Etapa a treia de vaccinare începe în localităţile cu rată mare de infectare. Care sunt acestea

  • Etapa a treia de vaccinare a fost devansată în mai multe localităţi din România.
  • Este vorba despre localităţi unde rata de infectare depăşeşte 4,5 la mia de locuitori.
  • Între acestea se regăsesc Alba Iulia, Timişoara sau Cluj-Napoca.
735 afișări
Imaginea articolului Etapa a treia de vaccinare începe în localităţile cu rată mare de infectare. Care sunt acestea

Etapa a treia de vaccinare începe de miercuri în localităţile cu rată mare de infectare. Care sunt acestea

Începând de miercuri, 10 martie, se deschide etapa a treia pentru persoanele din localităţile/municipiile cu rată de incidenţă cumulată de peste 4,5 la 1.000 de locuitori.

Pe lângă cele 21 de fluxuri deja existente pentru administrarea vaccinului produs de compania AstraZeneca, se vor deschide alte 38 fluxuri noi de vaccinare pentru acest tip de vaccin, în următoarele municipii şi localităţi:

  • municipiul Alba Iulia (2) – judeţul Alba,
  • municipiul Braşov (6) şi localitatea Sâmpetru (1) – judeţul Braşov,
  • municipiul Cluj-Napoca (13) – judeţul Cluj ,
  • municipiul Petroşani (2) – judeţul Hunedoara,
  • municipiul Zalău (2) – judeţul Sălaj,
  • municipiul Timişoara (14) – judeţul Timiş.

În municipiul Giurgiu – judeţul Giurgiu şi municipiul Baia Mare – judeţul Maramureş vaccinarea persoanelor se va realiza prin intermediul fluxurilor deja existente, în limita locurilor disponibile.

Astfel, începând de miercuri, 10 martie, 3.540 de persoane se pot programa în aceste cabinete, pentru o perioadă de 10 zile (15.03.-24.03), iar vaccinarea propriu-zisă se va realiza începând cu data de 15 martie.

Ulterior, programarea se va face din listele de aşteptare, cu respectarea criteriilor de prioritizare.

Listele de aşteptare vor deveni operaţionale la data de 15 martie a.c.

Capacitatea de vaccinare a fiecărui cabinet este de 60 de persoane pe zi.

Modalităţile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, respectiv individual, prin aparţinători sau prin direcţiile de asistenţă socială de la nivelul primăriilor, prin intermediul platformei informatice, a medicului de familie/ curant, cât şi prin call center sau la numărul unic 021.414.44.25.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşele curente, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti. În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, periodic, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici