Veşti bune. Un studiu arată că riscul ca asimptomaticii să transmită Covid-19 este foarte mic

  • Un studiu recent arată că o persoană infectată, dar care nu are simptome, transmite transmite virusul mai departe foarte greu
  • Din 455 de persoane câte au intrat în contact cu un pacient infectat, dar asimptomatic, niciuna nu a luat boala
  • Dr. Adrian Marinescu: Când mergem la terasă sau la supermarket riscul ca un asimptomatic să ne transmit boala este foarte mic
55154 afişări
Imaginea articolului Veşti bune. Un studiu arată că riscul ca asimptomaticii să transmită Covid-19 este foarte mic

Studiu: Asimptomaticii nu-i pot infecta pe cei din jur

Veştile bune îţi sunt aduse de primul şi cel mai amplu studiu legat de cât de contagioşi sunt care cei care au infecţia Covid 19 dar nu au simptome ale bolii. Studiul a fost făcut recent de 8 cercetători chinezi.

Cum au făcut? Au pus o persoană testată pozitiv pentru noul coronavirus, dar asimptomatică, să stea lângă alte 455 de persoane, dintre care 25% cu afecţiuni cardiovasculare. Specialiştii i-au supravegheat atent timp de 5 zile.

După aceea cele 455 de persoane au fost izolate şi monitorizate cu atenţie. Dintre acestea doar 8 au avut semnele unei infecţii respiratorii, dar niciuna nu a luat virusul SARS COV 2. Certifică asta testarea pcr, analizele de sânge şi examinarea pulmonară prin tomografie.

Aceste noi date vor schimba cu siguranţă modul în care noi toţi ne vom raporta la acest virus în viitorul apropiat. De ce?

În momentul în care există un contact prelungit aşa cum se întâmplă în familie sau la locul de muncă, rămâne un risc de a transmite, dar, la nivel de populaţie, atunci când mergem la terase, sau la supermarket, sau în altă parte riscul ca un asimptomatic să transmită este practic foarte, foarte mic, ceea schimbă mult datele problemei pentru că asta înseamnă că, dacă o persoană este asimptomatică şi ne întâlnim cu ea, avem un risc mic de a ne îmbolnăvi, lucru care este diferit faţă de ceea ce ştiam până acum”, îşi explică medicul infecţionist Adrian Marinescu.

Cum schimbă acest studiu modul în care se fac internările? Ar trebui să ne mai fie teamă când ieşim din casă?

Acest studiu ar putea schimba 3 elemente în plan practic: persoanele diagnosticate dar asimptomatice cu atât mai mult ar putea să stea acasă, să nu mai fie internate. În al doilea rând nu ar trebui să ne fie teamă în momentul în care ieşim din casă şi venim în contact cu alte persoane, să ne gândim că cei din jur, chiar dacă nu au simptome pot să transmit, riscul e categoric mai mic, în al treilea rând: singurul studiu din România vorbeşte de un procent de 2%, ceea ce înseamnă că 360.000 de români au trecut prin boală. Dacă ne gândim că maximum 20.000 sunt diagnosticaţi, asta înseamnă că, în rest, cei mai mulţi au avut forme asimptomatice. Studiul de faţă cumva ne linişteşte şi ne putem gândi că persoana simptomatică are un risc mic de a ne transmite în momentul în care ne întâlnim cu diverse ocazii” îţi mai spune Dr. Marinescu.

Studiul cercetătorilor chinezi este indexat de prestigioasa National Library of Medicine şi a fost trimis deja experţilor OMS pentru o reacţie din partea acestora.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici