BRAT: Investiţiile în publicitate au crescut cu 2% în primul semestru din 2015

Investiţiile în publicitate au crescut cu 2% în primul semestru din 2015, comparativ cu acelaşi interval al anului 2014, cumulând aproximativ 287 milioane de euro (valoare ratecard) pentru presa scrisă, radio, online şi outdoor, potrivit Biroului Român de Audit Transmedia (BRAT).

133 afișări
Imaginea articolului BRAT: Investiţiile în publicitate au crescut cu 2% în primul semestru din 2015

BRAT: Investiţiile în publicitate au crescut cu 2% în primul semestru din 2015 (Imagine: Shutterstock)

BRAT a făcut publice, joi, primele cifre referitoare la tendinţele în publicitate pentru primul semestru din 2015, pentru presa scrisă, radio, internet şi outdoor.

Potrivit acestor date, investiţiile în publicitate au crescut cu 2% în primul semestru din 2015, comparativ cu acelaşi interval al lui 2014, cumulând aproximativ 287 milioane de euro (valoare ratecard) pentru cele patru medii monitorizate de asociaţie (presă scrisă, radio, online şi outdoor - OOH), în cadrul studiului de Monitorizare a Investiţiilor în Publicitate (MIP).

Creşterea generală de 2 procente a fost generată în principal de creşterea cu 13% înregistrată în cazul radioului în prima jumătate a lui 2015, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, acesta reuşind să contracareze uşoarele descreşteri ale mediului online şi ale presei scrise, oferind o tendinţă generală pozitivă. Evoluţia semnificativă a volumelor din publicitatea radio se datorează continuării investiţiilor de către companiile din industria farmaceutică, precum şi faptului că magazinele online au început să investească în publicitate în acest mediu începând cu anul 2015.

Principalele creşteri ale investiţiilor în publicitate în prima jumătate a anului s-au concentrat în zona de finanţe, dar şi în divertisment şi activităţi de timp liber, industria farmaceutică şi comunicaţii.

Astfel, potrivit BRAT, în cazul sectorului de comunicaţii, creşterea investiţiilor în publicitate se datorează clientului Telekom România, pentru industria de farmaceutice şi sănătate se remarcă Zdrovit ca principal client de publicitate, în timp ce în cadrul segmentului financiar principala influenţă aparţine clientului ING Group. Pentru zona de divertisment şi activităţi de timp liber s-au remarcat investiţiile în publicitate realizate de restaurantele de tip fast-food (KFC şi McDonalds), precum şi de clienţii de publicitate care au promovat festivaluri şi concerte.

Totodată, potrivit BRAT, în evoluţia investiţiilor în publicitate corespunzătoare primului semestru al acestui an se reflectă două tendinţe: pe de o parte, clienţii tradiţionali, obişnuiţi să investească în publicitate, au observat în timp beneficiile comunicării şi au mărit considerabil bugetele de publicitate pentru perioadele în care au comunicat modificări asupra mărcilor, iar, pe de altă parte, se observă tot mai mulţi clienţi care încep să comunice şi care încearcă să obţină beneficii prin investiţiile în publicitate, chiar dacă volumele alocate de ei nu sunt foarte mari.

De asemenea, conform BRAT, analizând investiţiile realizate de primii zece clienţi de publicitate, se observă că cele mai importante creşteri procentuale aparţin ING Group şi Telekom România, care şi-au mărit de peste patru ori volumele investite, comparativ cu primul semestru din 2014, precum şi clientului Emag, care a avut o creştere a volumelor de publicitate de peste 150%.

BRAT precizează că aceste rezultate se bazează pe tarifele la ratecard ale investiţiilor în publicitate, care diferă uneori semnificativ de sumele nete investite.

Cu toate acestea, conform BRAT, tendinţele şi evoluţiile de creştere a publicităţii rămân semnificative, fiind susţinute şi de creşterea cu 12% a numărului de clienţi care investesc în publicitate, precum şi de creşterea numărului de mărci promovate.

Creşterea procentuală generală de 2% corespunzătoare primului semestru din 2015, cumulată cu creşterea numărului de clienţi care au investit în publicitate şi a numărului de mărci comunicate de aceştia, constituie un prim semn al revenirii publicităţii, confirmând elasticitatea acesteia, ca reacţie la primele semne de creştere economică, mai spune BRAT.

De asemenea, luând în calcul aceste aspecte, BRAT se aşteaptă ca tendinţele pozitive să se păstreze şi pentru a doua jumătate a anului şi chiar să crească uşor pentru anul următor, atât din punctul de vedere al numărului de clienţi care investesc în publicitate, cât şi din punctul de vedere al volumelor investite de aceştia.

BRAT este organizaţia industriei de media din România care măsoară audienţa presei scrise şi a mediului online, auditează tirajele (presa scrisă) şi monitorizează investiţiile în publicitate (presa scrisă, online, radio şi outdoor).

Monitorizarea investiţiilor în publicitate (MIP) este studiul realizat de BRAT începând din anul 2011, care pune la dispoziţia pieţei de media şi de publicitate informaţii complete despre campaniile publicitare desfăşurate în cadrul publicaţiilor tipărite, staţiilor radio, site-urilor şi locaţiilor OOH.

Monitorizarea este realizată pe bază de standarde şi metodologii create şi acceptate de industria de media şi publicitate. În cadrul studiului de Monitorizare a Investiţiilor în Publicitate sunt înscrise peste 200 dintre cele mai relevante publicaţii naţionale, locale şi regionale, opt staţii radio naţionale, aproximativ 2.000 de site-uri web, precum şi 12 cele mai importante companii de OOH. În cazul publicităţii online sunt monitorizate doar campaniile publicitare de tip display şi nu este inclusă publicitatea servită de site-uri specializate cum ar fi Google, Facebook, Yahoo etc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici