Social

Constantin: Pentru refacerea infrastructurii de irigaţii este nevoie de 1,4 miliarde de euro

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, spune că pentru refacerea infrastructurii de irigaţii este nevoie de peste 1,4 miliarde de euro, cea secundară urmând a fi realizată prin PNDR, iar pentru cea principală există un proiect depus la Comisia Europeană, pentru care se aşteaptă răspuns.

Maghiari rămâne sub control judiciar, măsură luată şi faţă de colegii lui din dosar

Ofiţerul de poliţie Marius Maghiari, acuzat că ar fi încercat să muşamalizeze un accident pe care l-a provocat, cu ajutorul mai multor colegi, rămâne sub control judiciar şi nu poate lua legătura cu ceilalţi inculpaţi, care au fost şi ei puşi sub control judiciar, a hotărât Tribunalul Bucureşti.

Hotel din Saturn amendat, iar certificatul de clasificare retras, din cauza condiţiilor de cazare

Un hotel din staţiunea Saturn a fost amendat cu 50.000 de lei, a doua sancţiune din ultimele două săptămâni, şi i-a fost retras certificatul de clasificare, din cauza condiţiilor de cazare, în urma unui control fiind descoperite, între altele, perne şi saltele murdare şi pereţi mucegăiţi.

Sindicatele din educaţie solicită ca şi dascălii să beneficieze de creşteri salariale

Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" salută decizia Guvernului de a majora salariile din sănătate şi solicită ca de acelaşi tratament să beneficieze şi angajaţii din învăţământ, se arată într-un comunicat al federaţiei.

Vaslui: Numărul forţelor de ordine, sporit pentru a preveni conflicte după sentinţa în cazul de viol

Numărul poliţiştilor şi al jandarmilor a fost suplimentat în localităţile vasluiene Văleni şi Muntenii de Sus, de unde sunt cei şapte tineri condamnaţi pentru viol şi victima lor, forţele de ordine patrulând permanent pentru a preveni eventuale conflicte între localnici, în urma sentinţei instanţei.

Echipamente în valoare de 340.000 de euro pentru intervenţiile pompierilor la metrou

Patruzeci de seturi de echipament special, care va fi folosit de pompierii bucureşteni în cazul unor intervenţii în tunelurile de metrou, au fost achiziţionate de Ministerul Afacerilor Interne pentru suma de aproximativ 340.000 de euro.

Şeful arestat al CJ Arad l-a dat în judecată pe interimar, cerând imagini surprinse în instituţie

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Arad, Nicolae Ioţcu, arestat pentru trafic de influenţă, l-a dat în judecată pe şeful interimar, Adrian Ţolea, pentru că nu i-a aprobat obţinerea unor imagini surprinse de camerele de supraveghere ale instituţiei, care i-ar fi de folos la apărare.

Salariile din sistemul sanitar, MAJORATE cu 25% de la 1 octombrie/Ponta: Ordonanţa privind majorarea salariilor, săptămâna viitoare

Premierul Victor Ponta a anuntaţ, marţi, la finalul discuţiilor privind sectorul sanitar, că va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă pentru şedinţa Guvernului de săptămana viitoare privind majorarea de 25 la sută a salariilor pentru tot personalul sanitar, de la 1 octombrie.

Traficanţi de migranţi care racolau cetăţeni irakieni şi sirieni pentru a-i trece graniţa, reţinuţi

Trei persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT Bucureşti pentru trafic de migranţi, fiind acuzate că făceau parte dintr-o reţea formată din cetăţeni români, bulgari şi turci, care racolau persoane de naţionalitate siriană şi irakiană pentru a le trece ilegal graniţa în România.

VREMEA rămâne instabilă, iar temperaturile scad. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

Miercuri, cerul va fi mai mult noros şi vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, mai ales ziua în zonele deluroase şi montane, în nord-vest, centru şi local în est, iar noaptea, în special în sud-vest, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Angajaţi din instituţiile de mediu au pichetat MMAP şi Ministerul Muncii, cerând mărirea salariilor

Membri ai Federaţiei Naţionale de Mediu Ecologistul, ce reprezintă angajaţii din instituţiile de mediu, au pichetat, marţi, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) şi Ministerul Muncii, cerând majoarearea salariilor şi arătând că au ajuns să încaseze salariul minim pe economie.

Şeful DGA Prahova, reţinut pentru fapte de corupţie, nu şi-a petrecut noaptea în arest, ci la spital

Şeful DGA Prahova, Constantin Ispas, reţinut de DNA pentru fapte de corupţie, nu şi-a petrecut noaptea de luni spre marţi în arestul Poliţiei, el fiind transportat la Spitalului Judeţean Ploieşti, de unde a plecat marţi dimineaţă, pentru a asista la percheziţia făcută în biroul său.

Arafat: Vom trimite la toate serviciile de ambulaţă o circulară cu procedurile de intervenţie

Secretarul de stat Raed Arafat a anunţat, marţi, că serviciile de ambulanţă vor primi în cursul zilei o circulară cu procedurile care trebuie respectate când o persoană sună la 112 şi solicită ajutor, ca urmare a cazului femeii din Cluj-Napoca, găsită moartă la cinci zile după ce a sunat la 112.

Petiţie împotriva evacuării unui cartier francez locuit de români şi bulgari

O petiţie lansată acum două săptămâni, împotriva evacuării unei suburbii a Parisului, La Courneuve, locuită în mare parte familii din România şi Bulgaria, a avut drept rezultat strângerea a peste 35.000 de semnături lunea trecută, informează site-ul publicaţiei Le Figaro.

Constanţa: Tânăr amendat după ce a pălmuit o turistă ce îşi aşezase prosopul în faţa unor şezlonguri – VIDEO

Un tânăr de 19 ani a fost amendat, marţi, de poliţiştii constănţeni, după ce a fost filmat în timp ce pălmuia o turistă pe o plajă din staţiunea Mamaia, pentru că femeia îşi aşezase prosopul în faţa şezlongului pe care acesta stătea, în cauză fiind deschis şi un dosar de cercetare penală in rem.

Judecătorul din Timişoara cercetat în dosarul de trafic de persoane ar putea fi suspendat de CSM

Judecătorul timişorean Aurelian Tomuş, cercetat într-un dosar de trafic de persoane, pentru că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu tinere pe care le şantaja, ar putea fi suspendat din funcţie de Secţia de judecători a CSM, care marţi a stabilit că magistratul a încălcat condiţia de bună reputaţie.

LOTERIA BONURILOR FISCALE: Posesorii de carduri MasterCard şi Maestro au realizat 70 de plăţi participante la extragere

Deţinătorii de carduri MasterCard şi Maestro au realizat pe 23 iulie 70 de plăţi cu valori între 364 lei şi 364,99 lei, tranzacţiile fiind eligibile pentru extragerea Loteriei bonurilor fiscale efectuată duminică, a anunţat marţi operatorul de carduri.

Gavrilescu: Din 2016, taxă la groapa de gunoi de 80 de lei pe tonă, din 2017 – 120 de lei pe tonă

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat, marţi, că în 1 ianuarie 2016 intră în vigoare o taxă pentru depunerea deşeurilor la groapa de gunoi de 80 de lei pe tonă, care se va majora la 120 de lei pe tonă în 2017.

Elevii români au obţinut patru medalii şi s-au clasat pe locul întâi la Olimpiada de Geografie

Elevii români au obţinut o medalie de aur, două de argint şi una de bronz la Olimpiada Internaţională de Geografie care a avut loc la Tver, în Rusia, rezultat cu care echipa României s-a clasat pe locul întâi, din 40 de ţări participante, a anunţat, marţi, Ministerul Educaţiei.

Ionel Oprea: Exodul masiv al medicilor ţine de siguranţa naţională, e nevoie de discuţii la nivel înalt

Exodul masiv al medicilor ţine de siguranţa naţională şi ar trebui analizat la cel mai înalt nivel, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, adjunctul Avocatului Poporului, Ionel Oprea, precizând că a transmis acest lucru şi reprezentanţilor Federaţiei Sindicatelor Medicilor, care vor discutarea în CSAT.

Cei şapte tineri condamnaţi pentru viol, transferaţi din arestul Poliţiei la Penitenciarul Vaslui

Cei şapte tineri din comuna vasluiană Văleni, condamnaţi pentru violarea unei fete de 18 ani şi pentru care instanţa a înlocuit controlul judiciar cu arestul preventiv, au fost transferaţi, marţi, din arestul Poliţiei la Penitenciarul Vaslui, unde, în următoarele 21 de zile, vor fi în carantină.

Italian suspectat că face parte dintr-o reţea de trafic de droguri de mare risc, prins la Ploieşti

Un cetăţean italian suspectat că face parte dintr-o reţea de trafic de droguri de mare risc şi dat în urmărire internaţională a fost prins la Ploieşti, urmând să fie prezentat instanţei care va decide măsurile legale până la predarea acestuia către autorităţile din Italia.

DOSAR: Jumătate din şefii de CJ şi o treime din primarii de municipii, probleme cu DNA sau ANI

Un număr de 24 de şefi de Consilii Judeţene şi 40 de primari de municipii şi sectoare ale Capitalei au probleme cu legea, fiind fie condamnaţi sau anchetaţi de către DNA, fie declaraţi incompatibili sau în conflict de interese de către ANI, mulţi dintre aceştia pierzându-şi şi funcţiile.

Mircea Băsescu a scăpat de interdicţia de a părăsi judeţul Constanţa

Mircea Băsescu, judecat sub control judiciar în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Sandu Anghel, nu mai are interdicţie de a părăsi judeţul Constanţa, a decis, marţi, Curtea de Apel Constanţa, care a respins contestaţia procurorilor şi păstrat decizia dată de Tribunal.

CODUL GALBEN de ploi şi vijelii, prelungit până miercuri seară, în 31 de judeţe. HARTA zonelor afectate

Meteorologii au prelungit avertizarea cod galben până miercuri seară, în 31 de judeţe, unde, în anumite intervale de timp, vor fi ploi torenţiale, vijelii şi descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi 20 de litri pe metru pătrat.

PERCHEZIŢII DNA în Ploieşti: Procurorii verifică birourile şefului DGA Prahova, al adjunctului IPJ şi al ofiţerului BCCO – FOTO

Procurorii DNA Ploieşti percheziţionează, marţi dimineaţă, birourile şefului DGA Prahova, Constantin Ispas, al adjunctului şefului Poliţiei Judeţene, Adrian Rădulescu, şi pe cel al ofiţerului BCCO Emilian Saghel, reţinuţi luni seară într-un dosar de corupţie, au declarat surse judiciare.

Suceava: Zece persoane, între care doi copii, rănite după ce două autoturisme s-au ciocnit pe DN 17A

Zece persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni seară, în urma unui accident produs pe DN 17A, între localităţile sucevene Dorneşti şi Siret, după ce un autoturism a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu o maşină care circula regulamentar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Șeful DGA Prahova și un ofiţer din BCCO Ploieşti, reținuți după mai mult de 11 ore de audieri – 2

Şeful Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Prahova, Constantin Ispas, și Emanuel Saghel, ofiţer din BCCO Ploieşti, au fost reținuți, luni seară, după mai mult de unsprezece ore de audieri, în timp ce Adrian Rădulescu, adjunctul Poliției Județene, este în continuare audiat, susțin surse judiciare.

Şeful DGA Prahova, un ofiţer din BCCO Ploieşti şi adjunctul şefului Poliţiei Judeţene Prahova, reţinuţi de DNA şi duşi în arest, după mai mult de 12 ore de audieri – FOTO

Şeful Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Prahova, Constantin Ispas, adjunctul şefului Poliţiei Judeţene, Adrian Rădulescu, şi ofiţerul BCCO Ploieşti Emanuel Saghel, au fost reţinuţi de DNA, luni seară. Cei trei au fost scoşi din sediul DNA Ploieşti după mai mult de 12 ore de audieri şi duşi în arest.

Locuitorii din Bacău, fără apă caldă timp de patru zile, din cauza unor lucrări

Locuitorii din municipiul Bacău au rămas, de luni, fără apă caldă, timp de patru zile, din cauza unor lucrări la reţeaua de distribuţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Curtea de Conturi: Asocierile CJ Timiş şi CL Timişoara cu cluburile sportive au fost făcute ilegal

Curtea de Conturi Timiş a trimis o adresă Consiliului Judeţean (CJ) şi Consiliului Local (CL) Timişoara, prin care le înştiinţează că asocierile cu cluburile sportive din judeţ au fost făcute ilegal, reprezentanţii celor două instituţii spunând că vor contesta raportul Curţii.

Proiect: Bugetul MMAP, suplimentat cu 2,4 milioane de lei pentru combaterea efectelor secetei în Deltă

Bugetul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) ar urma să fie suplimentat cu 2.405.000 de lei pentru pentru combaterea efectelor secetei în Delta Dunării,ce includ îngrădirea accesului pentru localnici şi turişti şi punerea în pericol a unor specii de animale, potrivit unui proiect de HG.

Prima creştere salarială a celor din sănătate ar putea fi făcută în octombrie

Calculele făcute de Ministerul Sănătăţii şi de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate indică faptul că o primă etapă de creştere sustenabilă a salariilor în sistemul sanitar ar putea fi făcută din octombrie, a declarat luni, după discuţiile de la MS, prim-vicepreşedintele Sanitas, Marius Sepi.

Anchetă în cazul unei adolescente de 17 ani găsită moartă într-un parc din Craiova. Surse din Poliţie: Avea muşcături de câini

Poliţiştii şi procurorii de la Parchetul Tribunalului Dolj au deschis o anchetă în cazul unei adolescente de 17 ani găsită moartă în Parcul ”Nicolae Romanescu” din Craiova, care fusese dată dispărută de părinţi de la sfârşitul lunii iulie, iar în acest caz sunt luate în calcul ”toate pistele”.

Agricultura din Vaslui a suferit pagube de peste 46 milioane de lei din cauza secetei excesive

Valoarea pagubelor provocate, în această vară, în judeţul Vaslui de seceta excesivă se ridică la peste 46 de milioane de lei, se arată într-un raport al Direcţiei pentru Agricultură Vaslui, fiind afectate aproape 60.000 de hectare de culturi.

Vaslui: Şapte susţinători ai tinerilor condamnaţi pentru viol, sancţionaţi de Jandarmerie

Şapte susţinători ai tinerilor din judeţul Vaslui condamnaţi, luni, pentru violarea unei fete de 18 ani au fost amendaţi sau sancţionaţi cu avertisment de către Jandarmerie, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce au provocat un scandal vineri, în timpul procesului.

Instanţa decide redeschiderea urmăririi penale într-un dosar vizând Primăria Sectorului 4

Judecătoria Sectorului 4 a decis ca Parchetul să redeschidă un dosar în care Primăria de sector este suspectată de demolarea fără autorizaţie a unei clădiri de patrimoniu care aparţinea Mănăstirii Sămurcăşeşti, hotărârea instanţei fiind urmare a unei plângeri a Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul.

Amendă de 40.000 lei pentru tabăra din Neptun, de unde 29 de copii au ajuns la spital cu toxiinfecţie

Tabăra Comorova din Neptun, de unde 29 de copii au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară, doi rămânând internaţi, a fost amendată cu 40.000 de lei de inspectorii ANPC, care au găsit, printre altele, 54 de kilograme de carne şi produse din carne depozitate neconform şi vesela ciobită.

Ministrul Transporturilor va efectua un control la CNADNR după declaraţiile directorului suspendat despre ilegalităţile din companie

Ministrul Transporturilor, Iulian Matache, a cerut luni Corpului de Control al instituţiei să efectueze un control la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), în cazul directorului suspendat din companie, care a relatat presei ilegalităţile din CNADNR.

Liderul reţelei de traficanţi din care făcea parte fostul soţ al lui Brigitte Năstase a fost prins

Paul Mânzu, liderul reţelei de traficanţi de persoane din care mai făceau parte, printre alţii, Ovidiu Torj, fostul soţ al lui Brigitte Năstase, şi DJ Gino Manzotti, component al trupei DJ Project, a fost prins, luni, în Bucureşti, după ce fusese dat în urmărire internaţională.