Alexandru Darie: Gheorghe Dinică mi-a fost aproape ca un tată

Regizorul Alexandru (Ducu) Darie a declarat pentru MEDIAFAX că Gheorghe Dinică i-a fost "aproape un tată", pe genunchii căruia a crescut la Teatrul de Comedie, dar şi un foarte bun prieten.

149 afișări
Imaginea articolului Alexandru Darie: Gheorghe Dinică mi-a fost aproape ca un tată

Alexandru Darie: Gheorghe Dinică mi-a fost aproape ca un tată (Imagine: Emil Badea/Mediafax Foto)

"Gheorghe Dinică m-a crescut pe genunchi. Am copilărit cu Gheorghe Dinică, Marin Moraru şi cu tata (Iurie Darie, n.r.) la (Teatrul de, n.r.) Comedie", şi-a amintit Alexandru Darie. "Nea' Gigi mi-a fost un foarte bun prieten şi aproape ca un tată", a adăugat regizorul, director al Teatrului Bulandra din Capitală.

Actorul Gheorghe Dinică a încetat din viaţă, marţi, la vârsta de 75 de ani.

Gheorghe Dinică a fost unul dintre cei mai mari actori români.

A debutat ca actor în filmul "Străinul", în anul 1963 şi de atunci a jucat în peste 60 de filme ("După-amiaza unui torţionar", "Filantropica", seria aventurilor comisarului Moldovan etc.), seriale TV ("Inimă de ţigan"), dar şi în piese de teatru ("Tache, Ianke şi Cadâr", "În numele trandafirului" etc.).

A lansat mai multe albume muzicale, precum "Cântece de petrecere" şi "Cântece de petrecere 2", în colaborare cu Ştefan Iordache şi Nelu Ploieşteanu. A fost societar de onoare al Teatrului Naţional "I.L.Caragiale" din 2002.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici