Angela Gheorghiu, din nou pe scenă alături de soţul ei, Roberto Alagna, în spectacolul "La Boheme"

Soprana română Angela Gheorghiu va evolua alături de soţul ei, tenorul Roberto Alagna, pe scena Royal Opera House din Londra, în spectacolul "La Boheme" de Giacomo Puccini, care va avea două reprezentaţii, pe 19 şi 23 iunie, potrivit unui anunţ al instituţiei de spectacole.

688 afișări
Imaginea articolului Angela Gheorghiu, din nou pe scenă alături de soţul ei, Roberto Alagna, în spectacolul "La Boheme"

Angela Gheorghiu, din nou pe scenă alături de soţul ei, Roberto Alagna, în spectacolul "La Boheme"

În spectacolul "La Boheme", Angela Gheorghiu va interpreta rolul Mimì, în timp ce Roberto Alagna va fi Rodolfo.

Din distribuţia spectacolului vor face parte şi: Nuccia Focile (Musetta), George Petean (Marcello), Yuri Vorobiev (Colline), Thomas Oliemans (Schaunard), Jeremy White (Benoît) şi Donald Maxwell (Alcindoro).

Aceştia vor evolua sub bagheta dirijorului Maurizio Benini, în timp ce regizorul spectacolului este John Copley.

Angela Gheorghiu şi Roberto Alagna pot fi văzuţi din nou împreună pe scenă, la mai puţin de un an după ce au anunţat public că şi-au reluat relaţia. În martie 2010, Angela Gheorghiu a anunţat, într-un interviu acordat express.co.uk, că s-a împăcat cu soţul ei, tenorul Roberto Alagna, cei doi artişti de operă formând din nou un cuplu fericit, după ce presa internaţională scrisese că aceştia ar urma să divorţeze.

Ca parteneri de scenă, cei doi artişti, care s-au căsătorit în 1996, au cântat împreună unele dintre cele mai celebre tragedii din muzica de operă care au avut ca temă centrală dragostea: "Boema", "Traviata" şi "Romeo şi Julieta".

Pentru mulţi dintre pasionaţii de operă, cuplul Gheorghiu-Alagna reprezenta răspunsul lui Puccini în faţa celebrităţii cuplului Victoria şi David Beckham, însă editorii site-ului express.co.uk notau în martie 2011 că relaţia dintre cei doi artişti de operă semăna mai mult cu turbulenta relaţie dintre Elizabeth Taylor şi Richard Burton.

Dintr-o dată, însă, totul părea că s-a terminat. În urmă cu aproape trei ani, Roberto Alagna a anunţat în mod public că s-a despărţit de Angela Gheorghiu, iar soprana română a acordat la rândul ei un interviu în care critica în termeni duri trecutul de cântăreţ de cabaret al soţului ei, dar şi gelozia acestuia manifestată atât faţă de cariera ei de succes, cât şi faţă de ceilalţi tenori alături de care ea cânta pe scenă. Ultima picătură în acest scandal de familie părea să fie anunţul făcut de Angela Gheorghiu pe site-ul ei oficial, în care soprana română aştepta pronunţarea definitivă a divorţului.

În cele din urmă, nu a existat niciun divorţ. Mai mult, Angela Gheorghiu şi Roberto Alagna s-au împăcat, însă soprana română a declarat atunci că cei doi nu vor mai cânta împreună în perioada următoare.

"Nu regret despărţirea noastră, deoarece a fost alegerea mea, însă am luat decizia de a nu mai cânta împreună. Am făcut acest lucru deja de foarte multe ori. De fapt, în ultimii zece ani, am cântat împreună în aproape 90% dintre concertele pe care le-am susţinut. Aveam nevoie de o schimbare şi am vrut să cânt şi alături de alţi tenori. Întotdeauna îmi urmez instinctul", a adăugat la momentul respectiv Angela Gheorghiu.

Angela Gheorghiu, născută pe 7 septembrie 1965, la Adjud, este deja un "superstar" al operei internaţionale, fiind, totodată, unul dintre cel mai bine vânduţi artişti români de muzică clasică. Lansarea sa în străinătate a avut loc în 1992, la Covent Garden, cu "Boema" de Puccini. În acelaşi an, a debutat pe scenele renumitelor Metropolitan Opera din New York şi a Operei de Stat din Viena. De atunci, soprana a cântat pe cele mai mari scene ale lumii. În 2010, Angela Gheorghiu a primit titlul de artista anului la cea de-a 11-a ediţie a Classical Brit Awards, la Londra, trofeu pe care l-a câştigat şi în 2001. Totodată, în 2010, soprana a fost decorată cu Ordinul "Steaua României" în grad de Comandor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici