Academicianul Dinu C.Giurescu a fost operat pe cord

Academicianul Dinu C. Giurescu, în vârstă de 87 de ani, a fost supus unei intervenţii chirurgicale complexe pe cord deschis, pentru diescţie acută de aortă, intervenţie care a durat 12 ore, starea pacietului fiind în prezent bună.

955 afișări
Imaginea articolului Academicianul Dinu C.Giurescu a fost operat pe cord

Dinu C.Giurescu (Imagine: Marius Dumbraveanu/ Mediafax Foto)

Giurescu, vicepreşedinte al Academiei Române, a fost operat la o clinică Sanador din Capitală, potrivit unui comunicat al unităţii medicale.

Operaţia a durat 12 ore şi a fost realizată la începutul săptămânii trecute de echipa chirurgicală condusă de Horaţiu Moldovan, medic primar de chirurgie cardiovasculară, şeful secţiei de specialitate din cadrul spitalului Sanador.

Academicianul suferea de disecţie acută de aortă, o situaţie clinică în care cel mai important vas de sânge din organism - artera aortă, care pleacă de la inimă şi hrăneşte cu sânge întregul organism - se fisurează, punând în pericol viaţa pacientului. Intervenţia chirurgicală a avut un caracter de maximă urgenţă şi a constat în înlocuirea arterei aorte la ieşirea ei din inimă şi a arterelor carotide care alimentează creierul.

Considerată cea mai complexă în patologia cardiovasculară a adultului, operaţia presupune utilizarea circulaţiei extracorporale, răcirea pacientului în hipotermie profundă la 18 - 20 grade, perfuzia separată a creierului cu maşina de circulaţie extracorporală şi înlocuirea acestui vas de sânge major cu o proteză vasculară.

Starea de sănătatea a academicianului este bună şi momentan se află în recuperare, în secţia de terapie intensivă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici