Laura Buciu

Burduja, la inaugurarea Parcului Fotovoltaic SAPE din Dârvari 2: progres către un viitor mai curat

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a participat, vineri, la inaugurarea primului parc fotovoltaic cu reţea de stocare în baterii realizat prin cofinanţare din bani europeni obţinuţi prin PNRR de către o companie de stat şi a spus că este un pas important către un viitor mai curat şi sustenabil.

O femeie din Satu Mare, suspectată că şi-a ucis în bătaie fetiţa de doi ani

Reprezentanţii Spitalului din Baia Mare au sesizat joi Poliţia Municipiului Baia Mare în legătură cu faptul că fetiţă de 2 ani, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, avea leziuni fizice grave. Din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că leziunile s-ar fi putut produce prin violenţă. „Poliţiştii au identificat-o pe […]

Iranienii votează în turul doi al alegerilor prezidenţiale, pe fondul unei apatii generalizate

Iranienii votează vineri pentru un al doilea tur al alegerilor prezidenţiale care va testa popularitatea conducătorilor clerici, pe fondul apatiei alegătorilor într-o perioadă de tensiuni regionale şi un impas cu Occidentul cu privire la programul nuclear al Teheranului, scrie Reuters.

Un pacient ucrainean rănit în război a fost transferat din Polonia în Olanda cu o aeronavă SMURD

O aeronavă SMURD efectuează, vineri, o misiune medicală de transfer al unui pacient ucrainean rănit în război, din Polonia în Olanda, desfăşurată sub coordonarea Mecanismului de Protecţie Civilă Europeană, transmite Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).

Peste 99% dintre elevii înscrişi pentru ultima probă a Bacalaureatului s-au prezentat la examen

Probele scrise din cadrul examenului naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, s-au încheiat vineri cu testarea cunoştinţelor de limba şi literatura maternă, la care au participat aproape toţi elevii înscrişi.

Polonia aşteaptă ajutor din partea Germaniei, Greciei, Finlandei pentru paza frontierelor

Polonia speră să aducă poliţişti de frontieră şi poliţişti din Finlanda, Germania şi Grecia pentru a ajuta la patrularea frontierei sale cu Belarus, a declarat un oficial de rang înalt, pe fondul preocupărilor crescânde legate de presiunile migratorii din est în Europa, scrie Reuters.

Vulcanii Etna şi Stromboli din Italia au erupt; Aeroportul Catania a fost închis

Erupţiile vulcanului Etna şi ale vulcanului mai mic Stromboli au aruncat cenuşă fierbinte şi lavă ridicând nivelul de alertă pe insula mediteraneană Sicilia şi forţând închiderea temporară a aeroportului Catania vineri, scrie Reuters.

Restricţii pe Transfăgărăşan, când se închide şi Valea Oltului: Se desfăşoară Turul Ciclist

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă că vor fi restricţii de trafic luni pe Transfăgărăşan. Potrivit DRDP, restricţiile de trafic se impun pentru desfăşurarea etapei a 3-a a Turului Ciclist al Sibiului. Restricţiile de circulaţie se vor institui după următorul program: – între orele 10:15 – 12:15, între DJ 105P (Cârţişoara) şi […]

Trei suedezi au fost condamnaţi la moarte în Irak pentru implicare într-un schimb de focuri

Trei cetăţeni suedezi au fost condamnaţi la moarte în Irak pentru implicarea lor într-un schimb de focuri, iar un al patrulea ar putea primi aceeaşi pedeapsă pentru o infracţiune separată, a declarat joi ministerul suedez de Externe, citat de Reuters.

Israelul analizează răspunsul Hamas la propunerea de încetare a focului în Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu îşi va convoca cabinetul de securitate joi seara pentru a discuta noile poziţii ale Hamas cu privire la un acord de încetare a focului în Gaza, a declarat o sursă din biroul lui Netanyahu, în timp ce luptele din enclavă au făcut ravagii.

Poliţia: drogurile se vând la mare cu preţuri care ajung la 600 de lei

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa, fac cercetări într-un dosar penal de trafic de droguri de risc şi mare risc, având indicii că un bărbat vindea canabis şi cristal la preţuri între 300 şi 600 de lei, în Constanţa.

Şapte răniţi în bombardamentele ruseşti în regiunea ucraineană Dnipropetrovsk – guvernator

Bombardamentele ruseşti au rănit joi şapte persoane în oraşul ucrainean Nikopol din regiunea Dnipropetrovsk, a declarat guvernatorul regional Serhiy Lysak prin intermediul aplicaţiei de mesagerie Telegram.

Plângerile pasagerilor au avut ecou. Cinci echipamente suplimentare de aer condiţionat, montate la Aeroportul Otopeni

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) anunţă joi că, la Aeroportul Henri Coandă, au fost puse în funcţiune cinci noi echipamente suplimentare de aer condiţionat, care să rezolve situaţia apărută în urma avariei produse la sistemul din zona de îmbarcare a aerogării Plecări.

