- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (13.05.2015, 18:21)
- Dorina Călin
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Asociaţia Editorilor din România a sesizat Avocatul Poporului privind neconstituţionalitatea timbrului literar
Asociaţia Editorilor din România (AER) a sesizat oficial instituţia Avocatului Poporului, cerând, alături de 12.604 persoane care au semnat o petiţie în acest sens, ca legea timbrului cultural să fie declarată neconstituţională.
99 afișări
Asociaţia Editorilor din România a sesizat Avocatul Poporului privind neconstituţionalitatea timbrului literar (Imagine: Publimedia/Shutterstock)
Alte 4.702 persoane au semnat o petiţie online, pe www.petitieonline.com, având acelaşi subiect, informează un comunicat remis MEDIAFAX de AER.
Petiţia iniţiată de AER şi semnată în librăriile partenere - Cărtureşti, Compania de Librării Bucureşti, Diverta, Humanitas, Litera, Mihai Eminescu şi Nemira - a fost depusă miercuri, la ora 11.00, la Avocatul Poporului, în cadrul unei întâlniri între Victor Ciorbea, şeful instituţiei, şi Mihai Mitrică, directorul AER. Odată cu cele 12.604 semnături şi un memoriu juridic, Avocatului Poporului i-a fost înmânată o scrisoare transmisă de Gabriel Liiceanu, directorul grupului editorial Humanitas, referitoare la "legea 35/1994 a timbrului cultural - a cărei neconstituţionalitate este, pentru toţi iubitorii de carte din România, un prilej de continuă perplexitate".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Biden și Trump se întorc în „ring”, înainte de alegeri. Biden se declară „fericit” să dezbată din nou cu fostul președinte al SUA
-
Joe Biden, declaraţie şocantă: M-am gândit la sinucidere când mi-a murit prima soţie
-
Economia României tuşeşte. Execuţia bugetului general consolidat în primele 3 luni s-a încheiat cu un deficit de 2,06% din PIB
-
Păcănelele, greu de „ucis”! USR acuză PSD că a minţit când a promis eliminarea lor până la finalul lunii
"Piaţa de carte din România, valoric vorbind, se află pe ultimul loc din Europa. Ea se limitează la 60 de milioane de euro anual, sumă pe care n-am s-o compar, desigur, cu cea a Germaniei (9, 6 miliarde de euro anual!), ci cu cea a Ungariei (230 milioane euro anual) sau a Cehiei (432 milioane euro anual), ţări care au mai puţin de jumătate din populaţia României. Cred că vă veţi cutremura citind aceste cifre! Iar o asemenea lege fără pereche - nu există nicăieri pe glob o lege a timbrului literar! - există într-o ţară în care limba se degradează văzând cu ochii, în care spiritul şi gândirea oamenilor sunt în suferinţă, în care 50% din locuitorii României nu iau niciodată o carte în mână, în care 1 milion din 20 de milioane de oameni citesc maximum şase cărţi pe an şi-n care bugetul culturii este de 0,10%! Când am aflat aceste statistici mi-am zis că ţara noastră se pregăteşte să iasă din istorie!", mai spune Gabriel Liiceanu, în scrisoarea transmisă lui Victor Ciorbea.
În opinia lui Mihai Mitrică, respectivul act normativ încalcă prevederile art. 44 şi art. 33 alin. (2) din Constituţia României privind dreptul de proprietate privată şi accesul la cultură.
În discuţia avută cu directorul AER, Avocatul Poporului a fost receptiv la argumentele referitoare la situaţia pieţei de carte din România şi a cerut un timp de analiză şi de consultare cu toţi factorii din domeniu pentru a lua o decizie în această privinţă.
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat că instituţia pe care o conduce va solicita punctele de vedere ale Uniunilor de Creaţie, Ministerului Culturii şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Acesta a precizat că vor fi analizate punctele de vedere ce vor fi primite de la respectivele instituţii, ca şi argumentele prezentate de Asociaţia Editorilor din România şi va fi furnizat un răspuns în conformitate cu prevederile legale, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de reprezentanţii instituţiei Avocatul Poporului.
Potrivit legii 35/ 1994, care instituie timbrul cultural, orice carte de beletristică trebuie să aibă adăugat în preţ un timbru literar în cuantum de 2%, care să fie virat uniunilor de creaţie din domeniu, principalul beneficiar fiind Uniunea Scriitorilor din România (USR), condusă de Nicolae Manolescu.
Un grup de parlamentari a iniţiat, anul trecut, o propunere legislativă care transformă timbrul într-unul cu valoare fixă, de 1 leu. Propunerea a fost adoptată tacit în Senat în decembrie 2014 şi a fost oprită de la adoptarea în Comisia pentru cultură a Camerei Deputaţilor la începutul lunii februarie 2015, la intervenţia editorilor, a producătorilor de fonograme şi a organizatorilor de spectacole, care nu au fost consultaţi în niciun stadiu al elaborării proiectului, potrivit unui comunicat remis la momentul respectiv MEDIAFAX.
Citește pe alephnews.ro: FOTO. Ceasul de aur al celui mai bogat om de pe Titanic va fi scos la licitație, alături de alte obiecte unice. Care sunt prețurile estimate
Citește pe www.zf.ro: Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Care sunt cele mai otrăvitoare PLANTE din România. Unele persoane le-au ținut acasă, în vaze, fără să știe cât de periculoase sunt
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe