Politic

Directorul Institutului Elie Wiesel: Antonescu, responsabil integral pentru Holocaustul din România

Directorul Institutului Elie Wiesel, Alexandru Florian, a declarat că ceea ce particularizează Holocaustul din România este că exterminarea evreilor a început mai devreme decât în teritoriile ocupate de Germania, dar s-a încheiat mai repede, iar responsabilitatea pentru acesta aparţine lui Antonescu

Iliescu: Ieşirea lui Băsescu despre Ion Antonescu – inadmisibilă, descalificantă, compromite ţara

Fostul şef de stat Ion Iliescu a declarat, joi, că afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu referitoare la Ion Antonescu şi la momentul intrării României în alianţă cu Germania hitleristă este inadmisibilă, descalificantă, arată lipsă de cultură şi compromite România ca stat.

Activitatea Senatului în prima jumătate a lui 2011 a dovedit fragilitatea actualei majorităţi

Activitatea Senatului în prima sesiune legislativă din acest an a fost marcată de fragilitatea majorităţii deţinute de coaliţia guvernamentală în această Cameră, trecerea unor senatori de la un partid la altul făcând ca într-o zi puterea să piardă majoritatea şi să o recâştige după câteva ore.

Marko: UDMR vrea ca actuala coaliţie să fie stabilă

Vicepremierul Marko Bela a declarat vineri într-o conferinţă de presă la Zalău că UDMR vrea ca actuala coaliţie să fie una stabilă, intenţia Uniunii fiind de a păstra actuala alianţă până la termenul propus, adică până la alegerile de anul viitor.

Activitatea Camerei în prima jumătate a lui 2011 – multe amânări şi adoptări tacite

Deputaţii au respins, în această sesiune parlamentară, cererea DNA de încuviinţare a arestării lui Dan Păsat (PDL), au amânat decizia în privinţa eutanasierii câinilor fără stăpân, au adoptat tacit legi din cauza absenţelor, dar au şi votat ca alegerea primarilor să se facă într-un tur.

Fota: Responsabilităţile pentru Holocaustul din România îi revin mareşalului Antonescu

Consilierul prezidenţial Iulian Fota a declarat, vineri, la o conferinţă privind Holocaustul, că responsabilităţile pentru ce s-a întâmplat în această privinţă în România în anii '40 aparţin lui Ion Antonescu, adăugând că nu poate fi acceptat un conducător care a omorât şi deportat romi şi evrei.

Ponta: Când USL vine la guvernare, nu va schimba oamenii PDL cu cei ai PSD-PNL, ci cu cei din sistem

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat, vineri, că militanţii PSD care vor munci în campania electorală nu vor mai primi funcţii dacă nu sunt în domeniu, el susţinând că, dacă USL va prelua guvernarea, nu va schimba oamenii PDL cu cei ai PSD şi PNL, ci cu "oameni din sistem".

Marko: Cele opt judeţe propuse sunt prea mari pentru a administra eficient un teritoriu

Vicepremierul Marko Bela a declarat, vineri, la Zalău, că trebuie gândită o reorganizare administrativ-teritorială a României întrucât actualele judeţe sunt prea mici pentru a putea impune strategii de dezvoltare, însă acele opt judeţe propuse sunt prea mari pentru o administrare eficientă.

MAE felicită Croaţia pentru încheierea negocierilor în vederea aderării la UE

MAE salută încheierea negocierilor cu Croaţia în vederea aderării la UE, apreciind că evenimentul este unul de rezonanţă pentru întreaga regiune, " ilustrând în mod concret vocaţia ţărilor din Balcanii de Vest de a aparţine familiei europene reunite".

Voiculescu: Băsescu, lipsit de anvergură şi substanţă, trăieşte din bârfă, inapt să construiască

Senatorul Dan Voiculescu susţine că istoria României este marcată de personalităţi care au ales să facă politică deşi nu le mai trebuia nimic, el comentând astfel declaraţiile preşedintelui Băsescu potrivit cărora fostul preşedinte al PC, care are bani şi tot ce îi trebuie, ar trebui să se retragă.

Vanghelie, supărat pe cei care au dus ţara în haos: Pe toţi să-i ia mama dracului, să se ducă acasă

Liderul PSD Marian Vanghelie le-a vorbit joi celor prezenţi la o reuniune a Partidei Romilor, despre nevoia ca politicienii care au dus ţara în haos şi care au furat milioane de euro să plece din politică, primarul Sectorului 5 afirmând despre aceştia: "Să-i ia mama dracului, să se ducă acasă!".

Băsescu, despre reacţia MAE rus: Nu văd unde e supărarea, iar URSS nu mai există

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 30 iunie.)

Kelemen: Resping afirmaţiile de şantaj ale preşedintelui, decizia UDMR nu este împotriva majorităţii

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 30 iunie.)

CSM respinge criticile lui Băsescu: Vulnerabilităţile din justiţie există, dar sunt cazuri punctuale

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 30 iunie.)

Cincisprezece membri PSD Călăraşi se disociază de poziţia Oanei Mizil în cazul PSD Bucureşti

Cinsprezece membri ai Biroului Permanent Judeţean al organizaţiei PSD Călăraşi au adresat, joi, o scrisoare preşedintelui PSD, Victor Ponta, şi secretarului general Liviu Dragnea, prin care se disociază de declaraţiile politice ale preşedintelui filialei, Oana Mizil, referitoare la decizia CExN.

Vanghelie: De când cu situaţia de la PSD Bucureşti primesc câte 2.000 de mesaje zilnic pe telefon

Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat, joi, la o reuniune a romilor, că de când cu situaţia legată de schimbarea sa de la şefia PSD Bucureşti, a primit "câte 2.000 de mesaje" pe telefon, în condiţiile în care şi-a făcut public numărul.

Vanghelie afirmă că, deşi unii zic că ar fi ţigan sau evreu, se consideră român şi „om sentimental”

Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, a fost întrebat, la o reuniune a Partidei Romilor, dacă este ţigan, el răspunzând că, deşi unii spun că este ţigan sau evreu, el se consideră în primul rând român şi "un om sentimental".

Vanghelie, nemulţumit de faptul că în Bucureşti se cheltuiesc 600 de euro pe iarba-rulou

Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, s-a arătat nemulţumit, joi, de faptul că în Bucureşti "se cheltuiesc 600 de milioane de euro pe iarbă", în timp ce în parcul din faţa Casei Albe din SUA "nu este iarbă", ci "sămânţă".

Băsescu: Autorităţile elveţiene vor comunica cu cele române în cazuri de evaziune fiscală

Preşedintele Băsescu a declarat, joi, că, în urma unui protocol încheiat în februarie între România şi Elveţia, de la 1 ianuarie 2012, dacă autorităţile vor suspecta că cineva a făcut evaziune fiscală şi că ar fi depus banii într-o bancă elveţiană, vor primi răspuns de la autorităţile elveţiene

Băsescu: Nu cerem nimic Elveţiei pe Schengen cât timp nu ne-am rezolvat integral problemele în UE

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, după întrevederea cu preşedintele Elveţiei, că România nu are de cerut nimic acestui stat în problematica Schengen atâta timp cât partea română nu şi-a rezolvat integral problemele în interiorul UE.

Băsescu şi Calmy-Rey consideră relaţiile româno-elveţiene ca fiind excelente

Preşedintele Traian Băsescu şi omologul elveţian, Micheline Calmy-Rey, au catalogat relaţia bilaterală dintre cele două ţări ca fiind "excelentă", printre subiectele abordate de cei doi, miercuri, la Cotroceni, aflându-se teme precum Balcanii de Vest, Caucazul de Sud şi Republica Moldova.

Vanghelie: Nu sunt într-o luptă cu conducerea partidului, ci într-un antrenament

Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat, joi, că nu este într-o luptă cu conducerea PSD ci, "într-un antrenament", menţionând că "în interiorul partidului, ca şi în viaţă, eşti în continuă mişcare şi încontinuu te antrenezi".

MAE: Reacţia publică cu o violenţă de limbaj inacceptabilă în numele MAE rus e regretabilă

MAE anunţă că a luat notă cu surprindere de declaraţia exprimată în numele MAE rus referitoare la comentariile preşedintelui Băsescu, partea română apreciind regretabilă şi lipsită de temei lansarea unei asemenea reacţii publice cu o violenţă de limbaj inacceptabilă, fără informare completă.

Ponta:De acord cu Băsescu legat de Năstase, Mitrea, Iliescu, dar la consultări mergem tot eu şi Crin

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, că împărtăşeşte părerea bună a preşedintelui Traian Băsescu despre Adrian Năstase, Miron Mitrea şi Ion Iliescu, menţionând însă că la Cotroceni, pentru eventuale consultări, vor merge tot el şi Crin Antonescu

Băsescu, despre reacţia MAE rus: Nu văd unde e supărarea, iar URSS nu mai există – 2

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, referindu-se la reacţia MAE rus faţă de afirmaţii ale sale, că nu vede unde este supărarea şi a remarcat că "URSS nu mai există".

Ponta: USL nu va plăti datoriile din programul PNDI al Elenei Udrea decât în urma unui audit

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, într- conferinţă de presă, că USL nu va plăti datoriile izvorâte din programul PNDI derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale, condus de Elena Udrea, decât în urma unui audit elaborat de structurile de control administrative şi de către Parchet.

Vanghelie: Eu mai greşesc, Iliescu e perfect, voi încerca să ajung ca el la o anumită vârstă

Liderul PSD Marian Vanghelie, a declarat, joi, că el "mai greşeşte" şi că preşedintele Ion Iliescu este "un om perfect" menţionând că va încerca să ajungă "la o anumită vârstă" să fie ca Iliescu.

Vanghelie: Sunt preşedintele PSD Bucureşti, nu pot fi revocat decât de Conferinţa organizaţiei

Marian Vanghelie a declarat, joi, că el ştie că este preşedintele Organizaţiei PSD Bucureşti, arătând că, potrivit Statutului, nu poate să fie revocat de CExN, ci doar de Conferinţa organizaţiei.

Zoe Petre: Declaraţiile lui Traian Băsescu privind trecerea Prutului, absolut iresponsanile

Istoricul Zoe Petre consideră că declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu referitoare la trecerea Prutului sunt "absolut iresponsabile" şi au dus la reacţia foarte puţin diplomatică a MAE rus, ea arătând că, din nefericire, nu este prima dată când şeful statului pune ţara în situaţii delicate.

Cioroianu: Nimeni nu are de câştigat din declaraţiile lui Băsescu referitoare la trecerea Prutului

Fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că nici preşedintele Băsescu, nici populaţia nu au avut de câştigat din declaraţiile referitoare la trecerea Prutului, iar ideea de câştig electoral intern din disputele cu Rusia este o fantasmă din vremea lui Ceauşescu.

Ponta: Băsescu a greşit fundamental dând de înţeles că s-ar fi comportat ca aliatul Germaniei naziste

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, joi, că şeful statului, Traian Băsescu, a greşit fundamental lăsând să se înţeleagă că s-ar fi comportat ca un aliat al Germaniei naziste, el apreciind că Băsescu ar trebui să fie mai responsabil în declaraţii şi să-şi ţină sentimentele personale pentru el.

Ponta: USL ia în serios spusele lui Băsescu, e dispusă să participe la consultări pentru Guvern

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat, joi, că USL ia în serios afirmaţiile şefului statului, Traian Băsescu, şi este dispusă să participe la consultări privind formarea unui nou Guvern în jurul Uniunii pentru a lua măsurile economice care se impun şi a organiza alegerile viitoare.

UPDATE:MAE rus despre declaraţiile lui Băsescu:Bravade neruşinate care justifică agresiunea fascistă

(adaugă integral, în paragraful al treilea, comunicatul MAE rus, în traducerea transmisă de Ambasada Rusiei la Bucureşti)

MAE rus, despre declaraţiile lui Băsescu: Bravade neruşinate care justifică agresiunea fascistă

MAE rus consideră, referitor la declaraţiile preşedintelui Băsescu privind trecerea Prutului, că "astfel de bravade neruşinate care justifică agresiunea fascistă şi profanează memoria milioanelor de jertfiţi ai nazimului este inadmisibilă şi merită o apreciere adecvată din partea Europei".

Ştireanu: Băsescu a fluturat în toate intervenţiile o decizie JAI relativ la Constituţie; e altceva

Social-democratul Octavian Ştireanu a declarat, joi, că decizia 212 din 2005 a Consiliului JAI "fluturată" de preşedintele Traian Băsescu în toate intervenţiile publice relative la eliminarea din Constituţie a caracterului prezumat licit al averilor "nu se referă nicidecum" la acest lucru.

Rusia: Validarea de către Băsescu a actului ce a dus la moartea a 27 mil. de ruşi, nejustificabilă

Ministerul de Externe rus consideră ca "nejustificabilă" validarea atacului care a costat Uniunea Sovietică 27 de milioane de vieţi şi spune că declaraţia preşedintelui Traian Băsescu despre trecerea Prutului nu se explică prin unele "dintre condiţiile politice actuale".

Boc: Un guvern de dreapta este singurul prieten al investitorilor

Continuarea politicilor populiste din perioada 2007-2008 ar fi dus România în situaţie de colaps şi nu ar fi permis asigurarea stabilităţii economice, fapt ce denotă că un guvern de dreapta este singurul prieten al investitorilor, a afirmat premierul Boc, la inaugurarea unui portal de informaţii IMM.

Traian Băsescu a primit-o la Cotroceni pe Micheline Calmy-Rey, preşedintele Confederaţiei Elveţiene

Preşedintele Traian Băsescu a primit-o joi, la Palatul Cotroceni, pe Micheline Calmy-Rey, preşedintele Confederaţiei Elveţiene, aflată într-o o vizită oficială de două zile în România, la invitaţia omologului român.

Antal: Politicienii români nu au curajul să spună că „nu se fură Ardealul cu Ţinutul Secuiesc”

Liderul UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, susţine că începe să se simtă vinovat, ca maghiar, că "din cauza" a 1,5 milioane de maghiari nu se poate realiza o reformă administrativă, deoarece politicienii români "nu au curajul" să iasă în faţă şi să spună că "nu se fură Ardealul cu Ţinutul Secuiesc".

Luhan: Bruxelles-ul vede cu ochi bun apariţia unui minister cu gestionarea fondurilor europene

Europarlamentarul PDL Petru Luhan a apreciat, joi, că Bruxelles-ul vede cu ochi buni posibilitatea apariţiei, în România, a unui nou minister responsabil cu gestionarea fondurilor europene, transmite corespondentul MEDIAFAX.