Vaccinul anti-COVID Johnson&Johnson, administrat într-o singură doză, e distribuit deja în SUA. Când ar putea ajunge în România

  • Vaccinul Johnson & Johnson, care se administrează într-o singură doză, este al treilea aprobat în SUA.
  • Alex Gorsky, directir executiv: „Ne aştepăm ca 100 de milioane de doze să fie livrate până în iunie”.
  • Johnson & Johnson urmează să fie aprobat şi de Agenţia Europeană a Medicamentului şi ar putea ajunge la noi luna viitoare.
2676 afișări
Imaginea articolului Vaccinul anti-COVID Johnson&Johnson, administrat într-o singură doză, e distribuit deja în SUA. Când ar putea ajunge în România

Vaccinul Johnson & Johnson, administrat într-o singură doză, este distribuit deja în SUA. Directorul executiv, Alex Gorsky, este încrezător că va reuşi  să le livreze americanilor 100 de milioane de doze până la sfârşitul lunii iunie şi astfel va creşte ritmul campaniei de vaccinare peste ocean.

„Vom lucra din greu pentru a ne asigura că vom respecta toate acele angajamente. Şi din nou, credem că este cu adevărat important pentru ţara noastră şi pentru lume”, a declarat Gorsky.
 
În cursul testelor clinice, eficacitatea vaccinului a fost de 85,9% împotriva formelor severe de COVID-19, potrivit datelor publicate de FDA. Specilaiştii de la Johnson şi Johnson urmăresc ca în curând vaccinul să poată fi adiministrat femeilor însărcinate, dar şi copiilor sub 12 ani.
 
„Ne vom asigura că urmărim datele, că urmăm ştiinţa, dar suntem foarte încrezători în acele programe, astfel încât, în restul anului 2021, vom putea colecta aceste informaţii, le vom transmite autorităţilor de reglementare şi sperăm să fie disponibil pentru copii şi femei din întreaga lume”, adaugă Gorsky.
 
Vaccinul Johnson & Johnson ar urma să fie autorizat de Agenţia Europeană a Medicamentului la jumătatea acestei luni, iar la noi ar putea ajunge în luna aprilie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici