Cazanciuc: Actele normative transmise CSM pentru aviz vor fi trimise şi Uniunii Notarilor

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, vrea dezvoltarea unui parteneriat în elaborarea noilor acte normative cu toate profesiile juridice, astfel încât a emis un ordin prin care toate actele normative transmise CSM pentru aviz să fie trimise spre consultare şi Uniunii Notarilor.

238 afișări
Imaginea articolului Cazanciuc: Actele normative transmise CSM pentru aviz vor fi trimise şi Uniunii Notarilor

Robert Cazanciuc (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Robert Cazanciuc a declarat, miercuri, la Cluj-Napoca, la cel de-al XII-la Congres al Notarilor Publici din România, că există o colaborare foarte bună între Ministerul Justiţiei şi notari, care s-a văzut şi la elaborarea noile coduri, "notarii fiind în prima linie a aplicării oricărei noi legi”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Există o colaborare foarte bună între Ministerul Justiţiei şi notari, care s-a văzut şi la elaborarea noile coduri, notarii fiind în prima linie a aplicării oricărei noi legi. Dorim să dezvoltăm un parteneriat în elaborarea noilor acte normative cu toate profesiile juridice implicate în sfera justiţiei, iar pentru ca acest lucru să devină realitate, am emis recent un ordin prin care toate actele normative transmise Consiliul Superior al Magistraturii pentru aviz să fie transmise spre consultare şi Uniunii Notarilor”, a spus Cazanciuc.

Potrivit acestuia, colaborarea bună dintre Ministerul Justiţiei şi notari a dus la degrevarea instanţelor prin preluarea, de către notari, a unor proceduri în materie de divorţ.

"Este un proiect reuşit pe care l-am prezentat ca model de bune practici partenerilor europeni. Va trebui să găsim şi alte proceduri care ar putea fi trasferate profesiilor juridice pentru degrevarea instaneţelor de judecată. Am adresat şi rugămintea ca atunci când constataţi că norma legaă nu mai corespunde, să propuneţi modificarea acesteia, pentru că nu cred că legea trebuie gândită înt-un turn de fildeş al unei instituţii, ci avem nevoie de legi gândite pentru situaţii de viaţă”, a afirmat ministrul Justiţiei.

Camera Notarilor Publici Cluj, în colaborare cu Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, organizează în perioada 2 – 4 octombrie, la Cluj-Napoca, cel de-al XII-lea Congres al Notarilor Publici din România. Tema Congresului este ”Răspunderea pentru risc profesional a notarului public prin Casa de Asigurări”.

Viorica Moldovan, preşedintele Camerei Notarilor Publici Cluj, a declarat că, în prima zi a congresului, vor fi aduse modificări Statutului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, determinat de numeroasele modificări aduse Legii notarilor publici şi activităţii notariale, determinat de intrarea în vigoare a noilor coduri civil şi de procedură civilă.

La Congres participă, printre alţii, Dumitru Viorel Mănescu - preşedintele Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, preşedintele Uniunii Internaţionale a Notariatului Latin, Daniel Sedar Sengor, parlamentarii Bogdan Ciucă şi Vasile Varga, dar şi eurodeputatul Cristian Buşoi, primarul Clujului, Emil Boc. Pe lângă notarii români, la manifestare mai sunt prezenţi notari din Franţa, Ungaria şi Italia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici