Situaţie disperată. DSP Arad cere ajutorul comunităţii: medicii pensionari, voluntarii şi firmele să ajute spitalele

Directorul DSP Arad, Horea Timiş, susţine că spitalele sunt depăşite din cauza numărului uriaş de persoane infectate şi cere ajutorul comunităţii. Medicii pensionari, voluntarii şi firmele pot să ajute spitalele, spune şeful DSP.

286 afișări
Imaginea articolului Situaţie disperată. DSP Arad cere ajutorul comunităţii: medicii pensionari, voluntarii şi firmele să ajute spitalele

Situaţie disperată. DSP Arad cere ajutorul comunităţii: medicii pensionari, voluntarii şi firmele să ajute spitalele

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Arad, Horea Timiş, spune că situaţia din spitalele din judeţ este critică. Medicii sunt copleşiţi de numărul uriaş de pacienţi, echipamentele nu mai fac faţă, iar situaţia nu se va îmbunătăţi în următoarele zile, arată Timiş.

„După ce ieri eram îngrijoraţi că am atins 407 cazuri....azi vă anunţ că avem 508 pozitivi ...în 24 de ore... prin comparaţie în alte valuri abia atingeam 150.....în ritmul acesta nici cu toate paturile din judeţ nu ai cum să faci faţă cu sistemul forjat la maximim, resursele umane terminate, staţii de oxigen care merg de o lună la maximum, ventilatoare care pică unul după altul... Măsurile trebuiau să vină înainte să ajungem aici... vor avea efect peste 14-21 de zile, până atunci noi trebuie să rezistăm şi să susţinem colegii din spitale”, a anunţat Horea Timiş.

De aceea, şeful DSP cere ajutorul comunităţii şi apelează la asistenţa medicilor pensionari, voluntarilor şi companiilor private.

„Medicii de familie trebuie să monitorizeze toate cazurile de la domiciliu..şi nu sunt puţine şi vor fi tot mai multe. Rog, inclusiv cadrele medicale pensionate, să ajute cum pot în această perioadă. La DSP pot să vină medici pentru anchetele epidemiologice... suntem primul nivel de contact şi triaj cu pacienţii. La Crucea Rosie să apeleze toţi cei care pot să fie voluntari la spital. Companiile private trebuie să fie în jurul spitalelor, să susţină cum pot la nevoie, să ţină legătura cu managerii. Niciodată în toată cariera noastră, cel puţin în ultimii 25 de ani, nu am întâlnit aşa ceva”, a precizat Timiş.

Potrivit raportării de vineri, 407 persoane s-au infectat în 24 de ore în judeţul Arad.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici