2014, anul cu cele mai mari încasări pe Broadway. Numărul de spectatori a crescut cu 13%

Teatrele de pe Broadway, New York, au înregistrat cel mai mare număr de spectatori şi cele mai mari încasări din istorie în 2014, când 13,1 milioane de persoane au asistat la spectacolele de pe scena dramatică americană, generând vânzări de bilete de 1,36 miliarde de dolari, potrivit Reuters.

94 afișări
Imaginea articolului 2014, anul cu cele mai mari încasări pe Broadway. Numărul de spectatori a crescut cu 13%

2014, anul cu cele mai mari încasări pe Broadway. Numărul de spectatori a crescut cu 13% (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Organizaţia The Broadway League, care reprezintă producătorii şi proprietarii de teatre, a anunţat, luni, că numărul de spectatori a crescut cu 13%, iar încasările, cu 14% în 2014, comparativ cu anul 2013.

"În ultimele 12 luni, ne-am bucurat de o creştere cu 13% a audienţei", a declarat Charlotte St. Martin, director executiv al The Broadway League.

"De la începutul noii stagiuni până în prezent, numărul de spectatori a crescut cu 14%, după ce, la finalul stagiunii anterioare, numărul de spectatori crescuse cu 5,6%", a precizat St. Martin.

Perioada 22 - 28 decembrie 2014, în care au fost prezentate 36 de spectacole, a fost cea mai bună săptămână de Crăciun de pe Broadway, din istorie, din punctul de vedere al numărului de spectatori şi al încasărilor. Potrivit cifrelor publicate de The Broadway League, săptămâna următoare (29 decembrie - 4 ianuarie) a fost cea de Anul Nou cu cele mai mari încasări şi cu cea mai mare audienţă până în prezent.

Printre spectacolele cu cele mai mari încasări se află "Wicked", "The Lion King" şi "Book of Mormon".

Aproximativ 20 de spectacole vor avea premiera în curând pe Broadway, printre ele aflându-se şi "Constellations", cu Jake Gyllenhaal, prima reprezentaţie urmând să aibă loc pe 13 ianuarie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici