Departamentul Externe

Naţiunile Unite condamnă Turcia pentru încălcarea drepturilor la muncă şi educaţie

Un grup de experţi ai Biroului ONU pentru drepturile omului au condamnat, joi, Turcia pentru încălcarea dreptului la muncă şi educaţie în cazul concedierii unor funcţionari publici şi profesori acuzaţi de legături cu organizaţii teroriste, relatează site-ul agenţiei Associated Press.

Coaliţia condusă de SUA în Siria a recunoscut că a ucis din GREŞEALĂ 18 luptători ai Forţelor Democratice Siriene

Coaliţia condusă de SUA în lupta împotriva grupării teroriste Stat Islamic în Siria a ucis din greşeală 18 membri ai Forţelor Democratice Siriene, în urma unui atac aerian care a avut loc în data de 11 aprilie, la sud de oraşul Tabqa, a anunţat joi Pentagonul, relatează Reuters.

Viitorul guvern de coaliţie din Bulgaria face din politica de migraţie o prioritate pentru a împiedica pătrunderea ilegală a străinilor în ţară

Partidul conservator GERB şi cel naţionalist Patrioţii Uniţi au prezentat, joi, programul strategic comun al viitorului guvern de coaliţie, care prevede, printre altele, o politică de migraţie pentru a împiedica pătrunderea ilegală a străinilor în ţară, relatează site-ul The Sofia Globe.

Ministerul rus de Externe: Aderarea Muntenegrului la NATO este o acţiune „profund eronată, care creează noi linii de demarcaţie în Europa”

Semnarea protocolului de către Statele Unite privind aderarea Muntenegrului la NATO este o acţiune "profund eronată, care creează noi linii de demarcaţie în Europa", se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe din Rusia, relatează site-ul agenţiei AFP.

Serviciile speciale trebuie să controleze mai strict fluxurile de migraţie, susţine Vladimir Putin

Controlul strict al fluxurilor de migraţie în contextul luptei împotriva terorismului este o necesitate, iar din acest motiv serviciile speciale trebuie să lucreze mai eficient, a declarat preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, relatează site-ul agenţiei Tass.

Nigeria a dejucat planuri de atac ale grupării Boko Haram asupra ambasadelor SUA şi Marii Britanii

Forţele de securitate din Nigeria au anunţat, miercuri, că au contracarat planuri ale grupării teroriste Boko Haram de a ataca ambasadele Statelor Unite şi Marii Britanii, relatează site-ul agenţiei Associated Press.

Vlad Plahotniuc, preşedintele Partidului Democrat din Republica Moldova: Rusia ne hărţuieşte deputaţii în campania de împiedicare a anchetei de corupţie

Vlad Plahotniuc, preşedintele Partidului Democrat din Republica Moldova, a declarat miercuri, într-un interviu pentru site-ul american Daily Caller, că Rusia hărţuieşte deputaţii moldoveni pentru a împiedica autorităţile de la Chişinău să ancheteze fraudele din sistemul bancar.

Ambasada Turciei a negat orice activitate de spionaj la adresa cetăţenilor turci din Elveţia

Ambasadorul Turciei în Elveţia, Ilhan Saygili, a negat miercuri că ambasada ar fi desfăşurat activităţi de spionaj asupra cetăţenilor turci, distanţându-şi personalul diplomatic de ancheta deschisă de către procurorii elveţieni, relatează Reuters.

Testele confirmă utilizarea gazului sarin în atacul din Siria, susţine Turcia

Rezultatele testelor efectuate asupra victimelor atacului chimic din provincia siriană Idlib confirmă faptul că a fost folosit gaz sarin, a anunţat marţi ministrul turc al Sănătăţii, Recep Akdag, relatează agenţia Anadolu.

Donald Trump a semnat protocolul privind aderarea Muntenegrului la NATO

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat marţi un protocol privind aderarea Muntenegrului la NATO, iar procedura de ratificare a fost finalizată în SUA, relatează Vocea Americii.

Martin Schulz nu va pune accent pe cheltuielile militare dacă va deveni cancelar al Germaniei

Martin Schulz, liderul Partidului Social-Democrat din Germania, a declarat luni că va sublinia importanţa dezarmării şi nu va pune accent pe cheltuielile militare dacă va deveni cancelar, după alegerile din septembrie, respingând presiunea SUA de a aloca mai mulţi bani apărării, relatează Reuters.

Coaliţia condusă de SUA a efectuat 27 de atacuri aeriene împotriva Stat Islamic în Irak şi Siria

Coaliţia internaţională coordonată de Statele Unite a efectuat 27 de atacuri aeriene împotriva reţelei teroriste Stat Islamic în Irak şi Siria, inclusiv 14 ţinte în vecinătatea oraşului sirian Tabqa, relatează site-ul agenţiei Sputnik.

China se declară împotriva folosirii forţei militare în Siria

China solicită păstrarea suveranităţii Siriei şi se opune utilizării forţei militare în acest conflict, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Hua Chunying, relatează site-ul agenţiei Tass.

