Un campionat mondial este cel mai frumos eveniment sportiv pentru orice fan înfocat al fotbalului. Nimic nu se compară cu impactul său. Toate continentele vibrează pentru naţionalele reprezentante, fani din întreaga lume vorbesc limba universală a fotbalului. Iar în acest an toată atenţia este concentrată pe Qatar, o ţară cât două judeţe, în care se vor regăsi cele mai bune 32 de echipe naţionale, cei mai buni fotbalişti ai planetei şi un mare număr de fani veniţi din toate părţile lumii.
Turneul final din 2022 este sărbătorit pe internet, printre altele, cu un infografic concentrat, NetBet CM 2022, în care sunt memorializate şi reamintite marile performanţe din 1930 până azi.
Comunicat de presă furnizat şi asumat de tipzor media
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=16999