Greenpeace cere demisia ministrului Mediului după acordul de mediu pentru Neptun Deep

Organizaţia de mediu Greenpeace condamnă emiterea acordului de mediu pentru proiectul Neptun Deep: „O procedură viciată şi executată pe repede înainte fără a lua în considerare îngrijorările oamenilor” şi cere demisia ministrului Mircea Fechet.

Îngrăşăminte chimice intrate cu acte false în ţară prin Portul Constanţa, trimise ilegal spre Europa

Poliţiştii constănţeni şi procurorii DIICOT au destructurat un grup infracţional organizat, coordonat de patru cetăţeni italieni. Gruparea aducea îngrăşăminte chimice din China, cu documente false, prin Portul Constanţa, apoi le trimitea în UE, prin Vama Arad, deşi acestea erau interzise în Uniune.

Un sfert din Statele Unite vor fi afectate de canicula din 4 iulie

O mare parte din Statele Unite se vor confrunta cu temperaturi periculos de ridicate - chiar înainte de weekendul prelungit de 4 iulie - au anunţat meteorologii, în timp ce un incendiu de vegetaţie care se deplasează rapid în California a forţat mii de locuitori să îşi evacueze casele.

Uraganul Beryl a lovit Jamaica, iar Insulele Cayman şi Mexic se pregătesc pentru impactul furtunii

Uraganul Beryl a lovit Jamaica cu vânturi puternice şi ploi miercuri, ucigând cel puţin o persoană după ce a urmat o traiectorie distructivă, îmbibată cu apă, prin insulele mici din Caraibe în ultimele două zile.

Xi Jinping l-a felicitat pe viitorul preşedinte al Consiliului European, Antonio Costa

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, l-a felicitat joi pe viitorul preşedinte al Consiliului European, Antonio Costa, a anunţat presa de stat chineză, cu câteva ore înainte de a fi impuse restricţiile Comisiei Europene asupra maşinilor electrice chineze, potrivit Reuters.

„Duşi cu pluta”: Într-o localitate din Sibiu este singura plută funcţională din judeţ

Pe lângă faimoasa abaţie cisterciană din localitatea, edificată începând cu anul 1202, locuitorii din Cârţa se pot mândri că au şi singura plută aflată în funcţiune în judeţul Sibiu, căreia îi spun „corabie”.

Rămăşiţele copilului australian dispărut au fost găsite după un presupus atac al unui crocodil

Poliţia australiană a declarat joi că a localizat rămăşiţele care se crede că sunt ale unui copil dispărut în vârstă de 12 ani, care ar fi fost atacat de un crocodil în nordul ţării, scrie Reuters.

Începe Sibiu Sands: Peste 100 de echipe înscrise la volei pe plajă în Piaţa Mică

Peste 100 de echipe se întrec, începând de joi, la Sibiu Sands, o competiţie de volei pe plajă, care se desfăşoară pentru a 11-a oară în Piaţa Mică a Sibiului.

Ceaţă pe Autostrada Soarelui şi aglomeraţie pe A1 la intrarea în Capitală, joi dimineaţa

Este semnalată ceaţă şi vizibilitate sub 200 de metri pe porţiuni din Autostrada Soarelui, joi dimineaţa, iar pe Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti este aglomeraţie pe sensul de intrare în Capitală, începând cu Ciorogârla.

Care sunt beneficiile apartenenţei României la UE: teme expuse pe panouri stradale

Reprezentanţa Comisiei Europene în România a lansat campania de comunicare „România în Uniunea Europeană”, prin care îşi propune să evidenţieze beneficiile concrete pentru cetăţenii români, ca urmare a apartenenţei României la Uniunea Europeană.

Risc de incendii şi de furtuni în Grecia: avertismentul MAE

Ministerul grec al Protecţiei Civile şi al Crizelor Climatice avertizează că va exista un risc foarte ridicat pentru producerea incendiilor în regiunea Peloponez (Laconia), în Insula Kythira şi în Insula Creta (Chania), iar Tesalia, Insulele Sporade, Insula Evia, estul Greciei Centrale - inundaţii.

Continuă lucrările la magistrala de metrou M6: sunt anunţate în continuare restricţii rutiere

Continuă lucrările la magistrala de metrou M6, începând de sâmbătă, 6 iulie, astfel că sunt anunţate şi restricţii rutiere.

Şeful ONU pentru drepturile omului avertizează cu privire la creşterea extremei drepte în Europa

Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului a făcut apel miercuri la vigilenţă în faţa creşterii politice a extremei drepte în Europa, citând naraţiuni care dezumanizează migranţii şi solicitanţii de azil.

Deca: Elevii care intră la liceu în 2025 – 2026 încep pe programe noi, cu manuale noi

Ligia Deca a declarat că au fost discuţii recente cu privire la calendarul pentru elaborarea planurilor cadru pentru filiere şi profile de liceu, a programelor şcolare şi pentru tot ceea ce va însemna elaborarea manualelor şi formarea cadrelor didactice. „Generaţia care va intra la liceu în 2025 – 2026 va începe pe programe noi, cu […]

Acordul dintre Guvernele României şi SUA pentru informaţii privind călătorii, promulgat de Iohannis

Administraţia Prezidenţială a anunţat, miercuri, că a fost promulgată Legea pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite de colaborare în utilizarea informaţiilor privind călătorii.

Putin şi Xi se întâlnesc la summitul securităţii din Kazahstan

Preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele chinez Xi Jinping se întâlnesc miercuri la un summit al unui club eurasiatic de securitate şi apărare văzut de Moscova şi Beijing ca un instrument de contracarare a influenţei Statelor Unite şi a aliaţilor săi, potrivit Reuters.

Aproape 98% prezenţă la a doua probă a Bacalaureatului

Potrivit Ministerului Educaţiei, în cadrul primei sesiuni a examenului naţional de bacalaureat 2024, s-a desfăşurat, marţi, proba obligatorie a profilului (discipline, în funcţie de profil: Matematică şi Istorie). Au participat 123.647 de candidaţi din totalul celor 126.571 de candidaţi înscrişi (toate promoţiile) pentru a o susţine. Rata de prezenţă a fost de 97,7%. Au absentat […]

Alertă cu bombă pe Aeroportul Chişinău: pasagerii care vin spre Bucureşti, îmbarcaţi în siguranţă

Pasagerii zborului pe ruta Chişinău – Bucureşti au realizat în siguranţă procedura de îmbarcare în avion, după ce ameninţarea cu bomba primită de Aeroportul Internaţional Chişinău a fost încadrată ca fiind falsă, iar activitatea aeroportului a fost reluată. După primirea unei ameninţări cu bombă la Aeroportul Internaţional Chişinău, marţi după-amiaza, personalul aeroportuar şi pasagerii au […]

Incendiu uriaş pe Şoseaua Olteniţei, din Popeşti-Leordeni, Ilfov. A fost transmis un mesaj RO-Alert

Pompierii din cadrul ISU Bucureşti – Ilfov intervin pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată (mirişte) pe Şoseaua Olteniţei, din Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov. Incendiul se manifestă cu flacără deschisă şi degajări de mari fum şi, din cauza rafalelor de vânt, s-a extins la o locuinţă şi a afectat şi o autospecială. „Chiar dacă autospeciala a […]

România caută soluţii inovatoare pentru valorificarea gazelor din Marea Neagră

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a avut discuţii pentru dezvoltarea unui proiect de producere a amoniacului albastru la nivel naional, precum un schimb de idei desore soluţii inovatoare pentru valorificarea gazelor din Marea Neagră.

Festivalul Electric Castle schimbă mersul trenurilor. Bonţida, staţie nouă

Pentru călătorii care vin la Festivalul Electric Castle, desfăşurat în apropiere de Cluj-Napoca, mai multe trenuri ale CFR Călători vor avea programată o oprire la Bonţida, în plus faţă de trenurile care au deja oprire în această staţie, informează, marţi, CFR.

Perioada de înscriere în învăţământul profesional, inclusiv dual, a fost prelungită până pe 11 iulie

Ministerul Educaţiei a anunţat, marţi, că a fost aprobată prelungirea perioadei de înscriere în învăţământul profesional, inclusiv dual, până pe data de 11 iulie 2024.

Ceasul de buzunar al lui Theodore Roosevelt se întoarce acasă la 37 de ani după ce a fost furat

La aproape patru decenii după ce a fost furat dintr-un muzeu din Buffalo, New York, un ceas de buzunar purtat de cel de-al 26-lea preşedinte, Theodore „Teddy” Roosevelt, a fost returnat la casa familiei sale din Long Island, au declarat oficialii citaţi de NBC News.

Un asteroid inofensiv va trece sâmbătă pe lângă Pământ

Asteroizii de dimensiunea celui mai recent trec pe lângă noi cam la fiecare 25 de ani, potrivit NBC News.

Iranienii votează pentru un nou preşedinte, după ce Raisi a murit în accident aviatic

Confruntându-se cu o economie în declin, cu tensiuni regionale şi cu posibila realegere a lui Donald Trump, a cărui administraţie a încercat să izoleze Republica Islamică, conducerea Iranului încearcă să aibă o prezenţă ridicată la vot pentru a-şi susţine agenda, potrivit NBC News.

Cine i-ar putea locul lui Joe Biden în cursa pentru Casa Albă. Lista publicată de The Guardian

Întrucât Joe Biden nu a fost încă desemnat oficial drept candidatul democrat la prezidenţiale, partidul poate, în teorie, să aleagă un alt candidat, scrie The Guardian, care publică şase nume care ar putea fi înlocuitori pentru candidatura la alegerile prezidenţiale, în locul lui Biden.

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

UEFA a informat FRF că nu mai există bilete suplimentare disponibile pentru meciul România - Olanda, din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, dar, cu toate acestea, forul continental a anunţat că vor fi puse la vânzare pe platforma UEFA Ticketing ultimele bilete rămase cu două zile înainte.