Mediafax Echipa

Deputatul Nicolae Păun anunţă că va depune în Parlament un proiect al graţierii colective

Deputatul Nicolae Păun a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că va depune în următoarea sesiune parlamentară, la Parlament, un proiect privind graţierea colectivă a celor care au pedepse între unu şi cinci ani, pentru acte care nu au fost săvârşite cu violenţă.

Rusia ar putea schimba politica din R.Moldova în favoarea sa prin reintegrarea Transnistriei – presă

Rusia şi-ar servi propriile interese dacă ar încuraja reintegrarea unora dintre teritoriile separatiste pe care le-a ajutat să se separe de ţările învecinate, un exemplu fiind Transnistria, care ar putea schimba echilibrul politic din Republica Moldova în favoarea Moscovei, comentează Bloomberg.

PIB-ul României va creşte în ritm accelerat în următorii 2 ani, depăşind ţările din Europa emergentă

Economia României va creşte într-un ritm susţinut în următorii doi ani, de peste 3%, depăşind cele mai multe ţări din Europa emergentă, recuperarea fiind sprijinită de trecerea de la o creştere bazată pe exporturi la un avans generat de cererea internă, relatează Emerging Europe Monitor.

Peste trei milioane de voturi în 24 de ore pentru echipa anului la UEFA

Peste trei milioane de persoane au votat în primele 24 de ore pentru echipa anului 2014 pe site-ul oficial al UEFA, a anunţat, miercuri, forul continental.

Studenţii şi elevii din Moldova aflaţi în România vor călători gratuit pentru a vota duminică

Studenţii şi elevii din Republica Moldova, aflaţi la studii în România, vor avea posibilitatea să călătorească gratuit pe teritoriul României pentru a vota la alegerile parlamentare din Moldova, programate pentru duminică.

VREMEA se menţine deosebit de rece. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri, în ţară şi în Capitală

Joi, vremea se va menţine rece, chiar deosebit de rece în regiunile extracarpatice. În cursul zilei cerul va fi temporar noros şi izolat se vor semnala precipitaţii slabe, mai ales fulguieli, în zona subcarpatică a Moldovei şi Munteniei, precum şi în Oltenia şi Dobrogea. În cursul nopţii înnorările se vor accentua în jumătatea de sud-vest a ţării şi vor cădea precipitaţii mixte în Banat, local în Crişana şi, posibil, în Oltenia, favorizând producerea de polei.

Udrea: Am semnalat colegilor nereguli la ANRP când eram în guvern, reacţia a fost că mă înşel

Preşedintele PMP, Elena Udrea a declarat, miercuri, la Adevărul Live, că în perioada când era în Guvernul Boc, a semnalat colegilor asupra unor nereguli la Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, iar ”reacţia instituţiilor şi a colegilor a fost că se înşeală şi că lucrurile sunt ok”.

Satelitul GOCE a furnizat „Rolls Royce-ul hărţilor oceanice”

Satelitul GOCE, supranumit "Ferrari-ul spaţiului", care şi-a încheiat misiunea în urmă cu un an, a permis stabilirea "celui mai bun model de până acum" de monitorizare a curenţilor oceanici, furnizând un veritabil "Rolls Royce al hărţilor oceanice", a anunţat marţi Agenţia Spaţială Europeană (ESA).

Fragmente din ADN-ul lui Napoleon, incluse într-o serie limitată de ceasuri elveţiene

Compania elveţiană DeWitt va produce o serie limitată de ceasuri care conţin fragmente din ADN-ul lui Napoleon, extrase din fire de păr ale împăratului francez, care au fost achiziţionate la o licitaţie organizată la începutul lunii noiembrie.

Arad: O femeie cu şase copii a restituit un portmoneu cu peste 2.000 de lei, găsit pe stradă

O femeie din municipiul Arad, mamă a şase copii cu vârste între un an şi 12 ani, a restituit un portmoneu găsit pe stradă, în care se aflau peste 2.000 de lei, o sută de euro şi carduri bancare, cel care pierduse banii fiind un cetăţean elveţian cu afaceri în Arad, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ţinutul lui Dracula, urşii bruni şi stâncile din Munţii Carpaţi, pe 1 decembrie, la Discovery

Discovery Channel sărbătoreşte 1 decembrie cu o grilă specială de programe filmate în România, în care sunt prezentate ţinutul lui Dracula, Transilvania, urşii bruni, labirintul de peşteri întunecate şi stâncile periculoase din Munţii Carpaţi.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Streinu Cercel: Rata de transmitere a HIV de la mamă la făt a scăzut de la 40% la sub 5%

Rata de transmitere a infecţiei cu HIV de la mamă la făt a scăzut de la 40 la sută la sub cinci procente, existând şi zone unde această rată este mai mică de unu la sută, a declarat miercuri, la conferinţa MEDIAFAX, managerul Institutului "Matei Balş", Adrian Streinu Cercel.

CNADNR: Lotul 3 Sibiu – Orăştie are fisuri „superficiale”. Remedierea va fi pe cheltuiala constructorului

Lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie a fost deschis circulaţiei la 14 noiembrie fără recepţia lucrărilor, potrivit CNADNR, care precizează că pe această şosea au fost depistate "fisuri superficiale", care vor fi remediate pe banii constructorului.

Help Net a lansat un concept de farmacie destinat populaţiei cu venituri mici

Help Net a lansat un concept economic de farmacie Help Net Convenabil, care cuprinde produse pentru populaţia cu venituri limitate, fiind deschise deja 16 unităţi, şi intenţionează să mai deschidă alte 29 de farmacii până la sfârşitul anului viitor.

CE a lansat un infringement împotriva României privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale

CE a lansat, miercuri, un infringement împotriva României privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale, precizând că Bucureştiul nu a notificat adoptarea unui plan de acţiune preventivă şi a unui plan de urgenţă în această privinţă, potrivit unui comunicat al Comisiei.

Mai mult de jumătate dintre fermierii români lucrează pământul cu sapa – federaţie

Mai mult de 500.000 de agricultori, respectiv peste jumătate din totalul fermierilor români, lucrează şi acum pământul cu sapa, România fiind ţara din UE cu cea mai mică rată de mecanizare în agricultură, a declarat agenţiei MEDIAFAX Alex Jurconi, preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro.

Piteşti: Viceprimarul Cornel Ionică preia atribuţiile primarului Pendiuc, arestat la domiciliu

Viceprimarul municipiului Piteşti Cornel Ionică a preluat, prin decizie a Consiliului Local, atribuţiile primarului Tudor Pendiuc, inclusiv pe aceea de ordonator principal de credite, în condiţiile în care Pendiuc, cercetat pentru fapte de corupţie, este arestat la domiciliu.

Vasile Miriuţă: La Gyor mă simt ca acasă

Antrenorul Vasile Miriuţă, care a semnat un contract pe doi ani şi jumătate cu ETO Gyor, a declarat, în conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial, că la gruparea ungară se simte ca acasă, precizând că nu este Mesia ca să facă minuni, însă a promis că va munci mult.

Kovesi: Au existat întotdeauna suspiciuni cu privire la modalitatea de numire a procurorilor şefi

Şeful DNA, Codruţa Kovesi, a declarat miercuri că întotdeauna a existat o suspiciune privind modalitatea de numire a procurorilor şefi din Ministerul Public, din cauza implicării ministrului Justiţiei şi a preşedintelui, motiv pentru care această procedură ar trebui lansată în dezbatere publică.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Streinu Cercel: Peste 12.700 de pacienţi cu HIV/SIDA, 550 fiind cazuri noi. Se estimează o creştere

Peste 12.700 de persoane cu HIV/SIDA erau înregistrate la 30 septembrie, dintre care 524 sunt cazuri noi, fiind estimată o creştere a infecţiilor, în special în rândul celor care îşi administrează droguri intravenoase, a spus miercuri managerul Institutului "Matei Balş", Adrian Streinu Cerccel.

Armata rusă a trimis 14 avioane de vânătoare în Crimeea

Aviaţia militară rusă a trimis 14 avioane de vânătoare în Crimeea, peninsula ucraineană anexată în martie de Rusia, unde dispune de o bază militară aeriană renovată, a anunţat miercuri agenţia de presă rusă Tass.

Cosmonautul Dumitru Prunariu a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UBB Cluj – FOTO

Cosmonautul Dumitru Prunariu a primit, miercuri, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii "Babeş-Bolyai" Cluj pentru implicarea în organizaţii naţionale şi internaţionale, în cele mai importante manifestări internaţionale care militează pentru "utilizarea paşnică a spaţiului extraterestru".

Ponta asigură că nici accizele nu cresc, ci rămân ca în 2014. Acestea ar trebui însă să scadă după BCE

Guvernul nu va creşte taxe şi impozite, a reiterat, miercuri, premierul Victor Ponta, făcând referire şi la accize şi spunând că acestea vor rămâne "exact cum au fost în 2014, niciun leu în plus" în condiţiile în care sistemul aplicat până acum la calculul accizelor ar trebui să conducă la o scădere

CE a lansat un infringement împotriva României pentru tratament fiscal discriminatoriu

Comisia Europeană a lansat, miercuri, un infringement împotriva României, solicitând Bucureştiului să pună capăt tratamentului fiscal discriminatoriu aplicat persoanelor fizice nerezidente care obţin venituri în România, potrivit unui comunicat al CE.

Bogdan Aurescu a reiterat necesitatea înregistrării de progrese privind numirea unui ambasador SUA

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, s-a întâlnit, miercuri, cu însărcinatul cu afaceri Dean Thompson, şeful diplomaţiei reiterând, cu acest prilej, necesitatea înregistrării de progrese în ceea ce priveşte numirea unui nou ambasador american la Bucureşti.

Aurescu: Am învăţat la Haga că putem învinge sentimentul mioritic al destinului nostru nefast. Românii îşi pot apăra interesele cu capul sus

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, miercuri, că a învăţat din procesul de la Haga împotriva Ucrainei că poate fi învins sentimentul mioritic al destinului nefast, că România îşi poate apăra interesele cu capul sus şi că românii au nevoie de proiecte de coeziune, de construcţie.

Ponta: Bugetele instituţiilor din domeniul siguranţei naţionale au fost avizate în principiu de CSAT

Proiectele de buget pentru instituţiile din domeniul siguranţei naţionale au fost avizate în principiu de către CSAT şi urmează ca toate procedurile să fie încheiate odată cu finalizarea proiectului de buget consolidat, a declarat, miercuri, premierul Victor Ponta.

Proiect: Salariul de bază minim brut va creşte în două etape în 2015, de la 900 la 1.050 de lei

Salariul de bază minim brut pe ţară va creşte în două etape în 2015, de la 900 la 975 de lei din ianuarie şi la 1.050 de lei din iulie, potrivit unui proiect de Hotărâre pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii, care precizează că aproape 1,5 milioane de angajaţi vor beneficia de majorare.

Cum va fi vremea în această iarnă. PROGNOZA METEO până în luna februarie. HARTA meteorologilor

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare sezonieră a temperaturilor şi a cantităţilor de precipitaţii pe teritoriul României, până în luna februarie a anului viitor.

Geoană: Trebuie un guvern mai suplu, cu puţine ministere, dar cu un minister al românilor din diaspora

Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat, miercuri, că aşteaptă la CExN adoptarea unui set de criterii de performanţă şi integritate pentru membrii Executivului, precizând, totodată, că trebuie un guvern mai suplu, cu mai puţine ministere, dar cu un minister dedicat românilor din diaspora.

Europol: Traficanţii folosesc Facebook pentru a „înrobi” femeile. Multe victime sunt din România

Traficanţii de persoane folosesc Facebook şi alte reţele de socializare pentru a "înrobi" şi a monitoriza femeile pe care le forţează să se prostitueze, majoritatea victimelor "sclaviei moderne" din Europa fiind din România, Bulgaria şi Ungaria, a anunţat directorul Europol, citat de Daily Mail.

Nicolescu: Guvernul are acordul scris al CE, preţul la gaze pentru CET-uri nu va creşte

Guvernul a primit acordul scris al Comisiei Europene privind preţul la gaze pentru centralele termice (CET-uri) şi va adopta, săptămâna viitoare, o ordonanţă de urgenţă în domeniu, astfel încât preţul la gaze să nu crească pentru CET-uri, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

Un obuz din al Doilea Război Mondial, descoperit pe şantierul Catedralei Mântuirii Neamului

Un obuz din al Doilea Război Mondial a fost descoperit, miercuri, de muncitorii care lucrează pe şantierul Catedralei Mântuirii Neamului, în apropierea Palatului Parlamentului, acesta urmând să fie ridicat de pirotehnişti şi distrus într-un poligon.

Lista fundaşilor nominalizaţi pentru echipa anului 2014

Trei fundaşi germani, Jerome Boateng, Mats Hummels şi Philipp Lahm, toţi campioni mondiali în această vară, au fost nominalizaţi pentru echipa anului 2014, a anunţat, miercuri, site-ul oficial al FIFA.

Bronislaw Komorovski îl felicită pe Klaus Iohannis şi îl invită să facă o vizită în Polonia

Şeful statului polonez, Bronislaw Komorowski, l-a felicitat pe preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, pentru câştigarea alegerilor din România şi l-a invitat să facă o vizită în Polonia.

Robin Williams în unul dintre ultimele sale roluri, alături de Annette Bening – VIDEO

Unul dintre ultimele roluri ale actorului Robin Williams este în drama romantică "The Face of Love", în care joacă alături de Annette Bening şi Ed Harris.

Comisia Europeană a prezentat un program de investiţii în valoare de 315 miliarde de euro

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anunţat miercuri crearea unui fond în valoare de 315 miliarde de euro, destinat sprijinirii investiţiilor în Uniunea Europeană.

Zgonea: I-am dat lui Ponta mandatul meu pentru CExN, cred că e clar din ce echipă fac parte

Preşedintele Camerei Deputaţilor şi vicepreşedinte al PSD, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că nu va participa la CExN al PSD de joi şi că i-a dat mandatul său liderului partidului, Victor Ponta, el arătând că acesta este un semnal foarte clar referitor la echipa din care face parte.

Comisia juridică amână decizia în cazul cererilor privindu-i pe deputaţii Teodorescu şi Marko Attila

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a amânat miercuri decizia în cazul cererii Parchetului de încuviinţare a arestării preventive a deputaţilor Cătălin Teodorescu şi Marko Attila, a declarat vicepreşedintele comisiei Ciprian Nica, apreciind că cererea urmează să fie discutată săptămâna viitoare.

Componenţi ai generaţiei de aur participă la un meci caritabil la Iaşi

Componenţi ai generaţiei de aur participă, joi, la un meci caritabil care are ca scop strângerea fondurilor necesare operaţiei şi tratamentului jucătorului Radu Ionuţ Avasilicăi, junior legitimat la CSMS Iaşi, diagnosticat cu o boală gravă, informează site-ul oficial al FRF.