Coronavirus. Jumătate din decesele raportate de Portugalia de la începutul pandemie s-au înregistrat în ianuarie

  • Portugalia a raportat în ianuarie aproape jumătate din totalul deceselor provocate de COVID-19.
  • În ianuarie, 5.576 de persoane au murit din cauza COVID-19, reprezentând 44,7% din toate cele 12.482 de decese de la începutul pandemiei în Portugalia.
  • Oficialii portughezi dau vina pentru numărul mare de infectări şi de deces pe varianta mai contagioasă a bolii detectată pentru prima dată în Marea Britanie.
1114 afișări
Imaginea articolului Coronavirus. Jumătate din decesele raportate de Portugalia de la începutul pandemie s-au înregistrat în ianuarie

Foto: Profimedia

Portugalia a raportat în ianuarie aproape jumătate din totalul deceselor provocate de COVID-19, bilanţul aratând cât de gravă este situaţia în această ţară, notează Reuters.
 
Spitalele din întreaga ţară, cu puţin peste 10 milioane de locuitori, sunt în pragul colapsului, ambulanţele stând la cozi ore întregi din cauza lipsei de paturi, iar unele unităţi medicale au rămas fără spaţii pentru păstrarea pacienţilor decedaţi.
 
În aceste condiţii, mai multe naţiuni europene vor să ajute Portugalia.
 
Austria este dispusă să primească pacienţi la terapie intensivă şi aşteaptă ca autorităţile portugheze să propună câte persoane vor să transfere, a declarat ambasada Austriei la Lisabona.
 
Germania va trimite personal medical şi echipamente.
 
În ianuarie, 5.576 de persoane au murit din cauza COVID-19, reprezentând 44,7% din toate cele 12.482 de decese de la începutul pandemiei în Portugalia, în luna martie a anului trecut, au declarat autorităţile portugheze. 
 
Oficialii portughezi dau vina pentru numărul mare de infectări şi de deces pe varianta mai contagioasă a bolii detectată pentru prima dată în Marea Britanie, recunoscând în acelaşi timp că şi relaxarea restricţiilor în timpul sărbătorilor de Crăciun a contribuit la acest bilanţ.
 
Peste 711.000 de cazuri de coronavirus au fost raportate din martie 2020, 43% dintre aceste în ianuarie, al căror număr a crescut cu 275 de decese şi 5.805 de infectări luni, 1 februarie.
 
Portugalia are cea mai mare medie de cazuri zilnice din lume în şapte zile la un milion de locuitori.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici