Etica Metaversului, dezbătută la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti

Etica Metaversului, dezbătută la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti

Realitatea virtuală ocupă tot mai mult spaţiu în viaţa noastră, a tuturor. Capcanele nu lipsesc, responsabilităţile sunt câteodată greu de definit iar reflecţia asupra educaţiei digitale şi a direcţiei sale se impune. La fel şi o analiză a eticii în acest domeniu. De aceea, Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti propune o conferinţă care să ofere răspunsuri şi să ridice noi întrebări privind natura realităţii virtuale. Daniel Raffini, postdoctorand la Sapienza Università di Roma, va susţine o prelegere legată de teme la intersecţia dintre metafizica realităţii virtuale şi etica tehnologiilor imersive, marţi, 7 mai, între orele 18.00-20.00, în cadrul seminarului de cercetare al Departamentului de Filosofie Teoretică în parteneriat cu CELFIS-Centrul de Cercetări în Logică, Filosofia şi Istoria Ştiinţei, Universitatea din Bucureşti.

Conferinţa are loc în cadrul programului hibrid intensiv „Understanding causation in virtual reality” - Înţelegerea cauzalităţii în realitatea virtuală, organizat de Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti prin reţeaua CIVIS. Intitulată „The Ethics of Metaverse” – Etica Metaversului, conferinţa se va desfăşura online iar cei interesaţi pot obţine accesul urmărind pagina Facebook „Seminarul Departamentului de Filosofie Teoretica UniBuc”.

Cum se îmbină realitatea virtuală, metafizica şi etica? Răspunsurile vor veni de la Daniel Raffini, într-o discuţie ce ţinteşte abordarea ştiinţelor cognitive. Daniel Raffini este cercetător la Departamentul de Inginerie Calculatoare, Automatică şi Management al Universităţii Sapienza din Roma. În 2019 a obţinut titlul de doctor în Studii Italiene la Facultatea de Litere şi Filosofie cu o teză despre receptarea literaturii străine în revistele italiene dintre cele două războaie. În prezent se ocupă de relaţia dintre literatură şi inteligenţa artificială.

 

Comunicat furnizat şi asumat de Novelty Publish

Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=19440

Versiunea: mobil  |  completa

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici