Politic

Paul Stănescu, secretar general PSD, vrea anticipate: Un premier şantajabil nu poate guverna în interesul românilor

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat, sâmbătă, că preşedintele Klaus Iohannis are datoria constituţională, morală şi legală să scoată România din situaţia penibilă în care se află întreg Guvernul, după dezvăluirile legate de Florin Cîţu. El cere după demisie sau demitere, anticipate. Paul Stănescu a transmis, sâmbătă, că preşedintele Klaus Iohannis are datoria […]

PSD: Iohannis să spună dacă a ştiut sau nu de condamnarea penală a lui Cîţu

PSD îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să confirme sau să infirme dacă a avut cunoştinţă de condamnarea penală a lui Florin Vasile Cîţu în momentul în care l-a desemnat pentru funcţia de prim-ministru al României.

Comisia Europeană a decis să înregistreze iniţiativa „ReturnthePlastics” privind reciclarea sticlelor din plastic

Comisia Europeană a decis să înregistreze o iniţiativă cetăţenească europeană intitulată „ReturnthePlastics”, care prevede punerea în aplicare a unui sistem de garanţie-returnare la nivelul UE pentru reciclarea sticlelor din plastic.

Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România susţine programul naţional de investiţii

Prin intermediul unui comunicat de presă, UNCJR anunţă că susţine Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului pentru aprobarea Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”. De altfel, reprezentanţii autorităţilor locale au participat vineri la şedinţa Comisiei de Dialog Social care s-a desfăşurat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei Cei de la UNCJR mai spun că investiţiile […]

Unde merg banii? Iată cum arată proiectul de rectificare bugetară

Veniturile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 15.523,2 milioane lei, cheltuielile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 18.747,6 milioane lei, iar deficitul bugetului general consolidat în termeni cash se majorează cu suma de 3.224,5 milioane lei.

Angela Merkel se retrage după alegerile de anul acesta. Ce pensie va avea

Cancelarul german Angela Merkel va primi lunar o pensie de aproximativ 15.000 de euro după ieşirea din funcţie, potrivit unui calcul al Asociaţiei contribuabililor germani.

Cresc vocile critice din Coaliţie. Cioloş, despre cazul Cîţu: „E o problemă gravă. O problemă de etică, de morală”

Copreşedintele USR PLUS, Dacian Cioloş, a declarat că incidendul din SUA în care a fost implicat în 2000 actualul premier Florin Cîţu este „o problemă gravă” care trebuie lămurită de PNL şi preşedintele Klaus Iohannis.

Un nou atac din Coaliţie la adresa premierului Florin Cîţu: „Nu a recunoscut, deşi ştia că era beat pulbere”

Emanuel Ungureanu a spus, după apariţia dosarului lui Florin Cîţu, publicat de MEDIAFAX şi Aleph News, că ce este foarte grav este că premierul „nu a recunoscut iniţial că a băut la volan, a pledat nevinovat, deşi ştia că era beat pulbere…”. Ungureanu trage un semnal de alarmă: „Alcoolul la volan poate să ucidă! Nu […]

Tanczos revine: CE a iniţiat în urmă cu 5 ani procedură de infringement împotriva României

Ministrul Mediului, Tanczos Barna revine şi precizează că în urmă cu cinci ani Comisia Europeană a iniţiat o procedură de infringement împotriva ţării noastre deoarece reţelele de apă şi canalizare nu sunt încă pe deplin dezvoltate: „Trebuie să încheiem acest proces cât mai curând posibil”.

Eurodeputat: Italia tocmai a primit un avans din PNRR, în timp ce Cîţu fuge de presă şi de demisie

Italia tocmai a primit un avans pentru planul său de redresare şi rezilienţă în valoare de 24,9 miliarde de euro, în timp USR şi PNL se ceartă, Florin Cîţu fuge de presă şi de demisie, iar ţara tot aşteaptă planul care nu mai vine, acuză europarlamentarul PSD Victor Negrescu.

Ciolacu: Cîţu cel cu „ochii injectaţi şi umezi” ar fi trebuit să-şi dea deja demisia

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, îl ironizează pe premierul Florin Cîţu, după ce dosarul său a fost publicat de agenţia MEDIAFAX: „Cîţu cel cu ar fi trebuit să-şi dea deja demisia, iar Iohannis să-şi ceară scuze că pus un penal inconştient şi haotic în fruntea Guvernului”.

Procedură de infringement împotriva României: reţelele de apă-canalizare nu sunt dezvoltate. UPDATE: Precizările date de ministrul Mediului

UPDATE Tanczos revine: CE a iniţiat în urmă cu 5 ani procedură de infringement împotriva României „Nivelul de dezvoltare economică a unei societăţi este demonstrată prin accesul la utilităţile de bază, în special accesul la reţeaua de apă potabilă şi canalizare. România are deficienţe în acest domeniu, iar Comisia Europeană a iniţiat o procedură de infringement […]

Întreg dosarul penal al premierului Florin Cîţu din instanţa din SUA. Adevărata poveste DOCUMENT

Agenţia Mediafax şi Aleph News au obţinut în exclusivitate, în urma unei solicitări oficiale, întreg dosarul penal al premierului Florin Vasile Cîţu, aşa cum el a fost pus la dispoziţie de către autorităţile judiciare americane, şi prezintă publicului în cele ce urmează faptele şi mărturiile, în ordine cronologică, aşa cum se regăsesc şi reies ele […]

Cîţu, ironizat după publicarea execuţiei bugetare pe primele 6 luni din 2021: „O să spună, senin, că au fost greşeli ale tinereţii”

Florin Cîţu a postat vineri dimineaţa, pe Facebook, un grafic cu execuţia bugetară. Cei mai mulţi bani cheltuiţi sunt la Ministerul Justiţiei şi Ministerul Muncii. Situaţia defalcată a execuţiei bugetare Ministerul Justiţiei – 96% Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale – 96% Ministerul Educaţiei – 95% Ministerul Finanţelor – 95% Ministerul Afacerilor Interne – 94% Ministerul […]

Un fost ministru de Interne se declară surprins de gestul lui Cîţu: Nu a cerut explicaţii despre avionul din Ucraina, care a pătruns ilegal în spaţiul aerian al României

Europarlamentarul USR PLUS Dragoş Tudorache, fost ministru de Interne, spune că Guvernul trebuie să ofere explicaţii despre incidentul legat de presupusul avion de contrabandă din Ucraina care a intrat în România fără să fie depistat de autorităţi.

Cum arată execuţia bugetară, pe ministere, pe primele 6 luni din 2021. Cine a cheltuit cei mai mulţi bani?

UPDATE  10:40 Florin Cîţu a editat postarea privind execuţia bugetară.  Execuţia bugetară este, în sfârşit, finalizată.    Ministerul Justiţiei şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale sunt cele mai „harnice”, au cheltuit cei mai mulţi bani: 96%% din buget, fiecare.    Ministerul Energiei a „consumat” cele mai puţine fonduri (28%), urmat de Ministerul Economiei (46%).    Bugetul […]

Ion Cristoiu: Prin reacţia sa la Dezvăluirea despre trecutul lui Florin Cîţu, Ludovic Orban a sporit suspiciunea că el e a plasat-o în presă

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că explicaţiile oferite de liderul PNL, Ludovic Orban, privind originea dezvăluirii conform căreia premierul Florin Cîţu a făcut închisoare acum 20 de ani în America pentru că a fost prins băut la volan, nu înlătură suspiciunile că el a plasat-o în presă, ci, din contră, le întăreşte. Redăm integral editorialul publicat […]

Un spital cu 138 de paturi va fi construit la Sinaia

Guvernul a aprobat la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, indicatorii tehnico-economici pentru construirea Spitalului Orăşenesc Sinaia. „Această investiţie a fost blocată mult timp, dar acum va putea fi finalizată în urma deciziei Guvernului de ieri, astfel Sinaia va avea un spital nou, modern”, a declarat Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. […]

USR PLUS anunţă că „nu va susţine un nou PNDL cu alocări din pix”

USR PLUS susţine dezvoltarea localităţilor rurale din România, dar nu prin programe de tip PNDL care înseamnă risipa banilor publici pe criterii politice, anunţă formaţiunea politică după şedinţa Biroului Naţional de joi seara.

Deputatul USR Bulai acuză că PNL „vrea să spargă 10 miliarde de euro în bucăţi, fix ca PSD”

Deputatul USR Iulian Bulai acuză PNL că „vrea să spargă 10 miliarde de euro în mii de bucăţi” pentru a câştiga simpatie în campania internă, fără miza unui mare proiect de ţară.

PSD: Iohannis nu se poate dezice de ceea ce a susţinut şi să ceară urgent demisia lui Cîţu

Social-democraţii i-au transmis preşedintelui Klaus Iohannis că trebuie să îi ceară urgent demisia lui Florin Cîţu, pentru că nu se poate dezice de ceea ce a susţinut public în nenumărate ocazii, aceea că este un criteriu eliminatoriu pentru funcţia de membru al Guvernului condamnarea penală.

Şi avocatul lui Florin Cîţu din procesul din SUA a avut probleme: Curtea Supremă a statului Iowa i-a suspendat în 2015 pentru 30 de luni licenţa de practică pentru că îşi hărţuia sexual clientele

În procesul din SUA din anii decembrie 2000-martie 2001, în care Florin Cîţu a stat 2 zile la închisoare şi a plătit o amendă de peste 1000 de dolari, pentru conducerea unui autoturism sub influenţă (OWI/ Operated while intoxicated), actualul premier al României a fost reprezentat în instanţa americană de către avocatul Gerald Anthony Lyman […]

Ion Cristoiu: Dezvăluirea împotriva lui Florin Cîţu îl loveşte pe Ludovic Orban!

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că dezvăluirea conform căreia acum 20 de ani premierul a făcut închisoare în America, deoarece a fost prins băut la volan, i se atribuie lui Ludovic Orban pentru a da un motiv organizaţiilor care îl susţin să-şi schimbe opţiunea în favoarea lui Florin Cîţu. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: „Tărăboiul […]

COMENTARIU Marius Oprea. Cîţu a intrat dintr-o beţie într-alta: cea a puterii

Există oameni pentru care toate-s bune şi frumoase, iar propriul trecut e imaculat, chiar dacă scheletele se înghesuie prin dulapuri. De vină, în genere, pentru faptele odioase din trecut au fost ”timpurile”, ordinele primite, elanurile tinereţii – niciodată propria persoană. E şi cazul lui Cîţu, care a dormit liniştit – pînă ce i s-a descoperit secretul.

Gorghiu, despre dezvăluirile în legătură cu Cîţu: Cineva e lipsit de fair-play

Până pe 25 septembrie vor mai urma şi alte încercări de atac, din interior, la premier şi la membrii echipei acestuia, crede senatorul PNL Alina Gorghiu, după ce primul ministru Florin Cîţu a admis că în urmă cu 20 de ani a fost încarcerat 2 zile în SUA pentru că a condus sub influenţa alcoolului.

Ministerul Economiei, reacţie după explozia din Zărneşti: Tânărul decedat era în afara programului

Potrivit unui comunicat transmis miercuri noaptea de Ministerul Economiei, explozia s-a produs la ora 20.49, într-un depozit de artificii, care este proprietate a companiei Temexson SRL, aflată pe platforma Uzinei Tohan, din Zărneşti. Accidentul s-a soldat cu decesul unui muncitor, F. A. Nicolae, în vârstă de 29 de ani. Ministerul Economiei informează că familia tânărului […]

Ciolacu intră la rupere: „Avem un premier penal. Iohannis să ceară urgent demisia lui Cîţu”

Marcel Ciolacu spune că ore bune a sperat „la o #RomâniaNormală în politică” şi la o retragere a premierului Florin Cîţu, care a admis că a fost în închisoare în SUA două zile, după ce a condus sub influenţa alcoolului. „Solicit preşedintelui Klaus Iohannis să îi ceară urgent demisia şefului Executivului. O #RomâniaNormală nu poate […]

Emanuel Ungureanu, după ce premierul Cîţu a recunoscut că a făcut închisoare două zile în SUA: „Acest om iresponsabil conduce România”

Deputatul USR PLUS, Emanuel Ungureanu, a scris, miercuri, un mesaj, pe pagina sa de Facebook, în care îi atacă pe Florin Cîţu şi pe europarlamentarul PNL, Rareş Bogdan, după ce premierul a admis că în urmă cu 20 de ani a condus băut şi a stat în închisoare două zile în SUA.  „Ipocriţii! Acest om […]

România are o nouă strategie militară. Ce schimbări prevede actul aprobat de Guvern

Strategia militară a României se numeşte „Capacitate defensivă credibilă, pentru o Românie sigură, într-o lume marcată de provocări” şi a fost aprobată în şedinţa de Guvern de miercuri.   Potrivit Biroului de presă al MApN, documentul reflectă orientările în domeniul securităţii şi apărării ale Alianţei Nord-Atlantice şi ale Uniunii Europene, luând în considerare riscurile şi […]

