Mediafax Echipa

Fosta procuroare Angela Nicolae, condamnată la patru ani de închisoare cu executare

Fosta procuroare a Parchetului instanţei supreme Angela Nicolae a fost condamnată, marţi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la patru ani de închisoare cu executare, fiind găsită vinovată de trafic de influenţă, după ce a cerut aproape 88.000 de lei pentru a interveni în mai multe dosare.

AVERILE ROMÂNILOR: Aproape 180 de cetăţeni au averi de minim 30 milioane de dolari. 2 sunt miliardari

Un număr de 177 de persoane din România deţineau anul trecut active nete de minimum 30 milioane de dolari, cu cinci mai multe decât în 2013, iar până în 2020 li se vor adăuga încă 120 români, potrivit unui studiu asupra averilor private globale realizat de compania Knight Frank.

Primarul Radu Mazăre, adus la instanţa supremă, pentru judecarea cererii de arestare preventivă

Primarul Radu Mazăre a fost adus la ICCJ, pentru judecarea cererii de arestare preventivă, în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro, cu ajutorul lui Sorin Strutinsky, de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii şi respectiv câştigarea unei licitaţii.

Secretar de stat: MFP nu are nicio reţinere pentru ştergerea datoriilor Institutului Cantacuzino

Institutul Cantacuzino a intrat într-un proces de auditare şi, dacă în urma acestui raport, Consiliul Concurenţei îşi dă avizul, Ministerul Finanţelor Publice nu are nicio reţinere pentru ştergerea tuturor datoriilor, a declarat marţi, la Camera Deputaţilor, secretarul de stat Attila Gyorgy.

NASA a lansat un program informatic gratuit pentru detectarea asteroizilor

NASA a lansat un program informatic gratuit conceput de mai mulţi astronomi amatori pentru detectarea asteroizilor care ar putea să reprezinte un pericol pentru Terra, informează atlantico.fr.

România reia exporturile de carne de porc în China

România va putea exporta în China carne de porc congelată, după ce autorităţile chineze au aprobat înregistrarea primei companii româneşti producătoare de carne de porc, Smithfield România, a anunţat marţi Ministerul Agriculturii.

Vaccinarea ar putea fi făcută numai de medicii de familie, nu şi de cei şcolari

Vaccinarea copiilor prin Programul naţional de imunizare ar putea fi făcută exclusiv de către medicii de familie, şi nu prin reţeaua de medicină şcolară, ca până acum, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii.

Comisia de revizuire a Constituţiei va începe dezbaterile de la proiectul anterior, nu de la „zero”

Comisia de revizuire a Constituţiei a stabilit, marţi, ca până în 31 martie să elaboreze principiile, filosofia modificării Constituţiei, până la 15 aprilie să depună amendamente, iar de la 1 mai să înceapă dezbaterile propriu-zise, pornind de la proiectul de revizuire anterior şi nu de la "zero".

Milionarul american Robert Durst, inculpat pentru crimă după o mărturisire accidentală

Milionarul american Robert Durst a fost pus sub acuzare pentru crimă după ce a fost surprins mărturisind accidental fapta, în cursul unei emisiuni televizate.

Companiile de logistică vor continua investiţiile, dar nu speră la o creştere economică semnificativă

Companiile de logistică vor continua investiţiile şi în acest an, deşi nu se aşteaptă la o creştere economică semnificativă în perioada următoare, cererea de astfel de servicii din partea companiilor, atât româneşti cât şi străine, fiind în urcare.

Firma care i-a dat 7 milioane euro lui Mazăre ca să câştige o licitaţie este a deputatului Eduard Martin

Firma care a câştigat licitaţia pentru salubrizarea municipiului Constanţa, oferindu-i primarului Radu Mazăre şapte milioane de euro pentru a facilita acest lucru, este Polaris M Holding, care aparţine deputatului PSD Eduard Martin, acesta fiind acţionar la alte cinci societăţi.

O firmă portugheză de impresariat solicită intrarea în insolvenţă a clubului Astra Giurgiu

O firmă de impresariat din Portugalia solicită Tribunalului Giurgiu deschiderea procedurii de insolvenţă a grupării AFC Astra Giurgiu, următorul termen pentru continuarea procesului fiind 23 martie, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse apropiate clubului.

Iohannis: România va împărtăşi Ucrainei expertiza şi experienţa din procesul de aderare la UE şi NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la Kiev, că România îşi doreşte să fie un partener al Ucrainei şi să împărtăşească experienţa şi expertiza acumulată în procesul de pregătire pentru aderarea la UE şi la NATO.

Italia, afectată de un nou scandal de corupţie privind contractele publice

Poliţia italiană a arestat patru persoane şi investighează alte 51 în cadrul unei anchete privind nereguli în atribuirea de contracte pentru lucrări publice, inclusiv în cazul unui proiect în valoare de mai multe miliarde privind construirea unei linii de cale ferată de mare viteză.

Tăriceanu, despre decizia Inspecţiei Judiciare: Opiniile politice nu pot fi cenzurate de nimeni

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi, după ce Inspecţia Judiciară a stabilit că a adus atingere independenţei justiţiei prin afirmaţiile referitoare la avizarea începerii urmăririi penale a lui Varujan Vosganian, că "opiniile politice nu pot să fie cenzurate de nimeni".

Poroşenko: Am convenit că România o să susţină eliminarea vizelor pentru ucraineni

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko a declarat, marţi, la Kiev, după discuţiile cu preşedintele Klaus Iohannis, că s-a convenit ca România să susţină eliminarea vizelor pentru cetăţenii ucraineni.

Un avion a aterizat de urgenţă la Washington din cauza unui pasager violent – VIDEO

Un avion de pasageri a efectuat o aterizare de urgenţă pe Aeroportul Dulles din Washington din cauza unor probleme cauzate de o persoană aflată la bord, informează New York Daily News.

FRF anunţă că va scădea preţurile biletelor la meciurile echipei naţionale în urma modificării TVA

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, răzpunzând unei solicitări MEDIAFAX, că instituţia pe care o conduce va scădea preţurile biletelor pentru partidele echipei naţionale, în urma reducerii TVA la 9 la sută pentru accesul la evenimentele sportive.

Poroşenko: România şi Ucraina aşteaptă o cursă aeriană Kiev-Bucureşti, o rezolvăm curând

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko a declarat, marţi, după discuţiile cu Klaus Iohannis, că oamenii din ambele ţări aşteaptă o cursă aeriană Kiev-Bucureşti, precizând că în viitorul apropiat va fi rezolvată.

Alonso este într-o condiţie perfectă, spune logodnica pilotului

Jurnalista Lara Alvarez a declarat că logodnicul ei, pilotul echipei McLaren Honda Fernando Alonso, este într-o codiţie fizică "perfectă", după accidentul suferit în antrenamentele efectuate pe circuitul de la Barcelona, astfel că ar putea concura în Malaysia, informează gazzetta.it.

ONU va publica un top al cântecelor care îi fac pe oameni să fie fericiţi – VIDEO

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) va publica la sfârşitul acestei săptămâni un clasament al cântecelor care îi fac pe oameni să fie fericiţi, informează fr.news.yahoo.com.

Poroşenko: E prima vizită a preşedintelui României în Ucraina în ultimii şapte ani. E simbolică

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko a declarat, marţi, că vizita preşedintelui Klaus Iohannis este una simbolică, pentru că este prima vizită în ultimii şapte ani, precizând că doreşte să demonstreze că sunt în stare să găsească soluţii la probleme care mulţi ani au fost de nerezolvat.

Rusia face exerciţii militare: Bombardiere strategice ruse, mobilizate în Crimeea – VIDEO

Armata rusă a mobilizat bombardiere strategice Tu-22M3 în Peninsula Crimeea în cadrul unor exerciţii militare, a anunţat marţi o sursă militară citată de Sputnik, în pagina electronică.

Barometrul Cultural 2014: Aproximativ 90% dintre români se uită lunar la TV şi 55% citesc un ziar

Aproximativ 90% dintre români se uită lunar la televizor, potrivit Barometrului de Consum Cultural pe 2014, în timp ce 55% dintre participanţii la acest studiu au precizat că citesc un ziar în fiecare lună.

Pensiile private au atins 4,5 miliarde de euro şi reprezentau 3,05% din PIB la finele anului trecut

Activele totale aflate în administrare la nivelul întregului sistem de pensii private au crescut cu 36,7% în 20014, la 20,2 miliarde de lei (4,5 miliarde de euro) şi reprezentau 3,05% din Produsul Intern Brut, de la 2,34% în urmă cu un an, a anunţat Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Draghi, BCE: Economia din zona euro îşi revine, dar sunt necesare reforme suplimentare

Economia din zona euro este în curs de revenire, sprijinită şi de programele de achiziţii de active lansate de Banca Centrală Europeană (BCE), a declarat preşedintele băncii Mario Draghi, care a sfătuit guvernele să implementeze noi reforme pentru a îmbunătăţii perspectivele de creştere în regiune.

Ciurchea: Programul de oncologie va avea din 1 mai un subprogram de radioterapie

Programul de oncologie va avea din 1 mai, în premieră, un subprogram de radioterapie la care vor avea acces toţi pacienţii, de la care nu vor fi percepute taxe, serviciul fiind integral de stat, a anunţat, marţi, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea.

Iohannis: Comunităţile etnice să devină un liant şi un pod în relaţiile dintre România şi Ucraina

Preşedintele Klau Iohannis a declarat, marţi, la Kiev, că a convenit cu omologul Petro Poroşenko să ofere o vizibilitate mai bună comunităţilor etnice, care trebuie să devină "un liant şi un pod" între România şi Ucraina.

Ionuţ Stroe: Vom discuta cu partidul lui Geoană; e nevoie de o majoritate pentru succesul moţiunii

PNL va discuta cu PSRO, iar agenda comună va cuprinde un program de guvernare, care să genereze o majoritate parlamentară necesară asigurării succesului moţiunii de cenzură, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt Ionuţ Stroe, în urma propunerilor făcute preşedintele PSRO.

Gopo 2014: Eugenia Bosânceanu – trofeul pentru întreaga activitate. Ion Truică – premiu special

Actriţa Eugenia Bosânceanu va primi trofeul pentru întreaga activitate, iar regizorului de animaţie Ion Truică i se va acorda un premiu special la ediţia din acest an a galei Gopo, care va avea loc pe 30 martie, la Teatrul Naţional Bucureşti (TNB), informează organizatorii.

Cercetătorii spanioli spun că au descoperit mormântul lui Cervantes

Rămăşiţele pământeşti ale scriitorului Miguel de Cervantes au fost descoperite într-o criptă dintr-o biserică din centrul Madridului, la un an după demararea săpăturilor arheologice, a anunţat, marţi, Francisco Etxeberria, directorul echipei de cercetători care se ocupă de acest proiect.

Cum arată zgârie-norii care nu lasă umbră pe sol – FOTO, VIDEO

Clădirile foarte înalte pot fi frumoase, dar umbrele lor pot fura lumina solară unor zone foarte mari, mai ales în centrul marilor oraşe, dar o firmă de arhitectură din Londra are un proiect cu care speră să depăşească această problemă, construind zgârie nori pereche poziţionaţi în aşa fel încât lumina reflectată de faţada unei clădiri anulează umbra celeilalte.

Poroşenko: Am stabilit cu Klaus Iohannis acordarea de tratament medical pentru militarii ucraineni

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko a declarat, marţi, la Kiev, în cadrul declaraţiei de presă comune susţinută cu Klaus Iohannis, că în urma discuţiilor s-a stabilit acordarea de tratament medical de către România şi Germania, soldaţilor ucraineni.

Dan Voiculescu îl dă în judecată pe Traian Băsescu, după afirmaţiile privind fondurile Crescent

Fondatorul PC Dan Voiculescu, aflat în detenţie, a anunţat marţi, într-o postare pe blogul personal, că a pornit "o acţiune în justiţie împotriva lui Traian Băsescu", după afirmaţiile fostului preşedinte privind fondurile Crescent.

Barometrul Cultural 2014: 70% dintre români nu ar dona bani pentru protejarea patrimoniului cultural

Aproximativ 70% dintre români nu ar dona bani pentru protejarea patrimoniului cultural, potrivit Barometrului de Consum Cultural pe 2014, iar 52% dintre respondenţi au precizat că ar fi dispuşi să ofere o sumă în valoare de 50 de lei.

VREMEA se răceşte în toată ţara. Informare meteo de ploi, lapoviţă şi ninsoare

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de răcire a vremii, precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului, ce va intra în vigoare miercuri la ora 09.00 şi va fi valabilă până joi la ora 22.00. Meteorologii au avertizat că vor fi temperaturi scăzute în aproape toată ţara, precipitaţii mixte în Dobrogea, Muntenia, Transilvania şi Oltenia, ninsori în Moldova şi la munte, iar vântul va atinge la rafală viteze de 65 de kilometri pe oră.

Kell Brook este cel mai bun boxer al categoriei semimijlocie, crede impresarul lui

Impresarul Eddie Hearn consideră că pugilistului Kell Brook este cel mai bun sportiv al categoriei din care mai fac parte Floyd Mayweather şi Manny Pacquiao, iar fanii boxului îl pot vedea, la 28 martie, pe britanic în confruntarea cu Jo Jo Dan, contând pentru titlul mondial IBF la semimijlocie.

Ucraina are nevoie de împrumuturi suplimentare pentru repornirea economiei

Ucraina are nevoie de fonduri suplimentare faţă de cele obţinute deja de la FMI pentru a asigura creşterea economică a ţării, a declarat ministrul ucrainean de Finanţe, Natalie Jaresko, la o săptămână după ce Fondul a aprobat un pachet de bailout de 17,5 miliarde dolari pentru guvernul de la Kiev.

Familia profesorului Brăilean a depus plângeri la DSP şi Colegiul Medicilor după moartea acestuia

Familia profesorului Tiberiu Brăilean, care ar fi aşteptat şase ore pentru a primi îngrijiri la Spitalul "Parhon", fiind apoi transferat la Spitalul "Sfântul Spiridon", unde a murit în urma unui stop cardiorespirator, a depus plângeri la DSP şi Colegiul Medicilor, instituţii care vor ancheta cazul.

Grozav: După schimbarea antrenorului am strâns rândurile, suntem un grup puternic

Mijlocaşul formaţiei Dinamo, Gheorghe Grozav, a declarat că, după înlocuirea antrenorului cu Mihai Teja cu Flavius Stoican, jucătorii din lot s-au mobilizat şi au reuşit să învingă Ceahlăul Piatra Neamţ în etapa a XXI-a a Ligii I, informează, marţi, site-ul oficial al grupării "alb-roşii".