Un alt suspect, reţinut în cazul tentativei de asasinare a lui Vlad Plahotniuc, liderului Partidului Democrat din Republica Moldova

Poliţia din Republica Moldova a anunţat, luni, că a reţinut încă un suspect în ancheta tentativei de asasinare a liderului Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vladimir Plahotniuc, fiind vorba despre un bărbat moldovean în vârstă de aproximativ 40 de ani, relatează site-ul Unimedia.

Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse, a fost eliberat din arest, după expirarea sentinţei de 15 zile de detenţie

Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei din Rusia, a fost eliberat din arest luni, după expirarea sentinţei de 15 zile de detenţie pentru nesupunere faţă de poliţie în timpul unui miting anticorupţie neautorizat care a avut loc la Moscova, relatează site-ul agenţiei Tass.

Peste 1,2 milioane de turci din străinătate au votat la referendumul pentru revizuirea Constituţiei. Ce propune Erdogan şi când vor fi anunţate rezultatele finale

Peste 1,2 milioane de cetăţeni turci din străinătate au votat în cadrul referendumului privind extinderea prerogativelor prezidenţiale, potrivit datelor prezentate duminică de Consiliul Electoral Suprem din Turcia, relatează site-ul agenţiei Anadolu.

ANCHETA privind implicarea Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA: Şeful Comisiei pentru Informaţii se retrage din investigaţii

Preşedintele Comisiei pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor, Devin Nunes, a anunţat joi că se retrage temporar din ancheta privind implicarea Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA de anul trecut, în condiţiile în care este cercetat de Comisia de Etică, relatează Associated Press.

Vladimir Putin a catalogat drept inacceptabile acuzaţiile privind atacul chimic din Siria

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat joi, într-o convorbire cu premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, că orice acuzaţie în legătură cu presupusul atac chimic din provincia siriană Idlib este inacceptabilă înainte de finalizarea unei anchete internaţionale, relatează agenţia TASS.

Stat Islamic a doborât un elicopter deasupra oraşului Mosul, doi piloţi irakieni fiind ucişi

Doi piloţi ai armatei irakiene au fost ucişi joi, după ce elicopterul în care se aflau a fost doborât deasupra oraşului Mosul de către reţeaua teroristă Stat Islamic, potrivit unui comunicat al armatei, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Poliţia din Paris a fost autorizată să verifice bagajele călătorilor cu metroul

Prefectul poliţiei din Paris, Michel Cadot, a autorizat miercuri verificarea bagajelor călătorilor cu metroul, în intervalul orar 7-22, ca măsură de consolidare a măsurilor de securitate în transportul public, relatează site-ul cotidianului Le Figaro.

Testele ADN au confirmat identitatea atentatorului sinucigaş de la metroul din Sankt Petersburg

Comisia de Investigaţii din Rusia a anunţat miercuri că testele ADN efectuate au confirmat identitatea teroristului suspectat de comiterea atacului de la metroul din Sankt Petersburg, în persoana lui Akbardjon Djalilov, relatează site-ul agenţiei Sputnik.

Scretarul de Stat al SUA, Rex Tillerson, va efectua o vizită oficială la Moscova, în perioada 11-12 aprilie

Secretarul de Stat al SUA, Rex Tillerson, va efectua o vizită oficială la Moscova în perioada 11-12 aprilie, fiind prima deplasare a unui înalt responsabil al Administraţiei Donald Trump, anunţă Ministerul rus de Externe, relatează AFP.

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European: Regimul Bashar al-Assad are principala responsabilitate pentru atrocităţile din Siria

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat miercuri, în cadrul unei vizite în Grecia, că regimul Bashar al-Assad este principalul responsabil pentru atacul cu arme chimice din Siria, care a ucis cel puţin 72 de civili, printre care 20 de copii, relatează agenţia AFP.

Kazahstanul se oferă să asiste Rusia în ancheta privind explozia de la metroul din Sankt-Petersburg

Ministrul de Externe din Kazahstan, Kairat Abdrahmanov, a anunţat miercuri că ţara sa este este dispusă să asiste Rusia în investigaţia privind explozia de la metroul din Sankt-Petersburg, în urma căreia 14 persoane au murit, printre care şi kazahul Maksim Arişev, relatează site-ul agenţiei Tass.

Marine Le Pen: Măsurile de combatere a terorismului islamic în Franţa sunt insuficiente

Marine Le Pen, liderul partidului extremist francez Frontul Naţional şi candidat la preşedinţia Franţei, a declarat că măsurile de securitate impuse în interiorul graniţelor sunt insuficiente pentru a combate terorismul islamic, relatează site-ul agenţiei Tass.

Curtea Constituţională din Spania a blocat finanţarea unui referendum pentru independenţa Cataloniei

Curtea Constituţională din Spania a blocat marţi planurile Guvernului regiunii Catalonia de a finanţa un referendum pentru independenţă în acest an, după ce Executivul de la Madrid a depus o contestaţie în instanţă, relatează site-ul agenţiei Associated Press.

Preşedintele Braziliei, Michel Temer, judecat pentru finanţarea ilegală a campaniei electorale

Tribunalul superior electoral din Brazilia a început marţi audierile în procesul în care preşedintele ţării, Michel Temer, este acuzat de finanţarea ilegală a campaniei electorale, notează Reuters.

Recep Erdogan, despre votul pozitiv la referendum: Să dăm un răspuns necesar „nepoţilor nazismului”

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat, luni, că turcii din Europa ar trebui să "ofere un răspuns pentru nepoţii nazismului" prin intermediul unui vot pozitiv la referendumul din 16 aprilie privind extinderea prerogativelor prezidenţiale, relatează AFP.

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European: Nu a fost o zi bună nici pentru UE, nici pentru Londra. Brexit poate spori unitatea europenilor

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a abordat cu sobrietate şi gravitate primirea scrisorii semnate miercuri de către Theresa May, premierul Marii Britanii, privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, explicând că Brexit poate contribui la sporirea solidarităţii europenilor.

Francois Hollande: Discuţiile privind viitorul relaţiilor UE-Marea Britanie trebuie să aştepte

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, i-a comunicat joi prim-ministrului Marii Britanii, Theresa May, că negocierile pentru Brexit trebuie să vizeze în primul rând modalitatea prin care britanicii vor părăsi spaţiul comunitar, iar apoi vor viza viitorul relaţiilor bilaterale, relatează Reuters.

CEDO: România trebuie să îi plătească lui Gregorian Bivolaru DAUNE de 1.000 euro. Decizia nu este definitivă

O instanţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit, printr-o decizie care nu este definitivă, că România trebuie să îi achite lui Gregorian Bivolaru daune morale în valoare de 1.000 de euro, deşi ceruse în total 250.000 de euro, şi cheltuieli de judecată de 5.980 de euro.

Expoziţie inedită la Chişinău reprezentând miliardul sustras din sistemul bancar moldovean: „Lumea nu ştie ce înseamnă. Este ca şi cum ai spune «cosmos», fără a înţelege exact ce este”

Un artist din Republica Moldova a creat o expoziţie cu imitaţii de bancnote reprezentând frauda de un miliard de dolari constatată în băncile moldovene, relatează BBC News online.

Moldovenii îşi aleg duminică preşedintele: Igor Dodon sau Maia Sandu. Încotro se îndreaptă Republica Moldova?

Peste trei milioane de moldoveni sunt aşteptaţi să voteze la alegerile de duminică, fiind pentru prima dată în ultimele două decenii când moldovenii îşi aleg direct preşedintele.

Statele California, Massachusetts şi Nevada aprobă consumul de marijuana în scop recreativ

Alegătorii din statele americane California, Massachusetts şi Nevada au aprobat, în referendumuri desfăşurate marţi, diverse iniţiative legislative privind consumul de marijuana în scop recreativ, informează cotidianul The Washington Post.

Donald Trump, portretul celui de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii – GALERIE FOTO

Candidatul republican, Donald Trump, a câştigat scrutinul prezidenţial din Statele Unite, depăşind pragul de 270 de electori federali, conform proiecţiilor realizate de agenţia de ştiri Associated Press.

O gorilă periculoasă fugită dintr-o grădină zoologică a fost tranchilizată, în centrul Londrei

O gorilă care fugise dintr-o grădină zoologică a fost tranchilizată, joi seară, în centrul oraşului Londra, anunţă Poliţia britanică, precizând că incidentul a avut potenţialul de a fi periculos, informează cotidianul The Telegraph.

Stuart Ramsay reiterează că reportajul Sky News este real, întrebându-se pentru ce ar fi cercetat

Jurnalistul Sky News Stuart Ramsay a reiterat, joi seară, că reportajul despre presupuşii traficanţi de arme din România este real, întrebându-se de ce l-ar cerceta autorităţile pentru expunerea unei situaţii ilegale.

Final de summit NATO la Varşovia. Stoltenberg, secretarul general: Alianţa Nord-Atlantică este „unită” în faţa Rusiei. NATO nu vrea confruntarea, ci dialogul constructiv cu Moscova

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO a declarat sâmbătă că liderii organizaţiei de securitate au convenit să menţină o politică unită de descurajare şi a dialogului cu o Rusie tot mai activă, relatează site-ul postului de televiziune France24.

REZULTATE REFERENDUM MAREA BRITANIE. Preşedintele Parlamentului European Martin Schulz: Este nevoie de stabilitate de ambele părţi. Ne-a întristat decizia Marii Britanii

Preşedintele Parlamentului European Martin Schulz a declarat că în momentul de faţă este nevoie de stabilitate, atât în interiorul cât şi în afara U.E., şi trebuie limitate efectele negative produse de decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană.

Echipa lui Hillary Clinton neagă că un hacker român i-a accesat fostului Secretar de Stat mailurile şi îl numeşte pe acesta „un infractor”

Echipa de campanie a lui Hillary Clinton, favorită să fie candidatul Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial din SUA, a respins afirmaţiile hackerului român care susţine că a accesat mailurile fostului secretar de Stat american, catalogându-le "declaraţii ale unui infractor făcute din celulă".