Firea anunţă că a semnat pentru organizarea referendumului pentru demiterea primarului Sectorului 1. „Un om ajuns primar prin fraudă”

Senatorul PSD Gabriela Firea susţine că a tot aşteptat un anunţ oficial din partea anchetatorilor „privind frauda de la Sectorul 1”, dar că acest lucru se tot amână. „E un dezastru administrativ tot ceea ce se întâmplă la sectorul 1! Aşa că azi am semnat pe lista de semnături necesare organizării Referendumului pentru demiterea primarului […]

Turcan, despre cele două zile de închisoare ale lui Cîţu în SUA: „Nu e demn de laudă, dar s-a învăţat o lecţie”

„Pentru greşelile tinereţii, în America, oamenii plătesc, învaţă o lecţie şi merg mai departe. Probabil că sunt milioane de oameni sancţionaţi în America pentru conducere sub influenţa alcoolului, inclusiv politicieni de top. Nu este un lucru demn de laudă, dar important e ca s-a învăţat o lecţie din acel eveniment”, spune pentru MEDIAFAX Raluca Turcan, […]

Surse: Orban nu a ştiut că Florin Cîţu a făcut 2 zile de închisoare în SUA

Ludovic Orban nu a deţinut informaţii despre episodul referitor la condamnarea lui Florin Cîţu în SUA şi nu doreşte ca acest episod să devină subiect în campania internă din PNL, au declarat, pentru MEDIAFAX surse apropiate liderului liberal.

Bulai, despre vaccinarea anti-COVID: „Ne ia Africa înainte, domnule premier Cîţu”

„Am locuit o scurtă perioadă în ţara africană Capul Verde. Este o ţară insulară din Atlantic. Fostă colonie portugheză. Democraţiei tânără. Văd că ei au vaccinat 29% din populaţie. La noi s-au vaccinat doar 26% dintre români. Întrebare: a mai auzit cineva de colonelul Valeriu Gheorghiţă? Au terminat oare de vaccinat speciali? Dacă da, e […]

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a devenit oficial membru UDMR

Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a devenit miercuri membru al UDMR.

Mihai Tudose: „Aflăm azi că Wooow Cîţu e penal internaţional – asta înseamnă să ai ştofă”

Europarlamentarul Mihai Tudose, vicepreşedinte PSD, îl ironizează pe premierul Florin Cîţu, care a admis că în 2000 a condus băut: „Aflăm azi că Wooow Cîţu e penal internaţional - asta înseamnă să ai ştofă”.

Premierul Florin Cîţu: Creşterile de preţuri sunt doar temporare

Premierul Florin Cîţu a spus miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, că, potrivit datelor de la BNR, creşterile de preţuri din această perioadă sunt doar temporare.

Florin Cîţu admite că a făcut închisoare: Am făcut o greşeală acum 20 de ani

Întrebat dacă sunt adevărate informaţiile potrivit cărora în anul 2000 a fost închis două zile pentru că a condus sub influenţa drogurilor sau a alcoolului, Cîţu a spus: „Da, acum 20 de ani. A fost vorba de conducerea sub influenţa alcoolului. Am plătit amenda respectivă, o amendă foarte mare. Este contravenţie. Am făcut o greşeală […]

Ion Cristoiu: Adevărata bătălie dintre Ludovic Orban şi Sistem abia acum începe

Publicistul Ion Cristoiu atrage atenţia că prevederile Statutului PNL conform cărora moţiunea unui candidat la şefia partidului trebuie să aibă susţinerea a cel puţin 10 filiale judeţene pentru a fi acceptată l-ar putea scoate din cursă pe Ludovic Orban prin influenţa exercitată de Sistem asupra liderilor judeţeni. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: „S-au încheiat […]

COMENTARIU Marius Oprea. Franzela lui Cîţu

Primul ministru are numai obiceiuri sănătoase şi opţiuni de viaţă în ton cu tinereţea pe care o afişează. E rocker, se dă cu trotineta, nu mănăncă pâine. Ultima opţiune a fost dictată de o întrebare – dacă ştie cît mai costă o franzelă. Eschivându-se, pentru că nu ştia, a inventat acest răspuns.

PSD va vota împotriva „Ordonanţei Debranşării”

Senatorii PSD vor vota împotriva OUG 84/2021 care permite furnizorilor de utilităţi să debranşeze consumatorii aflaţi în imposibilitatea de a-şi achita facturile restante: „Ordinea firească ar fi trebuit să fie întâi protejare pentru cei vulnerabili”.