Politic

Iohannis participă la reuniunea informală a Consiliului European: Negocierile viitorului buget al UE, printre subiecte

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, vineri, la reuniunea informală a Consiliului European, la Bruxelles, pe agenda dezbaterilor fiind subiecte legate de negocierile privind viitorul Cadru Financiar Multianual post 2020, precum şi viitoarea componenţă a Parlamentului European pentru 2019-2024.

Viorica Dăncilă, mesaj pentru ministrul Justiţiei: Aştept să ia deciziile care se impun în urma analizei făcute la DNA / Paul Stănescu, către Toader: Am aceleaşi aşteptări ca preşedintele partidului, să nu se facă de râs

Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi că aşteaptă de la ministrul Tudorel Toader să ia decizia impusă de analiza făcută la DNA şi să se încadreze în limitele legale, însă susţine că nu a discutat cu acesta înainte de prezentarea raportului privind managementul la DNA.

Dăncilă, la Adunarea generală a UNCJR: Gradul de absorbţie a fondurilor europene nu e satisfăcător / Premierul, despre spitalele regionale: Preşedinţii CJ Iaşi, Cluj, Dolj să se implice. Sunt întârzieri

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, la Adunarea generală a Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene, că gradul de absorbţie a fondurilor europene nu este satisfăcător, ea arătând că există chiar de risc de decomitere a unei sume de 800 de milioane euro pe Programul Operaţional Regional.

Kelemen: România nu este o ţară model în ceea ce priveşte protecţia minorităţilor. Situaţia maghiarilor din România nu este nici pe departe rezolvată

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţine că România nu este o ţară model în ceea ce priveşte protecţia minorităţilor şi că situaţia maghiarilor nu este nici pe departe rezolvată în ţara noastră.

Ce va decide Tudorel Toader în privinţa conducerii DNA? Raportul ministrului JUSTIŢIEI despre activitatea DIRECŢIEI conduse de Kovesi, prezentat public astazi

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, este aşteptat să prezinte joi, la ora 18.00, raportul privind activitatea managerială a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), dar şi o decizie privind conducerea DNA. Liderul PSD, Liviu Dragnea, i-a cerut ministrului "să nu se facă de râs".

Fostul deputat Vlad Cosma, o nouă înregistrare. El susţine că procurorii Negulescu şi Savu au scris singuri un denunţ

Fostul deputat Vlad Cosma a prezentat, miercuri, o nouă înregistrare, în care, susţine acesta, se poate auzi cum procurorii Mircea Negulescu şi Albert Savu dictează şi practic scriu singuri declaraţia care urma să îi fie atribuită lui, în dosarul privindu-l pe Victor Ponta şi Tony Blair.

CCR a respins două sesizări pe Legile Justiţiei invocând faptul că parlamentarii nu pot semna mai multe obiecţii

CCR a respins, miercuri, două sesizări depuse de deputaţii USR, la care se raliaseră şi alţi deputaţi de la PNL, PMP, minorităţi şi un neafiliat, invocând faptul că au fost semnate şi de deputaţi care mai semnaseră o sesizare anterioară, iar parlamentarii nu pot semna mai multe obiecţii.

Ion Ariton, fostul ministru al Economiei, suspendat din ALDE pentru că nu a plătit cotizaţia timp de 15 luni

Fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, a fost suspendat din toate funcţiile deţinute în cadrul ALDE Sibiu, deoarece nu şi-a plătit cotizaţia timp de 15 luni, deşi i-a fost acordat termen de graţie. Ariton era preşedintele organizaţiei municipale Sibiu.

Claudiu Manda: SRI a transmis către ANI informaţii despre Iohannis, când acesta devenea membru PNL/ Următoarea vizită a Comisiei va fi la unităţile SRI care se ocupau de interceptări

Preşedintele Comisiei SRI, Claudiu Manda, a declarat că a solicitat SRI să transmită o notă la care a făcut referire fostul director al ANI, Horia Georgescu, în care figura şi Klaus Iohannis, precizând că SRI a transmis nota către ANI exact în ziua în care acesta a devenit membru PNL.

Liviu Dragnea, întrebat ce aşteptări are de la Tudorel Toader care prezintă joi raportul activităţii DNA: Să nu se facă de râs/ Ce spun Ecaterina Andronescu şi Niculae Bădălău

Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, miercuri, că aşteaptă de la ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, să nu se facă de râs, el făcând această declaraţie în perspectiva ieşirii publice pe care Toader a anunţat că o va avea joi.

Codrin Ştefănescu: Nu am vorbit niciodată de revocarea lui Kovesi

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a precizat, miercuri, că nu a vorbit niciodată de revocarea procurorului şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, ci a solicitat doar ca cei aflaţi în funcţii publice şi sunt plătiţi din bani publici să îşi facă datoria.

Juncker, după întâlnirea cu premierul Dăncilă: Este al cincilea prim-ministru. Să sperăm că va rămâne mai mult în funcţie pentru că nu mai ştiu unde pleacă toată lumea cu care mă întâlnesc | VIDEO

Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a declarat că Viorica Dăncilă este cel de-al cincilea premier pe care îl primeşte, afirmând că speră că aceasta va rămâne mai mult în funcţie, pentru că nu mai ştie ”unde pleacă toată lumea cu care se întâlneşte”.

Congres PSD, în 10 martie | Marian Oprişan şi Codrin Ştefănescu şi-au anunţat candidaturile/ Niculae Bădălău încă nu s-a decis

Congresul PSD va avea loc pe 10 martie, în Bucureşti, la Sala Palatului, a decis, miercuri, BPN al PSD.

Deputatul Andreea Cosma: Procurorul Negulescu m-a „paradit” în sensul că mi-a distrus liniştea, cariera, viaţa

Deputatul Andreea Cosma a precizat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, ca reacţie la afirmaţiile deputatului PMP Corneliu Bichineţ, că procurorul Mircea Negulescu a "paradit-o" în sensul că i-a distrus liniştea, cariera, viaţa şi şansa de a avea încă un copil.

USR a iniţiat un proiect privind autorizarea cabinetelor stomatologice mobile

Deputatul USR, Cosette Chichirău, a depus, miercuri, o propunere legislativă care reglementează autorizarea cabinetelor mobile de medicină dentară, motivând că aceasta va permite ONG-urilor să ofere tratament stomatologic în comunităţile sărace şi izolate.

Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei: Sindicatele din învăţământ să tacă. De şase ani conduc ministerul. Cum mai au tupeul să glăsuiască?

Fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, a criticat, miercuri, sindicatele din învăţământul românesc, în contextul protestului FSLI de la Ministerul Muncii, precizând că sindicaliştii ar trebui să tacă având în vedere că de şase ani conduc practic Ministerul Educaţiei.

Iohannis a discutat cu Leancă despre procesul de reformă în domeniul justiţiei din Republica Moldova

Preşedintele Klaus Iohannis s-a discutat miercuri, la Palatul Cotroceni, cu viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană al Republicii Moldova, Iurie Leancă, despre importanţa accelerării procesului de reforme, cu precădere în domeniul justiţiei şi combaterea corupţiei din ţara vecină.

Posturile din Educaţie, deblocate de senatori

Senatul a adoptat, miercuri, OUG 90/2017 privind unele măsuri pentru limitarea cheltuielilor publice în vederea respectării ţintei de deficit de sub 3% din PIB, admiţând un amendament potrivit căruia posturile din Educaţie sunt exceptate de la prevederile impuse de Executiv.

Vanghelie, declaraţie controversată despre Kovesi: Şi doamna o să se ducă. Va avea soarta lui Ceauşescu

Marian Vanghelie, fostul primar al Sectorului 5, o atacă pe Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA, spunând că aceasta va pleca din fruntea Direcţiei, indiferent dacă vrea sau nu, şi o compară cu Nicolae Ceauşescu.

Înfiinţarea Băncii de Dezvoltare a României, aprobată în Senat / Cine va conduce instituţia şi cui se adresează

Senatul a aprobat, miercuri, prin lege, înfiinţarea Băncii de Dezvoltare a României - S.A, care va avea ca obiectiv sprijinirea antreprenoriatului şi dezvoltarea socio-economică a ţării.

Eugen Teodorovici, despre plafonarea dobânzilor la creditele ipotecare şi de consum: Statul nu trebuie să intervină în piaţă

Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a declarat, miercuri, întrebat despre plafonarea dobânzilor la creditele ipotecare şi de consum, că statul nu trebuie să intervină pe piaţă decât în cazul unor derapaje.

Curtea Constituţională respinge ca inadmisibile sesizările USR privind legile Justiţiei

CCR a respins, miercuri, ca inadmisibile, sesizările USR privind cele trei legi ale Justiţiei, potrivit unor surse.

Bichineţ, deputat PMP, la tribuna Parlamentului, către Andreea Cosma: Portocală a paradit-o sau nu a paradit-o?

Corneliu Bichineţ, deputat PMP, i-a cerut miercuri, de la tribuna Parlamentului, deputatei Andreea Cosma să spună ce fel de relaţie a avut cu procurorul Mircea Negulescu, exprimarea sa iscând o serie de critici în sala de plen.

Proiectul pentru achiziţia de sisteme de lansatoare multiple de rachete din SUA, adoptat de Parlament

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de Lege pentru realizarea "Capabilităţii de sprijin de foc indirect" aferentă programului de înzestrare "Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare" .

O zi de sărbătoare dedicată reprezentantului Guvernului în teritoriu, undă verde într-o comisie a Parlamentului

Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului din Senat a dat raport favorabil, miercuri, iniţiativei legislative prin care se propune instituirea zilei de 2 aprilie ca Ziua Instituţiei Prefectului din România.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, îşi caută PR. Cererile sunt: abilităţi de gestionare a situaţiile de conflict sau criză şi rezistenţă mare la stres

Ministerul Justiţiei a scos la concurs două posturi de consilier personal în cabinetului ministrului, Tudorel Toader fiind în căutarea unui specialist în comunicare şi relaţii publice şi un specialist în tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor, potrivit anunţului publicat pe site-ul ministerului Justiţiei.

Tudorel Toader, despre întrevederea cu Klaus Iohannis: Am vorbit despre statul de drept

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a precizat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, că a discutat cu președintele Klaus Iohannis despre statul de drept, la întrevederea avută marți.

Tudorel Toader, despre întrevederea cu Klaus Iohannis: Am vorbit despre statul de drept. Nu a participat o altă persoană la discuţii

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a precizat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis despre statul de drept, la întrevederea avută marţi.

Manda: Comisia SRI va transmite întrebările lui Tăriceanu la SRI/ Tăriceanu, informat că Băsescu avea pe birou o convorbire a lui Năstase cu fiul acestuia

Preşedintele Comisiei SRI, Claudiu Manda, a precizat, marţi, că întrebările preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, ridicate în cadrul audierii sale şi care privesc activitatea SRI în dosarul Microsoft şi cel în care e acuzat de mărturie mincinoasă, vor fi transmise SRI.

Creţu a discutat cu Dăncilă despre construcţia spitalelor regionale: Proiectul are mari întârzieri

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a declarat marţi, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu premierul Viorica Dăncilă la Bruxelles, că este îngrijorată în privinţa evoluţiei proiectelor privind spitalele regionale, deoarece acesta înregistrează mari întârzieri.

Tăriceanu, după audierea din Comisia SRI: Dacă şefa DNA se crede mai presus de lege, nu pot accepta/ Am avut telefonul ascultat în 2012 şi 2014. Au existat şi alţi beneficiari în afara DNA?

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a fost audiat marţi, timp de două ore, în comisia de control SRI, la final declarând că audierea sa poate fi un exemplu pentru alte persoane publice care nu răspund invitaţiilor comisiilor parlamentare, cum ar fi Laura Codruţa Kovesi.

Viorica Dăncilă, întâlnire cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk

Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit marţi, la Bruxelles, cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, oficialul european vorbind despre rolul statelor central şi est-europene în consolidarea proiectului european.

USR va contesta la CCR înfiinţarea Comisiei de anchetă pentru verificarea activităţii şefului SPP

USR a precizat, marţi, că va ataca la CCR hotărârea prin care se înfiinţează Comisia de anchetă pentru verificarea activităţii şefului SPP, motivând că se încalcă atribuţiile Comisiilor pentru apărare din Parlament.

Dragnea: Nu vreau să colaborez cu preşedintele pe tema Justiţiei pentru că nu am atribuţii aici

Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, marţi, că nu a „atins” tema Justiţiei la întâlnirea pe care a avut-o recent cu preşedintele Iohannis, el arătând că nu vrea să colaboreze cu şeful statului pe tema Justiţiei pentru că nu are atribuţii în această zonă.

Călin Popescu Tăriceanu, audiat în Comisia SRI

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este audiat, la ora transmiterii ştirii, în Comisia de Control al SRI, după ce a acuzat, în mai multe ieşiri publice, existenţa unui stat paralel, al unui sistem care ghidează din umbră şi încearcă să acapareze toate instituţiile statului.

Dragnea, „îngrijorat” de creşterea inflaţiei: Îi voi scrie lui Isărescu, vreau să primesc răspunsuri

Liderul PSD Liviu Dragnea a fost întrebat, marţi, dacă nu este îngrijorat de creşterea inflaţiei, el arătând că îi va transmite o scrisoare pe această temă guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, de la care aşteaptă să primească nişte răspunsuri.

DECLARAŢIA ZILEI: Klaus Iohannis, la ceremonie a magistraţilor, de la Cotroceni: Învestirea, când actul de justiţie e pus la îndoială

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, absolvenţilor Institutului Naţional al Magistraturii că învestirea acestora are loc într-un moment în care actul de justiţie este pus la îndoială public tocmai de acele persoane care sunt chemate să răspundă în faţa legii.

Primari din Republica Moldova care au adoptat declaraţii de unire: România să ne considere primării româneşti | VIDEO

Câţiva dintre primarii din Republica Moldova care au adoptat declaraţii de unire cu România au fost invitaţi, marţi, în Parlament, unul dintre ei cerând autorităţilor de la Bucureşti să considere aceste primării ca fiind româneşti.

Parlamentul a înfiinţat comisia de anchetă pentru verificarea activităţii directorului SPP, Lucian Pahonţu

Plenul reunit al celor două Camere a adoptat, marţi, cu 225 de voturi „pentru" şi 106 voturi „împotrivă”, proiectului de hotărâre privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă referitoare la verificarea activităţii directorului SPP.

Viorica Dăncilă, prima vizită externă la Bruxelles. Preşedinte Parlamentului European: Am cerut guvernului român să continue lupta împotriva corupţiei

Premierul Viorica Dăncilă are la Bruxelles, în perioada 19-21 februarie, întâlniri cu lideri europeni, printre care preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, şi cel al Consiliului European, Donald Tusk, ea afirmând că va intensifica acţiunile de politică externă.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da