Coronavirus

Evenimentul ilegal de 400 persoane considerat focar de infecţie. Sute de persoane, chemate de urgenţă să se testeze

Oficialii din Franţa se tem de izbucnirea unui nou focar de infecţie cu noul coronavirus, din cauza unui meci ilegal de fotbal. Campionatele de fotbal din Franţa au fost anulate.

Coronavirusul la dubă. Ford dezinfectează maşinile de poliţie prin ridicarea temperaturii habitaclului. VIDEO

Luaţi coronavirusul şi băgaţi-l la dubă - ar putea spune poliţiştii americani. Sună a glumă, dar nu este!

VACANŢE. Ţara care va suporta toate cheltuielile turiştilor care se îmbolnăvesc de COVID-19

Te-ai infectat cu noul virus în timpul vacanţei? Îţi plătim noi toate cheltuielile. Aceasta este metoda aplicată de statul european Cipru pentru a atrage cât mai mulţi turişti în sezonul estival, pe timpul pandemiei cu noul coronavirus.

Anchetă penală la Ambulanţa Olt, după un val de îmbolnăviri COVID-19. O angajată a venit la serviciu zile în şir, deşi prezenta simptome

Este anchetă penală la Ambulanţa Olt, după ce 20 de cadre medicale de la staţia Slatina s-au îmbolnăvit de COVID-19. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt nu au dovedit că angajaţilor li se făcea zilnic un triaj al stării de sănătate. Astfel, una dintre asistentele medicale ar […]

Judeţele cu ZERO noi cazuri de COVID-19

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 197 de noi cazuri de îmbolnăvire.

De ce mizează Bulgaria milioane pe vaccinul BCG în vremea coronavirusului. Statistici: Ţările care fac vaccinul BCG au avut mai puţine îmbolnăviri de COVID-19

Vaccinul BCG, făcut până acum împotriva tuberculozei, ar putea avea o oarecare eficienţă şi când vine vorba despre îmbolnăvirea cu coronavirus. Afirmaţiile sunt bazate până acum doar pe dovezi anecdotice.

Actriţa Marion Cotillard, protagonistă a filmului „Contagion” şi actorul Guillaume Canet au fost diagnosticaţi cu COVID-19

Ştii că viaţa bate filmul? Actriţa Marion Cotillard, protagonistă a filmului „Contagion”, şi soţul ei, actorul şi regizorul Guillaume Canet, au fost diagnosticaţi cu COVID-19. Guillaume Canet a dezvăluit acest lucru pe contul său de Instagram şi a explicat că el şi soţia sa au fost diagnosticaţi cu „o formă destul de uşoară” a bolii. Marion Cotillard, […]

OMS a lansat o nou fundaţie pentru donaţiile private. Planurile Organizaţiei cu banii obţinuţi

Agenţia ce aparţine de ONU a lansat noua fundaţie independentă cu speranţa că va oferi un control mai bun al donaţiilor filantropice şi publice pentru a le direcţiona către probleme precum criza coronavirusului. Trump acuza OMS de slaba gestionare a pandemiei şi a îngheţat finanţare SUA şi ar putea să retragă ţara din cadrul organizaţiei […]

Restricţiile ar putea fi reintroduse în Coreea de Sud. Astăzi s-a înregistrat cel mai mare număr de cazuri noi din ultimele 53 de zile

Oficialii din sănătate găsesc tot mai dificilă realizarea de anchete epidemiologice pentru a descoperi traseul urmat de virus. Ei au avertizat populaţia să rămână vigilentă pe fondul fricii unui al doilea val de COVID-19. Ministrul Sănătăţii, Park Neung-hoo, le-a cerut rezidenţilor din capitală şi zonele limitrofe să evite adunările care nu sunt necesare, iar companiilor […]

Nou studiu despre coronavirus: distanţarea socială este vitală. Până la 80% din infecţiile cu COVID-19 sunt asimptomatice

O cercetare realizată la bordul unei nave de croazieră a arătat că mai mult de 80% dintre persoanele care au răspuns pozitiv la testele pentru COVID-19 nu au prezentat vreun simptom. Studiul publicat în revista medicală britanică Thorax, şi citat de Time, arată cât de importantă poate fi transmiterea asimptomatică a COVID-19 – o realitate […]

Distanţa de doi metri ar putea să nu fie suficientă pentru a preveni transmiterea coronavirusului, spun specialiştii

Autorităţile de sănătate publică le-au cerut oamenilor să stea la doi metri unul de altul pentru a încetini răspândirea coronavirusului prin aşa-numitele picături respiratorii, dar trei experţi avertizează că această distanţă nu este suficientă, scrie CNN.

Peste 100.000 de persoane au murit în SUA din cauza noului coronavirus. Mai mulţi americani au murit de Covid-19 decât în patru războaie

Noul coronavirus a ucis până acum peste 100.000 de americani, o medie aproape 900 de decese pe zi de la izbucnirea pandemiei până în momentul în care s-a atins fatidica cifră, scrie CNN într-o amplă analiză.

Doctor Adrian Marinescu, EXCLUSIV la Marius Tucă Show: „Suntem într-o perioadă de armistiţiu cu virusul! Trebuie să fim prudenţi în continuare”

Doctorul Adrian Marinescu, medic în cadrul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, vorbeşte la emisiunea ”Marius Tucă Show” despre faptul că lucrurile încep să intre pe un trend descendent. Aşadar, la puţin peste trei luni de la primul caz de COVID-19 din ţara noastră, reputatul specialist ne dă o veste optimistă: suntem în armistiţiu […]

O ţară europeană, destinaţie turistică „sigură”, le va plăti îngrijirile medicale celor care se îmbolnăvesc de coronavirus în timpul sejurului

Cu doar 939 de cazuri de COVID-19 şi 17 decese, Cipru mizează pe imaginea sa de destinaţie „sigură” şi se pregăteşte de sezonul estival. În plus, autorităţile „îşi asumă responsabilitatea de a suporta costurile aferente îngrijiriilor medicale pentru turiştii testaţi pozitiv în timpul sejurului” pe insulă. De asemena, ajutorul le va fi acordat şi membrilor […]

Bilanţul epidemic a ajuns la 33.072 de morţi în Italia / În total, 231.139 de cazuri de coronavirus

Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 33.072 de morţi în Italia, cu 117 decese produse în ultimele 24 de ore, iar numărul total al persoanelor infectate a depăşit 231.000. Serviciul italian de Protecţie Civilă a comunicat, miercuri seară, că bilanţul epidemic este de 33.072 de morţi, iar numărul total al cazurilor de infectare cu […]

Patru copii cu rujeolă din judeţul Cluj au coronavirus. Comunitatea din care fac parte, în izolare

Patru copii din comuna Viişoara, judeţul Cluj, care aveau rujeolă, au fost depistaţi pozitiv cu noul coronavirus şi au fost internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase Cluj-Napoca. Comunitatea din care fac parte a fost trimisă în izolare.

Soluţie 2 în 1 ingenioasă şi terifiantă. Paturile de spital care devin, la nevoie, sicrie. FOTO

Ideea unui pat de spital din carton care poate funcţiona şi pe post de sicriu poate părea morbidă, însă ar putea fi o soluţie în contextul în care America Latină este tot mai afectată de coronavirus. O echipă de designeri columbieni a propus soluţia pragmatică pentru a rezolva parţial criza paturilor din spitalele supraaglomerate, precum […]

ANUNŢUL important al românilor care vor produce VACCINUL anti-COVID19: Cum se va administra

Timişorenii de la Oncogen au semnat cu Institutul Cantacuzino acordul de colaborare pentru dezvoltarea vaccinului împotriva noului coronavirus. Deşi nu se credea că românii au capacitatea de a dezvolta vaccinul pe care marile companii farmaceutice sau Bill Gates caută să-l dezvolte, iată că timişorenii de la Oncogen anunţă deja şi metoda prin care acesta va […]

Agenţie UE. Închiderea graniţelor şi testarea turiştilor nu sunt eficiente în lupta contra noului coronavirus

Închiderea graniţelor contribuie în mică măsură la prevenirea răspândirii noului coronavirus, au declarat oficialii Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), relatează Reuters.

Lupta exemplară împotriva pandemiei nu i-a ferit de coronavirus. Formarea unui nou focar COVID-19 e favorizată de un „mix exploziv”

Specialişti: Nou epicentru al pandemiei de coronavirus, în formare Situaţia cazurilor de coronavirus din America de Sud atrage atenţia autorităţilor regionale din domeniul sănătăţii, dar şi celor de la nivel mondial, care se tem de formarea unui nou epicentru COVID-19. Potrivit Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, în Brazilia şi Peru au fost înregistrate până […]

Ce are în comun pandemia cu doi pui de pumă din Mexic? Imaginile i-au înduioşat pe mulţi. VIDEO

Tu ţi-ai boteza animalul de companie Pandemie? Reprezentanţii unei grădini zoologice din Cordoba, Mexic, au făcut-o. Doi pui de pumă născuţi recent acolo, un mascul şi o femelă, au primit numele de Carantină, respectiv Pandemie. Felinele au venit pe lume pe 20 martie, la cinci zile după ce în aceeaşi grădină zoologică s-a născut un tigru, […]

Ultimul delir al guvernanţilor francezi este acela de a se implica în conduita oamenilor atunci când merg la plajă. Amenzi usturătoare pentru toţi cei care nu respectă măsurile adoptate

Ultima idee deliranta a guvernanţilor vine din Franţa: au reglementat un cod de conduită atunci când mergi la plajă. Cetăţenii sunt nemulţumiţi de faptul că misiunea statului suveran a devenit brusc un mecanism de control social. Dacă doriţi să vedeţi marea, trebuie să vă rezervaţi dint timp o parcelă delimitată de plajă pentru a vă […]

„Un spital gol cu personalul prezent la muncă”. O maternitate COVID-19 a rămas fără pacienţi, managerul cere revenirea la activitatea normală

În ultimele trei săptămâni în judeţul Timiş, medicii nu au mai identificat nici o gravidă infectată cu noul coronavirus Maternitatea Bega din Timişoara a fost desemnată unitate sanitară COVID în 29 martie, pe parcursul celor două luni de activitate, în acest spital au fost tratate 23 de paciente infectate cu noul coronavirus, printre care şi […]

Coronavirus în România LIVE UPDATE 27 mai. Bilanţ actualizat: au fost înregistrate 165 de noi cazuri, în ultimele 24 de ore. Noi decese anunţate de autorităţi

ACTUALIZARE ORA 14:45.  Patru noi decese anunţate de autorităţi Deces 1220   Femeie, 83 ani, judeţ Suceava.   Dată confirmare: 09.04.2020. Dată deces: 26.05.2020. Comorbidităţi: Boala renala cronica stadiul V, dializa ta. Insuficienta cardiaca clasa III NYHA. BPOC. Pacienta Centrul de dializa “Avitum”.   Deces 1221   Bărbat, 90 ani, judeţ Suceava.   Dată confirmare: […]

VIDEO Se redeschide una dintre cele mai mari pieţe ale lumii. Peste 3.000 de magazine şi 30.000 de comercianţi vor reîncepe afacerile

Marele Bazar din Istanbul, Turcia, se pregăteşte de redeschidere pe1 iunie au anunţat publicaţiile turce. Întreaga piaţă, una dintre cele mai mari din lume, a fost închisă pe 23 martie în cadrul măsurilor luate pentru a opri răspândirea noului coronavirus.

Gândurile lui Cristoiu: Numai un partid nou sau mai puţin cunoscut ar putea capta nemulţumirile oamenilor privind restricţiile

Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu afirmă că niciunul dintre politicienii actuali nu este în măsură să-şi asume tema restricţiilor exagerate instituite de autorităţi în criza coronavirusului, toţi simţind nevoia să fie de partea Guvernului. “Am luat interviuri la toţi liderii partidelor de opoziţie şi toţi au fost foarte prudenţi în a pune la îndoială aceste […]

Iohannis anunţă că România se află încă pe un platou: Dacă rămânem vigilenţi şi responsabili vom face posibilă ridicarea mai rapidă a cât mai multor restricţii

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit după şedinţa CSAT şi despre situaţia din România cu privire la cazurile de infectări cu noul coronavirus. Şeful statului a spus că ţara ta se află încă pe un platou iar dacă numărul infectaţilor va scădea se vor ridica mult mai repede restricţiile. „Numarul de infectari ramane destul de constant […]

O femeie din Galaţi, acuzată pe nedrept de furt, a fost amendată şi plasată în carantină

Incidentul s-a produs marţi, într-o casă de amanet din oraşul Galaţi. Vânzătoarea a crezut că una dintre clientele aflate în interior a furat o bijuterie şi a blocat uşile, anunţând Poliţia. Poliţiştii sosiţi la faţa locului au constatat că acuzaţia nu se confirmă, însă au descoperit că femeia de 25 de ani revenise recent din […]

Coronavirus în România, 27 mai. Lista completă a cazurilor pe fiecare judeţ

Până acum, 1.219 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi, Caraş-Severin, Mureş, Giurgiu, Bihor, Argeş, Vaslui, Botoşani, Alba, Sălaj, Braşov, Mehedinţi, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călăraşi, Maramureş, Olt şi Ilfov, au decedat. […]

Germania prelungeşte regulile de distanţare socială. Anunţul cancelarului Angela Merkel

Germania a extins regulile de distanţare socială menite să stopeze răspândirea epidemiei de coronavirus până pe 29 iunie, a declarat marţi guvernul cancelarului Angela Merkel, relatează publicaţia Local.de.

Filozofie virală: „Suntem o societate docilă: sănătatea a devenit noua normă”

„Nu poţi contesta sentimentul de frică”, vorba filosofului.  Julia de Funès este filozof şi autor, fiica îndrăgitului actor de comedie Louis de Funès. Ea a acordat un interviu în exclusivitate pentru postul de radio France Inter, unde a vorbit despre problemele pe care societatea franceză le întâmpină pe fondul crizei generate de coronavirus. Funès este […]

Întrebările din spatele IMM Invest: antreprenorii nu ştiu de ce sunt refuzaţi la creditare

O rată de respingere foarte mare din partea băncilor, lipsa transparenţei privind criteriile de evaluare a dosarelor, dar şi comunicarea deficitară a autorităţilor cu privire la aspectele care ţin de program sunt printre principalele probleme din spatele programului IMM Invest. Programul oferă posibilitatea antreprenorilor din companiile mici şi mijlocii să obţină credite de la bănci […]

Ţara vecină care va permite la capacitate maximă redeschiderea restaurantelor, barurilor şi cafenelelor

Bulgaria va permite deschiderea restaurantelor, barurilor şi cafenelelor la capacitate maximă luni, 1 iunie, reducând în continuare restricţiile impuse la jumătatea lunii martie pentru a stopa răspândirea coronavirusului.

ALERTĂ de vaccin fals anti-coronavirus, vândut cu 380$ fiola în mai multe ţări. Avertismentul medicilor

Un vaccin fals împotriva COVID-19 a fost depistat în mai multe ţări din America de Sud. Acesta poartă inscripţiile institutului israelian MIGAL.

Wizz Air prelungeşte anularea unor zboruri regulate. Până când nu putem zbura către Italia, Spania, Marea Britanie şi Franţa

Compania low-cost, Wizz Air anunţă că va prelungi anularea zborurilor spre mai multe ţări, printre care şi destinaţiile cele mai accesate de tine: Italia, Spania, Marea Britanie. Nu vei putea călători cu Wizz spre aceste state până în 16 iunie. Pe lista ţărilor spre care nu vei putea zbura cu Wizz mai sunt şi Olanda, […]

Computer tomograf, dotat cu inteligenţă artificială, care poate identifica infecţia COVID-19, inaugurat la Spitalul „Victor Babeş” din Capitală

Un computer tomograf în valoare de un milion de euro a fost inaugurat, miercuri, în zona de triaj a Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş”, pentru ca pacienţii să nu mai intre în spital în această perioadă. CT-ul poate identifica infecţia cu SARS-CoV-2.

Câte instituţii media s-au înscris pentru finanţare din partea Guvernului? Anunţul oficialilor

900 de instituţii media s-au înscris la programul guvernului privind campania de informare a cetăţenilor cu privire la regulile ce trebuie respectate pe perioada stării de urgenţă şi după 15 mai. Asta după ce Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care se alocă 200.000.000 lei pentru derularea, pe o perioadă de patru luni, […]

Solidaritate în bikini. Imaginea asistentei în costum transparent a stârnit o nouă modă în Rusia: FOTO

O asistentă din oraşul rus Tula a făcut înconjurul internetului după ce şi-a îngrijit pacienţii într-un costum de protecţie anti-coronavirus transparent.