Din mijlocul unui jaf spectaculos, direct în România. Actriţa Itziar Ituno, Lisabona din „La Casa de Papel”, vine la Bucureşti

  • Pentru prima dată, o actriţă din serialul „La Casa de Papel” vine la Comic Con Summer Limited Edition.
  • Este vorba despre Itziar Ituño, actriţa spaniolă care interpretează rolul Rachel Murillo/ Lisabona.
  • Aceasta va fi prezentă la evenimentul din Bucureşti pe 28 şi 29 august.
4449 afișări
Imaginea articolului Din mijlocul unui jaf spectaculos, direct în România. Actriţa Itziar Ituno, Lisabona din „La Casa de Papel”, vine la Bucureşti

Actriţa Itziar Ituño, Lisabona din „La Casa de Papel”, vine la Bucureşti

Actriţa de origine spaniolă, Itziar Ituno, interpreta lui Raquel Murillo (Inspector/Lisbon), unul dintre personajele cu cea mai spectaculoasă evoluţie din serialul fenomen La Casa de Papel, vine pentru prima data în România la Comic Con Summer Limited Edition. Astfel, fanii o pot întâlni pe Itziar chiar înainte de premiera celui de-al cincilea sezon din Casa de Papel care va avea loc pe 3 septembrie.

VEZI AICI: La Casa de Papel, sezonul 5. Trailer, data lansării, număr episoade, zvonuri

Seria creată de Alex Pina a devenit rapid una dintre cele mai populare producţii din lume după achiziţia de către Netflix în 2017. La Casa de Papel şi-a adjudecat numeroase premii, inclusiv trofeul pentru Best Drama la gala International Emmy Awards şi a devenit cel mai vizionat serial de pe platforma de streaming.

Itziar Ituno va fi prezentă la eveniment pe 28-29 August, sâmbătă (dupa-masă) la a doua sesiune şi duminică dimineaţă la prima sesiune.

Itziar se alătură lui Eugene Simon (Lancel Lannister din Game of Thrones), Anna Shaffer (Triss Merigold în The Witcher şi Romilda Vane în Harry Potter) Michael Malarkey (Lorenzo St.John din The Vampire Diaries) şi lui Ed Westwick (Chuck Bass din fenomenul Gossip Girl). De asemenea, celebrul creator de jocuri, John Romero, responsabil pentru titluri ca Wolfenstein 3D, Dangerous Dave, Hexen, Doom, Doom II sau Quake, completează şi el lista invitaţilor din acest an.

Întrucât în acest moment nu există un set de norme clare şi 100% predictibile pentru a organiza Comic Con, evenimentul are un set de 6 măsuri pentru a asigura buna desfăşurare, în siguranţă, în august 2021: accesul verificat, numărul de participanţi este limitat (5000), sesiuni de maxim 5 ore, cu pauze de dezinfectare între acestea, o igienă sporită a mâinilor şi, desigur, masca de protecţie.

Participanţii vor putea participa la eveniment dacă prezintă unul din cele 3 documente:

  • un certificat de vaccinare mai vechi de 10 zile
  • un certificat de testare (rapidă) Antigen cu rezultat negativ efectuat cu maxim 24 ore de la încheierea sesiunii la care participă,
  • un certificat de testare RT-PCR cu rezultat negativ efectuat cu maxim 72 ore de la încheierea sesiunii la care participă.
  •  

În primele două zile (26-27 august), evenimentul este dedicat celor care doresc să viziteze standurile expoziţionale şi magazinele prezente, iar în 28-29 August va avea că invitaţi actori din cele mai populare seriale şi filme de la Hollywood. Evenimentul se va desfăşura în Bucureşti la Romexpo, în pavilioanele B1 şi B2 şi pe aleea din faţa acestora.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici