Persoanele care au avut COVID-19 ar trebui să primească o singură doză de vaccin - STUDII

  • Noi studii arată că o singură doză de vaccin poate amplifica foarte mult nivelul anticorpilor la cei care s-au recuperat după infectarea cu SARS-CoV-2.
  • De fapt, cercetările sugerează că pentru aceste persoane este suficientă doar o singură doză de vaccin pentru a-şi turboalimenta anticorpii şi pentru a distruge coronavirusul şi chiar şi câteva variante mai contagioase.
5033 afișări
Imaginea articolului Persoanele care au avut COVID-19 ar trebui să primească o singură doză de vaccin - STUDII

Persoanele care au avut COVID-19 ar trebui să primească o singură doză de vaccin - STUDII

Rezultatele acestor noi studii sunt în concordanţă cu concluziile altora două publicate în ultimele câteva săptămâni. Luate împreună, cercetarea sugerează că persoanele care au avut Covid-19 ar trebui să fie imunizate, dar o singură doză de vaccin poate fi suficientă, potrivit New York Times.

„Cred că este o raţiune foarte puternică pentru care persoanele care anterior au fost infectate cu SARS-CoV-2 ar trebui să primească vaccinul”, a declarat Jennifer Gommerman, imunolog la Universitatea din Toronto care nu a fost implicată în noua cercetare.

Răspunsul imun al unei persoane la o infecţia naturală este variabil. Majoritatea oamenilor produc cantităţi abundente de anticorpi care persistă mai multe luni. Dar unii oameni care au avut simptome uşoare sau au fost asimptomatici produc puţini anticorpi, care scad rapid la niveluri nedetectabile.

Ultimul studiu, care nu a fost încă publicat într-o revistă ştiinţifică, a analizat probe de sânge de la persoanele care au avut COVID-19. Descoperirile au sugerat că sistemul lor imunitar ar avea probleme cu apărarea B.1.351, varianta coronavirusului identificată pentru prima dată în Africa de Sud.

Dar o singură doză a vaccinului Pfizer/BioNTech sau Moderna a schimbat semnificativ imaginea: a amplificat cantitatea de anticorpi din sângele lor de o mie de ori,  „un impuls masiv, masiv”, a declarat Andrew T. McGuire, imunolog la Fred Hutchinson Cancer Research Center din Seattle, care a condus studiul.

De fapt, anticorpii păreau să funcţioneze mai bine decât cei de la persoanele care nu avuseseră COVID-19 şi primiseră două doze de vaccin. Studii multiple au sugerat că vaccinurile Pfizer/BioNTech şi Moderna sunt de aproximativ cinci ori mai puţin eficiente împotriva variantei.

Într-un alt studiu nou, cercetătorii de la Universitatea din New York au descoperit că o a doua doză de vaccin nu a adus deloc prea multe beneficii pentru persoanele care au avut Covid-19, fenomen care a fost observat şi în cazul vaccinurilor pentru alte virusuri.

„Este un adevărat testament al puterii memoriei imunologice că primesc o singură doză şi au o creştere uriaşă”, a spus dr. Mark J. Mulligan, directorul N.Y.U. Langone Vaccine Center şi autorul principal al studiului.

Nu este clar dacă creşterea de mii de ori a nivelurilor de anticorpi înregistrată în laborator va avea loc în condiţii reale. Cu toate acestea, cercetările arată că o singură doză de vaccin este suficientă pentru a creşte semnificativ nivelul anticorpilor, a spus Florian Krammer, imunolog la Şcoala de Medicină Icahn din Muntele Sinai din New York.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici