Joe Biden

Senatul american a votat pentru a interzice proprietatea TikTok de către compania mamă chineză ByteDance. Această situaţie va genera o confruntare constituţională pentru a stabili dacă interdicţia îi privează pe utilizatorii americani de drepturile lor de liberă exprimare prevăzute de Primul Amendament, notează Bloomberg. Măsura a fost adoptată anterior de Camera Reprezentanţilor din SUA la […]

Ion Cristoiu: Decembrie 1989: O realitate ca de pe platourile Mosfilm

Împreună cu Cornel Cătană, care a venit la mine acasă, special pentru asta, căutăm în albumele despre Revoluţie fotografii de reprodus în montajul de pe coperta cărţii pe cale de a fi predată la Editură: Decembrie 1989. Un talmeş-balmeş bine regizat. Fotomontajul trebuie să conţină imagini alese special pentru a susţine titlul. Mai întîi chipurile […]

Compania coreeană Hanwha vrea să înfiinţeze în România un hub industrial pentru Europa

Compania coreeană Hanwha Aerospace intenţionează să înfiinţeze în România un hub industrial pentru Europa, cu scopul de a furniza maşini de luptă a infanteriei, în cadrul programelor de înzestrare, pentru a contribui la capacităţile de apărare ale Forţelor Armate Române şi la creşterea industriei locale de armament, anunţă compania într-un comunicat de presă.

Jean-Michel Jarre, pasagerul primului zbor cu maşina zburătoare KleinVision

Jarre, cunoscut pentru concertele sale spectaculoase cu lasere, a declarat că experienţa a fost „uimitoare”: „Într-o secundă vorbeşti cu şoferul, iar în următoarea, eşti acolo sus, în aer”. Maşina zburătoare KleinVision a doborât deja recorduri în 2021, fiind prima care a făcut un zbor interurban. Funcţionează cu un motor BMW de 1,6 litri, dar co-fondatorul […]

Drum prăbuşit în Alba din cauza ploilor torenţiale

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, din cauza precipitaţiilor din ultimele ore, pe DN 74A Abrud-Bonceşti, în localitatea Cărpiniş, judeţul Alba, carosabilul s-a surpat pe o porţiune de aproximativ 100 de metri, pe sensul de mers către Abrud. Traficul rutier se desfăşoară alternativ, pe celălalt sens, dirijat prin semafoare, fiind restricţionat […]

Senatul american a aprobat ajutorul pentru Ucraina şi Israel, trimiţându-l pe masa lui Biden

Votul a reflectat un sprijin bipartizan răsunător pentru această măsură, care a fost adoptată sâmbătă de Camera Reprezentanţilor cu o marjă largă. Acţiunea Senatului, cu un vot de 79 la 18, a reprezentat o victorie pentru preşedinte, care îi îndemnase pe legislatori să acţioneze rapid pentru a putea semna legea. „Aliaţii noştri din întreaga lume […]

Francezul Giroud o lasă pe AC Milan pentru un contract în SUA

Jurnalistul italian Fabrizio Romano, specializat în transferuri, a anunţat marţi că starul naţionalei Franţei şi al lui Milan, Olivier Giroud, a semnat un contract până în decembrie 2025 cu americanii de la LAFC.

Noutate pe piaţa muncii: muncă fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus va putea face acest lucru pe o platformă de tip marketplace.

Dinamo, învinsă în minutul 90. FC Botoşani urcă trei locuri în clasament

Gabriel Moura a făcut cadou, în minutul 13, deschiderea scorului pentru moldoveni, care au jucat marţi fără principalul Bogdan Andone pe bancă, acesta fiind suspendat. Hakim Abdallah a fost eroul negativ al dinamoviştilor, după ce a ratat un penalty în minutul 29, fiind apoi eliminat pentru un fault dur în minutele suplimentare de joc ale […]

Ana Bogdan a fost eliminată de la Madrid Open, după o partidă în care a avut minge de meci

În setul secund, Ana Bogdan a avut o minge de meci, după ce revenise în primul, când părea că nu mai are nicio şansă. După trei ore şi 23 de minute, românca a cedat în setul decisiv, pierzând meciul cu 6-7 (5), 7-6 (4), 6-2. La 1-5 în primul set, pentru chineza de 23 de […]

Războiul din Ucraina, ziua 790. Ucraina şi SUA au ,,finalizat” acordurile pentru rachetele cu rază lungă de acţiune / Atacuri asupra Kievului din timpul nopţii, respinse / Marea Britanie va propune un ajutor militar majorat pentru Ucraina

UPDATE Danemarca va aloca aproximativ 450 de milioane de dolari pentru reconstrucţia Ucrainei şi pentru sectorul energetic Copenhaga va aloca Kievului aproximativ 420 de milioane de euro, ca parte a unui memorandum de înţelegere privind cooperarea pe termen lung şi reconstrucţia, semnat la 23 aprilie, a anunţat Ministerul ucrainean al Economiei. UPDATE Guvernul alocă suplimentar peste 200 […]

Starbucks vrea să reducă peste noapte dimensiunea „cănilor” de cafea cu 20%

Clienţii Starbucks deja zguduiţi de inflaţie vor trebui să se acomodeze cu o nouă realitate: vor plăti mai mult pentru mai puţin.

Undă verde pentru Centura Verde Bucureşti-Ilfov. Vot cu unanimitate din partea comisiilor reunite pentru mediu şi pentru păduri din Senat

Înscrisă ca amendamente la noul cod silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi Bucureşti-Ilfov, a fost votată astăzi, cu unanimitate, după patru runde de dezbateri, de către comisiile reunite pentru mediu şi pentru păduri ale Senatului. Ministerul Mediului susţine oficial demersul, alături de parlamentari din tot spectrul politic.

Mascota unei grădini zoologice a murit după ce a înghiţit cheile furate de la un angajat

Karen, o femelă de struţ de 5 ani de la Grădina Zoologică Topeka din Kansas, a murit după ce a scăpat din ţarcul ei, a furat cheile unui angajat şi le-a înghiţit.

Djokovic se descurcă şi singur pe final de carieră. Sârbul, fără antrenor după 20 de ani de profesionism

Câştigătorul a 24 de titluri de Mare Şlem a pus capăt luna trecută unui parteneriat de cinci ani cu antrenorul croat Goran Ivanisevic, după ce a fost eliminat în turul al treilea la Indian Wells. Fostul număr unu mondial la dublu, Nenad Zimonjic, a fost alături de sârb la Mastersul de la Monte-Carlo la începutul […]

Parlamentul European: exploatarea maternităţii surogat devine o eurocrimă

Noua directivă împotriva traficului de fiinţe umane şi a protecţiei victimelor acoperă şi căsătoriile forţate şi adopţiile ilegale.

Unde a făcut Kadîrov primul drum, după ce s-a anunţat că este pe moarte

Liderul cecen s-a dus să se antreneze la sală, unde a ridicat greutăţi pentru a nega versiunea că ar fi bolnav.

Filmul inovator Guvernul Copiilor 2, regizat de Ioana Mischie, va putea fi vizionat din 26 aprilie, invitându-ne să descoperim o colecţie de viitoruri spectaculoase

Cabinetul de mini-miniştri din Guvernul Copiilor 2 (Government of Children 2) vă dă întâlnire din 26 aprilie în cinematografele din ţară. Proiectul cinematografic vizionar este conceput şi regizat de Ioana Mischie, cineastă multi-premiată, artistă imersivă şi lector universitar. Trailer-ul poate fi urmărit aici. Prin conceptul unic şi prin noile tehnologii folosite, proiectul reprezintă o formă […]

Cum să te opreşti din consumul de mâncăruri nesănătoase: 9 sfaturi utile

Consumul excesiv de mâncăruri nesănătoase, cunoscut sub numele de junk food, poate avea consecinţe negative asupra sănătăţii fizice şi mentale, scrie Health. Aceste alimente ultra-procesate, precum fast food-ul, băuturile carbogazoase, dulciurile şi gustările sărate, fac parte din dieta multor persoane, contribuind la creşterea în greutate, apariţia unor afecţiuni precum obezitatea şi diabetul, precum şi la […]

O femeie moare prin eutanasiere după o luptă de ani de zile pentru o „moarte demnă”

O femeie din Peru a murit prin eutanasiere după o luptă de ani de zile pentru o „moarte demnă”.

Serghei Şoigu anunţă un număr impresionant de morţi în tabăra duşmanilor ucraineni

Potrivit ministrul rus al Apărării, Kievul ar fi pierdut aproape 500.000 de soldaţi în război.

Aplicaţia care detectează navigarea pe site-urile porno

În era digitală în care accesul la internet este la îndemâna tuturor, preocuparea pentru siguranţa online a devenit o prioritate pentru mulţi părinţi. În acest context, compania Covenant Eyes aduce o soluţie inovatoare pentru protejarea familiilor împotriva conţinutului nedorit pe internet. Prin intermediul software-ului lor, Covenant Eyes oferă un filtru de internet şi un monitor […]