Mihai Draghici

Putin acuză Statele Unite că vor prelungirea războiului din Ucraina şi destabilizarea Asiei

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a acuzat, marţi, Statele Unite că încearcă să prelungească războiul din Ucraina şi să destabilizeze situaţia în zona Asia-Pacific prin recenta vizită efectuată în Taiwan de Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor.

Trump vrea reducerea tensiunilor cauzate de percheziţia în reşedinţa sa/Situaţia este „periculoasă”

Fostul preşedinte american Donald Trump a pledat, luni, pentru acţiuni de reducere a tensiunilor, în contextul ameninţărilor la adresa autorităţilor federale după percheziţia efectuată în reşedinţa sa, dar a criticat operaţiunea Departamentului Justiţiei şi Biroului Federal de Investigaţii (FBI).

Axios.com: Popularitatea lui Biden a început să scadă din momentul retragerii militare din Afganistan

Ocuparea oraşului Kabul, capitala Afganistanului, de către forţele talibane în urmă cu exact un an, pe fondul deciziei SUA de retragere a trupelor, a marcat începerea declinului popularităţii preşedintelui Joseph Biden, arată o analiză realizată de site-ul Axios.com.

Franţa repoziţionează trupele în Niger şi Ciad, după retragerea din Mali din cauza disensiunilor

Armata franceză a finalizat, luni, retragerea trupelor din Mali, care au fost mutate în Niger şi Ciad, în baza unei decizii luate în februarie pe fondul deteriorării relaţiilor dintre Administraţia de la Paris şi Guvernul de la Bamako.

Trei civili ucraineni au fost ucişi, iar 20 au fost răniţi în cele mai recente atacuri ruse

Cel puţin trei civili ucraineni au fost ucişi, iar alţi 20 au fost răniţi, luni, în bombardamente efectuate de armata rusă în regiunea separatistă ucraineană Doneţk şi în oraşul Harkov, anunţă autorităţile de la Kiev, conform agenţiei The Associated Press.

Rusia vrea să aducă experţi internaţionali la Centrala nucleară ucraineană Zaporojie

Administraţia Vladimir Putin a anunţat, luni, că va face tot posibilul pentru a permite inspecţii ale experţilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) la Centrala nucleară ucraineană Zaporojie, aflată sub ocupaţie rusă.

Noi exerciţii militare chineze în jurul Taiwanului, ca reacţie la vizita unei delegaţii din SUA

Administraţia de la Beijing a anunţat, luni, organizarea unor noi exerciţii militare în jurul Taiwanuluui, ca reacţie la vizita efectuată la Taipei de o delegaţie a Congresului de la Washington.

Bază din Siria în care sunt militari americani, vizată de un atac cu drone

O bază militară din Siria în care sunt staţionaţi militari americani şi insurgenţi susţinuţi de Statele Unite a fost vizată, luni, de un atac cu drone, dar nu s-au înregistrat victime, informează agenţia Reuters.

Donald Trump afirmă că agenţii FBI i-au luat documente private şi vrea returnarea acestora

Fostul preşedinte american Donald Trump a cerut, duminică seară, Biroului Federal de Investigaţii (FBI) să returneze documente cu caracter privat sau vizate de privilegiul executiv care ar fi fost colectate în timpul percheziţiei de la reşedinţa sa.

Scandalul politic din SUA ia amploare după ce Trump ar fi încălcat Legea Spionajului. Agenţii FBI au colectat 11 seturi de documente clasificate

Agenţii Biroului Federal de Investigaţii (FBI) au depistat documente secrete în reşedinţa fostului preşedinte american Donald Trump, în cadrul unei anchete privind potenţiala încălcare a legilor privind spionajul şi deţinerea neautorizată de materiale clasificate.

Nave şi avioane americane vor tranzita Strâmtoarea Taiwan, în contextul tensiunilor cu Beijingul

Nave şi avioane militare americane vor tranzita Strâmtoarea Taiwan în următoarele săptămâni, în cadrul acţiunilor "clasice" privind libertatea de circulaţie, după reacţia exagerată a Chinei faţă de vizita la Taipei a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, anunţă un oficial din SUA.

Tragedie în Muntenegru. Cel puţin 11 morţi şi 6 răniţi în urma unui atac comis de un individ

Cel puţin 11 persoane au fost ucise, iar altele au fost rănite după ce un individ a deschis focul în oraşul Cetinje, situat în sud-vestul statului Muntenegru, anunţă autorităţile locale.

WSJ: Oficialii chinezi vor să organizeze o întâlnire între Xi Jinping şi Joe Biden. Cand ar putea avea loc

Oficiali chinezi au iniţiat demersuri pentru organizarea unei întâlniri între preşedintele Xi Jinping şi omologul său din Statele Unite, Joseph Biden, în noiembrie, afirmă oficiali citaţi de publicaţia The Wall Street Journal.

Trump consideră o „farsă” informaţia privind documente despre arme nucleare prezente în reşedinţa sa

Fostul preşedinte american Donald Trump consideră drept o "farsă" informaţia privind căutarea unor documente clasificate despre arme nucleare în reşedinţa sa şi a denunţat din nou derularea percheziţiei fără martori.

Armata israeliană a atacat poziţii militare din Siria. Doi civili au fost răniţi

Armata israeliană a atacat, vineri după-amiază, poziţii militare de pe teritoriul Siriei, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate siriene, precizând că doi civili au fost răniţi.

Preşedinţia Consiliului UE vrea o dezbatere despre retragerea vizelor pentru ruşi. Comisia Europeană, reticentă

Propunerea interzicerii călătoriilor tuturor cetăţenilor ruşi în spaţiul Uniunii Europene va fi dezbătută la nivel informal la sfârşitul lunii august, anunţă Preşedinţia cehă a Consiliului UE, deşi Comisia Europeană este reticentă în legătură cu generalizarea restricţiilor de călătorie.

Trump cere publicarea mandatului de percheziţie / Surse: FBI a căutat documente despre arme nucleare

Fostul preşedinte american Donald Trump a cerut publicarea imediată a mandatului în virtutea căruia a fost efectuată percheziţia la reşedinţa sa din statul Florida, în contextul în care, conform unor surse judiciare, agenţii FBI ar fi căutat documente clasificate despre arme nucleare.

Iranul consideră „acceptabilă” propunerea UE de relansare a Acordului nuclear cu marile puteri

Administraţia Iranului consideră că planul propus de Uniunea Europeană pentru relansarea Acordului nuclear din anul 2015 poate fi "acceptabil" dacă va oferi "garanţii" fundamentale, afirmă un diplomat de la Teheran, citat de agenţia Reuters.

Rusia a distrus un radar de fabricaţie americană şi a doborât rachete HIMARS, în estul Ucrainei

Armata rusă a distrus vineri, într-un atac comis în estul Ucrainei, un radar de fabricaţie americană şi a doborât două rachete lansate de sisteme mobile de artilerie HIMARS, informează agenţia Reuters.

Procurorul general al SUA anunţă că a aprobat personal percheziţia la reşedinţa lui Trump: Nu a fost o decizie „uşoară”

Procurorul general al Statelor Unite, Merrick Garland, a declarat, joi seară, că, deşi nu a fost o decizie "uşoară", el a aprobat personal mandatul de percheziţie la reşedinţa fostului preşedinte Donald Trump.

Taiwanul respinge modelul „o singură ţară, două sisteme” propus de Beijing

Administraţia de la Taipei a respins, joi, modelul "o singură ţară, două sisteme", propus de Beijing într-un plan oficial publicat miercuri, informează agenţia Reuters.

SUA cer din nou Rusiei să evite confruntările în jurul centralelor nucleare din Ucraina

Administraţia Joseph Biden a reafirmat, joi, apelul adresat Rusiei de oprire a operaţiunilor militare în apropierea centralelor nucleare din Ucraina, în contextul atacurilor care au afectat instalaţii ale unităţii atomoelectrice de la Zaporojie, pe care Moscova le atribuie Kievului.

Ucraina anunţă că va primi asistenţă financiară de 4,5 mld de dolari din SUA în august şi septembrie

Administraţia de la Kiev a anunţat, joi, că aşteaptă asistenţă financiară în valoare de 4,5 miliarde de dolari în august şi septembrie din partea Statelor Unite, informează agenţia Reuters.

Angajamente de peste 1,5 miliarde de euro pentru consolidarea capabilităţilor militare ale Ucrainei

Zeci de ţări au anunţat, joi, angajamente de peste 1,5 miliarde de euro pentru suplimentarea capabilităţilor militare ale Ucrainei, în contextul invaziei ruse, anunţă ministrul danez al Apărării, Morten Bodskov, citat de agenţia Reuters.

Proiect uriaş în cadrul UE. Olaf Scholz propune construirea unei conducte de gaz între Portugalia şi Europa Centrală

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a propus, joi, reactivarea proiectului construcţiei unei conducte de gaz între Portugalia şi Europa Centrală, în cadrul eforturilor de reducere a dependenţei de gazul rusesc.

Olaf Scholz anunţă măsuri sociale suplimentare pentru atenuarea efectelor majorării preţurilor

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a anunţat, joi, măsuri sociale suplimentare, în scopul atenuării impactului majorării generalizate a preţurilor, informează publicaţia Die Welt.

Bilanţul recentelor bombardamente israeliene în Fâşia Gaza a fost actualizat la 47 de morţi

Bilanţul bombardamentelor efectuate de armata israeliană în Fâşia Gaza a ajuns joi la 47 de morţi, anunţă autorităţile medicale palestiniene, conform agenţiei The Associated Press.

UE: Mai multe ţări, inclusiv România, participă la operaţiunile contra incendiilor din Franţa. Mulţumiri de la Macron

Mai multe state din cadrul Uniunii Europene, inclusiv România, vor trimite echipaje pentru operaţiunile de stingere a incendiilor de vegetaţie din Franţa, confirmă Comisia Europeană, după un anunţ similar al preşedintelui Emmanuel Macron.

Membru al Gardienilor Revoluţiei din Iran, inculpat de SUA pentru un complot contra lui John Bolton

Un membru al Gardienilor Revoluţiei din Iran a fost inculpat de Statele Unite pentru un presupus complot de asasinare a lui John Bolton, fost consilier prezidenţial pentru Securitate Naţională în mandatul preşedintelui Donald Trump, informează site-ul Axios.com.

Reuniune a Consiliului de Securitate ONU pe tema situaţiei de la Centrala nucleară Zaporojie

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni joi, într-o şedinţă de urgenţă, pentru a dezbate situaţia de la Centrala nucleară ucraineană Zaporojie, situată în estul Ucrainei, în contextul în care Kievul şi Moscova se acuză reciproc de atacuri în aceasă zonă, afirmă surse diplomatice.

Cel puţin şase morţi în urma unui atac rus în estul Ucrainei

Cel puţin şase persoane au fost ucise, iar altele au fost rănite, în urma bombardamentelor ruse asupra oraşului ucrainean Bahmut, situat în apropierea frontului din estul Ucrainei, anunţă autorităţile locale, citate de cotidianul Le Monde.

Trump sugerează că agenţii FBI au plantat probe în reşedinţa sa. Crede că Biden a ştiut de operaţiune

Fostul preşedinte american Donald Trump a sugerat, miercuri, că agenţii Biroului Federal de Investigaţii (FBI) ar fi putut planta probe împotriva sa în timpul percheziţiei şi crede că preşedintele Joseph Biden a ştiut de operaţiune, deşi Casa Albă a negat acest lucru.

China intensifică relaţiile cu Rusia şi consideră SUA „principalul instigator” în criza din Ucraina

Administraţia de la Beijing a confirmat, miercuri, intensificarea relaţiilor cu Moscova şi a acuzat Washingtonul că este "iniţiatorul" şi "principalul instigator" în conflictul din Ucraina, denunţând încă o dată şi vizita în Taiwan a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi.

Donald Trump nu vrea să vorbească. Fostul preşedinte a invocat dreptul de a nu depune mărturie în ancheta privind practicile de afaceri

Fostul preşedintele american Donald Trump a anunţat, miercuri, că a invocat dreptul constituţional de a refuza să răspundă la întrebări în investigaţia din New York care vizează practicile de afaceri ale Organizaţiei Trump.

Donald Trump va fi audiat în procesul privind practicile de afaceri ale companiei sale

Fostul preşedinte american Donald Trump va fi audiat miercuri, la New York, în cadrul investigaţiei care vizează practicile de afaceri ale companiei familiei sale, afirmă surse citate de postul CBC News.

The Hill: Joe Biden, într-o poziţie incomodă după percheziţiile FBI la reşedinţa lui Donald Trump

Preşedintele SUA, Joseph Biden, un politician democrat, a ajuns într-o poziţie "incomodă" în contextul criticilor opoziţiei republicane, inclusiv ale fostului vicepreşedinte Mike Pence, privind percheziţiile efectuate la reşedinţa fostului preşedinte Donald Trump, conform publicaţiei The Hill.

G7 cere Rusiei să cedeze controlul centralelor nucleare din Ucraina, avertizând asupra riscurilor

Grupul naţiunilor puternic industrializate (G7) a cerut, miercuri, Rusiei să predea controlul asupra centralelor nucleare din Ucraina, avertizând asupra riscurilor unor incidente militare ce pot avea repercusiuni internaţionale şi îndemnând toate ţările să susţină inspecţiile.

Polonia o ameninţă cu demiterea pe Ursula von der Leyen

Guvernul conservator de la Varşovia a avertizat, marţi, că şi-ar putea intensifica retorica în disputele pe tema statului de drept şi a fondurilor comunitare cu Uniunea Europeană şi ar putea încerca demiterea prin moţiune a preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Nancy Pelosi susţine că Statele Unite nu trebuie să permită Chinei să izoleze Taiwanul

Statele Unite nu trebuie să permită armatei chineze să izoleze Insula Taiwan, a susţinut marţi Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, care a generat tensiuni puternice prin vizita efectuată săptămâna trecută la Taipei.

Cel puţin trei morţi şi zeci de răniţi în confruntări militare produse în Cisiordania. Armata israeliană a atacat casa unui lider terorist

Cel puţin trei militanţi islamişti au fost ucişi, iar alte zeci de persoane au fost rănite, marţi, în confruntări armate produse între militari israelieni şi combatanţi palestinieni, în Cisiordania, la doar două zile după încheierea operaţiunilor militare israeliene din Fâşia Gaza.