Imunologul şef de la Casa Albă: ”Nu vor fi necesare noi măsuri de izolare în Statele Unite”

  • Anthony Fauci: ”Nu sunt necesare noi măsuri de izolare în Statele Unite”
  • Expertul în sănătate publică al Statelor Unite nu a putut oferi o dată la care legăturile cu Europa vor fi reluate
  • Noi cazuri confirmate au apărut în aproximativ 20 de state americane
1209 afișări
Imaginea articolului Imunologul şef de la Casa Albă:  ”Nu vor fi necesare noi măsuri de izolare în Statele Unite”

Sursa foto: profimedia

Nu vor fi necesare noi măsuri de izolare în Statele Unite, în ciuda unei reveniri a coronavirusului în anumite state americane, a declarat joi, expertul în boli infecţioase, Anthony Fauci, într-un interviu acordat AFP. „Nu cred că vom vorbi despre o revenire la izolare”, a spus imunologul şef al Casei Albe. "Cred că vor fi discuţii despre cum vom controla mai bine regiunile ţării care par să aibă o creştere a numărului de cazuri."

Dr. Fauci a subliniat necesitatea unei abordări locale pentru fiecare etapă a revenirii la normalitate în SUA. În privinţa redeschiderii şcolilor, acesta afirmă că „în regiunile în care nu există cazuri, nu există nicio problemă pentru reluarea şcolii, în altele unde există un număr modest de infecţii, ar putea exista amânări în redeschiderea şcolilor. " „Şi există locuri în ţara în care există o infecţie minimă, unde trebuie să putem schimba rutina: alternarea zilelor, dimineaţa sau după-amiaza, distanţa şi purtarea de măşti”, adaugă imunologul.

Dr. Fauci a considerat, de asemenea, „evident” interesul de a reveni „la o anumită formă de normalitate în interacţiunile noastre cu alte ţări”. Consilierul pe probleme de sănătate al preşedintelui Donald Trump nu a putut să prevadă când se vor redeschide graniţele cu Europa, dar a dat asigurări că situaţia este evaluată aproape zilnic.

Statele Unite sunt de departe ţara cea mai afectată de pandemie din lume, atât în ceea ce priveşte numărul de cazuri confirmate, cât şi numărul de decese. Au fost raportate aproape 120.000 de decese. În timp ce fostele epicentre ale epidemiei, precum New York şi New Jersey, au reuşit să ţină virusul sub control, recent numărul de cazuri confirmate a început să crească din nou în aproximativ 20 de state.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici