Politic

Guvernatorul statului New York ia în considerare deschiderea unui birou de investiţii în România

Autorităţile din New York vor lua în considerare posibilitatea deschiderii unui birou de investiţii al statului american în România, după modelul celui deschis în Turcia, a declarat, vineri, guvernatorul statului New York, David A. Paterson, într–o discuţie cu premierul Emil Boc, aflat în SUA.

Stolojan: Boc este criticat pe nedrept, singura şansă pentru PDL este să sprijine Guvernul

Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a declarat, vineri, la Târgovişte, că premierul Emil Boc este criticat pe nedrept, iar Partidul Democrat Liberal trebuie să sprijine Guvernul, aceasta fiind singură şansa pentru democrat-liberali.

Preda despre Ponta: O „ţaţă” care va plăti pentru greşelile din politică mai repede decât se aştepta

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda l-a atacat dur, vineri, într-o conferinţă de presă, pe liderul PSD, Victor Ponta, pe care l-a numit "ţaţă", spunând că acesta "va plăti mai repede decât se aşteapta" pentru greşelile făcute în politică.

Cezar Preda: Domnul Boc a primit ce a meritat de la domnul Vlădescu

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că premierul Emil Boc "a primit ce a meritat" de la fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu, fiind "jignit de un om care a considerat că în Guvern nu e şeful lui premierul".

Sulfina Barbu: Reorganizarea administrativ-teritorială este o necesitate până în 2012

Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat, vineri, la Bistriţa, la Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România, că reorganizarea administrativ-teritorială a ţării este o necesitate până în 2012, afirmând că, în caz contrar, din 2013 România va avea probleme în accesarea fondurilor europene.

Videanu: Suspendarea preşedintelui, un subiect care nu ne îngrijorează absolut deloc

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat, vineri, la Târgovişte, că subiectul privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu nu îi îngrijorează "absolut deloc" pe democrat-liberali, apreciind că "demersul nici nu va fi iniţiat".

Constantin: PC e un partid independent, cu o relaţie corectă atât faţă de PSD, cât şi faţă de PNL

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a afirmat, vineri, la Consiliul Naţional, că PC este un partid independent, cu o relaţie corectă atât faţă de PSD, cât şi faţă de PNL şi are o colaborare cu aceste două formaţiuni politice în interesul ţării pentru înlăturarea Guvernului şi a preşedintelui.

Turcan: Ponta deraiază de la calea normală, a îmbrăţişat un comportament extremist

Vicepreşedintele PDL, deputatul Raluca Turcan a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că preşedintele PSD, Victor Ponta, "deraiază de la calea normală", a "îmbrăţişat un comportament extremist" şi nu înţelege consecinţele suspendării preşedintelui.

Liderul PC către Băsescu: Cei cu limbaj de mahala câştigă Preşedinţia, după modelul ce l-aţi promovat

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, vineri, că a fost "personal iritat" de întrebarea retorică a preşedintelui Băsescu despre ce cred liderii politici că vor câştiga dacă folosesc un limbaj de mahala, liderul conservator răspunzându-i şefului statului că aceştia vor câştiga Preşedinţiei.

Cristian Preda: Cererea de suspendare a preşedintelui s-a banalizat

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că cererea opoziţiei privind suspendarea din funcţie a şefului statului s-a "banalizat", lucru care "fragilizează" sistemul politic şi care arată "lipsa de imaginaţie a opoziţiei".

PC se alătură demersului de suspendare a şefului statului

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a anunţat, vineri, la începutul Consiliului Naţional al partidului, că PC a decis să se alăture demersului de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, considerând că şeful statului a încălcat Constituţia.

PSD Cluj îl acuză pe Băsescu de complicitate la furt

Conducerea PSD Cluj l-a acuzat pe preşedintele Traian Băsescu de "complicitate la furt" şi consideră că acuzaţiile aduse liderilor opoziţiei nu sunt altceva decât "baloane de săpun aruncate pentru a distrage atenţia populaţiei de la frauda comisă de Roberta Anastase" la votul de la Legea pensiilor.

Blaga: Noua organizare teritorială a României va fi implementată în 2016

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a declarat, vineri, la Bistriţa, că încă de anul acesta se va lucra la noua organizare teritorială a României, dar aceasta nu va fi implementată mai devreme de 2016.

Frunda: Este posibil ca parlamentari din toate partidele să voteze suspendarea lui Băsescu

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că este posibil ca parlamentari din toate partidele să voteze o eventuală suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

Lăzăroiu: E posibil ca nemulţumirile faţă de criză să se transpună în vot de demitere a preşedintelui

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu declară, într-un interviu publicat de "Evenimentul Zilei", că este posibil ca nemulţumirile oamenilor legate de criza socială să se transpună într-un vot pentru demiterea preşedintelui, la un eventual referendum.

Boc: România susţine o mai bună reprezentare a ţărilor est-europene în Consiliul de Securitate ONU

România susţine o mai bună reprezentare a ţărilor din Estul Europei într-o viitoare formulă extinsă a Consiliului de Securitate al ONU, precum şi creşterea numărului de membri ai Consiliului, astfel încât noua structură să reflecte contextul politic actual, a afirmat, la New York, premierul Emil Boc.

Mica modificare legislativă care face din suspendarea lui Băsescu o misiune imposibilă

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, ieri, că social-democraţii vor declanşa procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu dacă acesta va promulga Legea pensiilor. Şeful liberalilor, Crin Antonescu, şi-a anunţat imediat susţinerea, nici unul dintre cei doi lideri necunoscând însă faptul că suspendarea lui Traian Băsescu ar putea fi tranşată de către Curtea Constituţională, fără să mai fie nevoie de un referendum.

C. T. Popescu: Traian Băsescu nu înţelege sensul cuvântului „vulgaritate” nici când o produce

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu apreciază că Traian Băsescu nu înţelege sensul cuvântului "vulgaritate" nici când o produce, referindu-se la faptul că în acelaşi discurs preşedintele i-a acuzat pe el şi pe Mircea Dinescu de vulgaritate, dar a spus şi că Victor Ponta e imatur şi face ca maimuţica.

Şefii armatelor din România şi Ucraina au discutat despre intensificarea cooperării bilaterale

Comandantul Forţelor Armate Ucrainene, general-colonelul Hryhoriy Pedchenko, şi şeful SMG, amiralul Gheorghe Marin, s-au întâlnit la Kiev, discutând despre pregătirea trupelor şi experienţa comună în reformarea forţelor armate în pofida crizei financiare globale.

Români din Bulgaria, lui Băsescu: Avem o singură problemă, să oprim procesul de asimilare

Reprezentanţii comunităţii româneşti din Bulgaria i-au cerut, joi, preşedintelui Traian Băsescu, într-o întâlnire care a avut loc la Sofia, sprijin pentru înfiinţarea unui liceu românesc şi s-au plâns acestuia că sunt supuşi unui proces de asimilare.

Limba romani, confundată cu limba română de un purtător de cuvânt al CE

Dennis Abbott, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a confundat limba romani cu limba română, miercuri, într-o conferinţă de presă la CE, el corectând confuzia după intervenţia unui alt purtător de cuvânt.

PSD invocă, în sesizarea la CC privind Legea pensiilor, adoptarea actului normativ în lipsa cvorumului

Sesizarea de neconstituţionalitate depusă, joi, de PSD, la Curtea Constituţională faţă de Legea pensiilor invocă, pe lângă mai multe articole din Legea fundamentală, şi adoptarea legii în lipsa cvorumului cerut de lege.

Iliescu: Ar fi raţional să se găsească o cale pentru alegeri anticipate

Preşedintele de onoare al PSD Ion Iliescu a declarat, joi, la Ploieşti, că este nevoie de alegeri anticipate pantru ca "boala să fie curmată", astfel că ar fi "raţional" să se găsească o cale pentru organizarea acestora, iar PSD să intre la guvernare cu o altă majoritate parlamentară.

Iliescu: Palatul Cotroceni a devenit o închisoare în care preşedintele stă izolat de lume

Fostul şef al statului Ion Iliescu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, că în mandatele de preşedinte ale lui Traian Băsescu Preşedinţia a devenit "o instituţie moartă, o închisoare în care preşedintele stă izolat de lume".

PSD cere anularea deciziei comisiei privind constituirea grupului de independenţi la Cameră

Reprezentantul PSD în Comisia de Regulament, Bogdan Niculescu Duvăz, a sesizat conducerea Camerei şi Comisia juridică, solicitând constatarea nulităţii deciziei de modificare a articolului 12 din Regulament în sensul constituirii grupului de independenţi.

Băsescu atrage atenţia lui Antonescu şi Ponta că imaturitatea politică ar putea costa grav România

Preşedintele Traian Băsescu le atrage public atenţia liderilor PSD şi PNL, Victor Ponta şi, respectiv, Crin Antonescu, asupra faptului că imaturitatea politică ar putea costa grav România, susţine purtătorul de cuvânt al şefului statului, Valeriu Turcan.

Videanu: Nominalizările lui Băsescu privind prezidenţiabilii, binevenite în interiorul partidului

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat, joi, că nominalizările lui Sever Voinescu, Cristian Preda, Monica Macovei şi Teodor Baconschi făcute de şeful statului pentru a fi candidaţi ai PDL în cursa prezidenţială "sunt binevenite în interiorul partidului".

Băsescu: România nu va accepta ca intrarea în spaţiul Schengen să fie condiţionată de alt subiect

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Sofia, că România nu va accepta ca intrarea în spaţiul Schengen să fie condiţionată, direct sau indirect, de orice alt subiect, fie că este vorba despre achiziţii publice, despre problematica romă, "cu atât mai puţin de MCV".

Videanu: Demersul PSD privind suspendarea preşedintelui nu va avea reuşită

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că demersul PSD privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu nu va avea succes, apreciind că "atitudinea revoluţionară de tipul Che Guevara" îl face pe Victor Ponta să facă astfel de propuneri.

Băsescu i-a îndemnat pe oamenii de afaceri români şi bulgari să coopereze

Preşedintele Traian Băsescu i-a îndemnat, joi, la Sofia, pe oamenii de afaceri din România şi Bulgaria să coopereze, afirmând că cele două ţări sunt "condamnate" la o evoluţie comună pentru o perioadă lungă.

Antonescu: PNL nu are vreo ezitare să suspende un preşedinte vădit iresponsabil

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că partidul său nu a avut şi nu are vreodată o ezitare să suspende un preşedinte "vădit iresponsabil pe toate planurile" şi că într-adevăr promulgarea unei legi adoptate prin furt dovedit public este un motiv de suspendare a şefului statului.

Antonescu: Băsescu e un mincinos, niciodată nu ne-am întâlnit în 2000-2007, nu m-a ajutat

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că Traian Băsescu este "un mincinos", că nu s-au întâlnit niciodată între anii 2000 şi 2007 şi că actualul şef al statului nu l-a ajutat în niciun fel pentru candidatura sa la Parlament în 2004.

Şi PSD contestă Legea pensiilor la CC, invocând încălcarea dreptului la proprietate

PSD va contesta, joi, la Curtea Constituţională, Legea pensiilor în forma adoptată de Camera Deputaţilor, invocând încălcarea mai multor articole din Constituţie, printre care garantarea dreptului la proprietate.

Ponta: Începem procedura de suspendare a preşedintelui Băsescu, dacă promulgă Legea pensiilor

Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că social-democraţii vor declanşa procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, dacă va promulga Legea pensiilor.

Ponta a prezentat jurnaliştilor chitanţa pe numele lui pentru concediul din 2010 în Liban

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a prezentat, joi, jurnaliştilor, o chitanţă emisă la data de 1 aprilie 2010, pe numele său, pentru plata sumei de 2.360 dolari pentru vacanţa în Liban la care a făcut referire, miercuri seară, preşedintele Traian Băsescu.

Ponta: Am domiciliul în Gorj, nu aş fi putut candida la Primăria Capitalei

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că nu ar fi putut candida la Primăria Capitalei, aşa cum afirmase preşedintele Traian Băsescu, întrucât are domiciliul în judeţul Gorj, iar legea nu i-ar fi permis.

Orban: Afirmaţia lui Băsescu privind candidatura din 2004 a lui Antonescu e o golănie fără margini

Fostul prim-vicepreşedinte al PNL Ludovic Orban a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu, care susţine că în 2004 l-a ajutat pe Crin Antonescu să obţină un mandat de parlamentar, este "o golănie fără margini".

Dinescu: Băsescu ar trebui să se întrebe de ce au plecat oamenii de calitate de lângă el

Mircea Dinescu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, cu privire la declaraţiile lui Traian Băsescu de miercuri seară, că preşedintele este "liber să creadă ce vrea", dar că acesta ar trebui "să se întrebe de ce au plecat oamenii de calitate de lângă el".

PNL către CC: Legea pensiilor încalcă dreptul la proprietate şi dreptul la trai decent şi pensie

PNL va susţine, în sesizarea pe care o depune joi la Curtea Constituţională, că în adoptarea Legii pensiilor nu au fost respectate procedurile, iar actul normativ încalcă dreptul la proprietate, dreptul la trai decent şi pensie, acte internaţionale în materia drepturilor omului şi jurisprudenţa CC.

Ponta: Traian Băsescu este un cancer pentru România, pe care trebuie să-l extirpăm

Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri seară, pentru "Gândul", în replică la acuzele aduse de Traian Băsescu la B1 TV, că nu vrea să se lase târât "în mocirla pe care preşedintele a creat-o şi în care a trăit" şi că şeful statului "e un cancer pentru România", care trebuie extirpat.