Mediafax Echipa

Simona Halep s-a retras şi din proba de simplu de la China Open

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a retras şi din proba de simplu de la China Open, după ce a renunţat la dublu, din cauza accidentării suferite la coapsa stângă, informează WTA pe contul de Twitter.

Ponta: Accizele pentrul anul viitor vor fi, cu siguranţă, mai mici

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că accizele pentru anul 2015 vor fi, cu siguranţă, mai mici, el arătând că modul în care acestea se calculează este stabilit de Ministerul de Finanţe, care lucrează în acest sens cu partenerii internaţionali.

Ponta: Vom plăti 20 de milioane de euro pe ”Cuminţenia pământului”, dacă retrocedarea a fost corectă

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că statul român va răscumpăra opera ”Cuminţenia pământului” a lui Constantin Brâncuşi, cu suma de 20 de milioane de Euro, dacă Inspecţia Judiciară, în urma verificărilor pe care le va face, va stabili că procedura retrocedării a fost una corectă.

Circa 374.000 de tranzacţii pentru plata taxelor şi impozitelor locale cu cardul în ianuarie-august

Românii au efectuat în primele opt luni circa 374.000 de tranzacţii pentru plata taxelor şi impozitelor locale cu cardul, în creştere cu 22% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, valoarea tranzacţiilor ajungând la 134 de milioane de euro.

David Lodge (FILIT): Depind mult de traducătorii mei. Umorul lingvistic este dificil de tradus

David Lodge, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori britanici, a declarat, la "Serile FILIT", un eveniment organizat la Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi, că depinde mult de traducătorii săi, că traducerea literară este o artă şi că "umorul lingvistic este dificil de tradus".

Oprescu: Administraţia Bucureştiului are ca prioritate crearea unei baze de date între capitalele UE

Primarul general Sorin Oprescu a declarat că printre priorităţile administraţiei Bucureştiului se află crearea unei baze de date între capitalele statelor membre UE, apreciind că trebuie adoptată o Agendă Urbană a Uniunii Europene.

Percheziţii DNA la Parchetul Tribunalului Bihor, fiind vizat prim-procurorul Vasile Popa

Procurorii DNA fac percheziţii, joi, la sediul Parchetului Tribunalului Bihor, precum şi la locuinţa şi în biroul prim-procurorului Vasile Popa, într-un dosar privind fapte de corupţie care ar fi fost comise în perioada 2009-2014, afirmă surse judiciare.

Oprea: 18.550 secţii de votare în ţară şi 294 în străinătate. Peste 20,7 milioane de buletine de vot

Alegerile prezidenţiale vor avea loc în 18.550 de secţii de votare din ţară şi 294 în străinătate, urmând să fie pregătite 20.745.068 de buletine de vot şi 94.220 de ştampile cu menţiunea "Votat", a declarat joi vicepremierul Gabriel Oprea.

Ponta: România, capabilă ca în 3 ani să aducă bugetul apărării la 2% din PIB

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că România este capabilă să asigure, aşa cum a făcut în ultimii doi ani, o creştere a bugetului alocat cheltuielilor de apărare şi acest lucru se va face şi în următorii trei ani, până se va ajunge la acel angajament minim de 2% din PIB.

Peste 30.000 de angajaţi MAI, mobilizaţi în timpul campaniei electorale, 50.000 în ziua alegerilor

Peste 30.000 de poliţişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră vor fi mobilizaţi pe parcursul campaniei electorale, iar în ziua votului vor fi angrenaţi peste 50.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, a declarat joi vicepremierul Gabriel Oprea.

Percheziţii la mai multe societăţi ale Lukoil într-un dosar de evaziune şi spălare de bani. Prejudiciul, estimat la 230 de milioane de euro – FOTO

Procurorii au făcut percheziţii la sediile mai multor societăţi comerciale aperţinând Lukoil, inclusiv rafinăria din Ploieşti, prejudiciul estimat de anchetatori fiind de 230 de milioane de euro, din care 112 milioane de euro din evaziune fiscală şi restul din spălare de bani, informează procurorii.

CNA: 307 televiziuni şi radiouri vor reflecta campania pentru alegerile prezidenţiale

Campania pentru alegerile prezidenţiale, care va începe în audiovizual pe 3 octombrie, la ora 00.00, va fi reflectată de 307 televiziuni şi radiouri.

Parlamentar german: Apartenenţa la UE şi NATO protejează Ungaria, România şi Bulgaria de agresiunea rusă

Parlamentarul creştin-democrat Günter Krichbaum, şeful Comisiei pentru Afaceri Europene din Parlamentul german, consideră că Ungaria, România şi Bulgaria nu riscă o "putinizare", dar vede unele motive de îngrijorare în ceea ce priveşte evoluţia situaţiei politice interne din aceste ţări.

Geoană: România are o geografie excepţională. Pusă în valoare, poate deveni ”o poartă a Europei”

Preşedintele Aspen România, Mircea Geoană, a declarat, joi, în deschiderea celei de-a treia ediţii a Bucharest Forum, că de foarte multe ori nu am ştiu să atragem dividente economice din geografia excepţională pe care România o are, pentru a deveni o ”poartă a Europei”.

Cazanciuc: Actele normative transmise CSM pentru aviz vor fi trimise şi Uniunii Notarilor

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, vrea dezvoltarea unui parteneriat în elaborarea noilor acte normative cu toate profesiile juridice, astfel încât a emis un ordin prin care toate actele normative transmise CSM pentru aviz să fie trimise spre consultare şi Uniunii Notarilor.

Ponta: O nouă cale a mătăsii în secolul 21 nu mai e o utopie, ci un proiect vizionar

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Bucharest Forum 2014, că o nouă cale a mătăsii, acum, în secolul 21, nu mai este o utopie, ci un proiect vizionar la care foarte multe minţi luminate şi popoare lucrează şi trebuie să lucreze, iar poziţia naturală a României e o oportunitate în acest sens.

Rusia deschide o anchetă pentru genocid împotriva ministrului ucrainean al Apărării

Rusia a anunţat joi deschiderea unei anchete împotriva ministrului ucrainean al Apărării, Valeri Gheletei, acuzat de "genocid" asupra populaţiei rusofone din estul Ucrainei.

Google reduce pentru a doua oară tarifele pentru serviciile cloud oferite companiilor, cu 10%

Google a anunţat că va reduce din nou tarifele pentru serviciile cloud oferite companiilor, cu 10%, în încercarea de a atrage clienţi de la competitorul Amazon, pe o piaţă estimată la 45 de miliarde de dolari anul trecut.

Divizarea ELCEN s-a încheiat. Urmează fuziunea cu RADET

Divizarea producătorului de energie termică ELCEN s-a încheiat, părţi din patrimoniul acestuia fiind transferate către Electrocentrale Constanţa şi Electrocentrale Titan, nou înfiinţate, societatea rămasă şi Electrocentrale Constanţa urmând să treacă la autorităţile locale şi să fuzioneze cu RADET.

Geraldine Mock, prima femeie care a zburat singură în jurul lumii, a murit la vârsta de 88 de ani

Geraldine "Jerrie" Fredritz Mock, prima femeie care a zburat singură în jurul lumii, a murit miercuri, la vârsta de 88 de ani, în locuinţa sa din Florida, a anunţat Mary Kelley, o prietenă de familie.

ANI: Doisprezece actuali sau foşti aleşi locali, între care doi primari, în incompatibilitate

Doisprezece actuali sau foşti aleşi locali, între care doi primari şi doi viceprimari, s-au aflat în incompatibilitate ca urmare a exercitării simultane de funcţii, a constatat Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

Românii vor să cumpere cu un an înainte vacanţa de vară în străinătate, dar să dea cu 50% mai puţin

Agenţiile încep să lanseze ofertele de vară pentru străinătate din octombrie, după ce au constatat că tot mai mulţi români vor să cumpere pachete pentru litoral în Turcia sau Grecia încă din toamnă, dar să plătească mai puţin cu 50% decât dacă le-ar cumpăra înainte de plecare, potrivit Paralela 45.

Inspecţia Judiciară verifică declaraţia lui Ponta despre decizia instanţei privind retrocedarea operei lui Brâncuşi

IJ face verificări în cazul declaraţiei premierului despre decizia instanţei privind retrocedarea operei lui Brâncuşi "Cuminţenia Pământului", raportul urmând să fie analizat în CSM, care va stabili dacă prin aceste afirmaţii a fost încălcată independenţa justiţiei, a spus preşedintele Consiliului.

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale China Open, unde o va întâlni pe Ana Ivanovici

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a învins-o, joi, cu scorul de 7-6 (4), 5-7, 7-6 (1), pe sportiva germană Andrea Petkovici, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 15, şi s-a calificat în sferturile de finală ale China Open, cu premii de 5,4 milioane de dolari.

Consumul de alimente, băuturi şi tutun a crescut cu 8,4% în primele opt luni ale anului

Afacerile din comerţul cu amănuntul, serie brută, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, au crescut în primele opt luni cu 7,6% datorită creşterii vânzărilor de produse nealimentare (11%) şi de produse alimentare, băuturi şi tutun (8,4%), a anunţat joi INS.

Niţu: În cazul lui Turcescu, PICCJ nu s-a sesizat din oficiu deoarece nu s-au constatat infracţiuni

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) nu s-a sesizat din oficiu în cazul lui Robert Turcescu, deoarece declaraţiile acestuia, în care a arătat că a fost ofiţer acoperit, "nu sunt de natură să constituie infracţiuni", a declarat, joi, procurorul general al României, Tiberiu Niţu.

Mila Kunis şi Ashton Kutcher au devenit părinţi. Actriţa a născut o fetiţă

Mila Kunis şi logodnicul său, Ashton Kutcher, au devenit părinţi, după ce actriţa a născut marţi o fetiţă, la centrul medical Cedars-Sinai din Los Angeles.

Centrul Wiesenthal transmite Germaniei numele a 80 de nazişti care ar putea fi în viaţă

Centrul Simon Wiesenthal, care urmăreşte foştii criminali nazişti, a transmis justiţiei germane o listă cu 80 de foşti membri probabil încă în viaţă ai Einsatzgruppen, escadroanele morţii ale Reich-ului lui Adolf Hitler, a anunţat miercuri directorul centrului Efraim Zuroff, relatează AFP.

„Revoluţia umbrelelor” din Hong Kong generează manifestaţii de susţinere peste tot în lume

În timp ce zeci de manifestanţi prodemocraţie s-au reunit miercuri la Hong Kong pentru o demonstraţie de forţă de Ziua Naţională a Chinei, noi susţineri s-au făcut auzite din diverse părţi ale globului.

Intrusul de la Casa Albă a pledat nevinovat

Bărbatul care a intrat în Casa Albă sfidând toate măsurile de securitate a pledat nevinovat, miercuri, în faţa unei judecătoare, la Washington, relatează AFP.

Jean Pădureanu rămâne în închisoare, CAB i-a respins definitiv cererea de întrerupere a pedepsei

Fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa Jean Pădureanu, condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare în dosarul Transferurilor, îşi va ispăşi în continuare pedeapsa, după ce Curtea de Apel Bucureşti (CAB) i-a respins definitiv cererea de întrerupere a executării.

Epidemia de Ebola s-a soldat cu 3.338 de morţi în Africa de Vest

Epidemia de Ebola s-a soldat cu 3.338 de morţi în Africa de Vest din 7.178 de cazuri înregistrate în cinci ţări (Sierra Leone, Guineea, Liberia, Nigeria, Senegal), potrivit ultimului bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) realizat la 28 septembrie şi publicat miercuri, relatează AFP.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 2 octombrie

La data de 2 octombrie 1939, s-a născut cântăreţul de muzică uşoară Dan Spătaru: "Măicuţa mea", "Ţărăncuţă, ţărăncuţă", "Trecea fanfara militară", "Mi-ai furat inima". În Cuba a bătut recordul la aplauze: 16 minute şi 19 secunde. (m. 8 septembrie 2004)

Rezultate din etapa a doua a grupelor Ligii Campionilor

Rezultatele înregistrate în partidele disputate, marţi şi miercuri, în etapa a doua a fazei grupelor Ligii Campionilor:

Jonathan Hill va fi audiat din nou de Comisia pentru Afaceri Economice

Britanicul Jonathan Hill va fi audiat din nou, săptămâna viitoare, de către deputaţii europeni, deoarece prima sa prestaţie, de miercuri, pentru preluarea postului de comisar pentru Serviciile Financiare nu a convins, au anunţat surse concordante, citate de AFP.

Directoarea Secret Service a demisionat

Julia Pierson, directoarea Secret Service, serviciul de elită însărcinat cu protecţia preşedintelui Statelor Unite, a demisionat, miercuri, din cauza scandalurilor legate de securitatea la Casa Albă şi recenta pătrundere, a anunţat secretarul pentru Securitate Internă, Jeh Johnson.

10 miliarde de euro în IT din 2000 până în prezent. Cât a fost mita?

Dosarul achiziţiilor de licenţe Microsoft şi de software şi calculatoare pentru şcoli deschis de Direcţia Naţională Anticorup­ţie (DNA), în care până acum nouă foşti miniştri sunt acuzaţi de neglijenţă în serviciu, trafic de influenţă sau de faptul că ar fi pretins şi primit mită de zeci de milioane de dolari şi euro de la câştigătorii contractelor, pune în prim plan haosul şi lipsa de transparenţă a achiziţiilor făcute de către stat, perpetuate de-a lungul anilor, care practic simplifică şi încurajează eventuale abuzuri cu banii publici.

Marica: La meciul cu Finlanda voi fi 100 la sută în teren

Atacantul Ciprian Marica a declarat, pe blogul personal, că sută la sută va fi în teren la meciul naţionalei României cu Finlanda, din preliminariile Euro-2016, subliniind că urmează un tratament şi se antrenează normal.

Criza din Hong Kong este o „problemă internă” a Chinei, apreciază ministrul chinez de Externe

Manifestaţiile prodemocraţie din Hong Kong sunt "probleme interne ale Chinei", a afirmat miercuri la Washington ministrul chinez de Externe, Wang Yi, alături de omologul său american, John Kerry.

Muzeul Ţăranului Român, iluminat în roz, ca simbol al luptei împotriva cancerului de sân

Muzeul Ţăranului Român a fost ilumintă în roz, miercuri seară, în cadrul celei de-a 14-a ediţii a campaniei "Iluminare în roz", desfăşurată de Fundaţia Renaşterea în lupta împotriva cancerului la sân.