Bruce Springsteen se vinde scump. Artistul negociază cu Sony Music

Bruce Springsteen discută vânzarea drepturilor asupra muzicii sale înregistrate către Sony Music, împreună cu catalogul său editorial, potrivit unor informaţii din Billboard citate de CNBC.

318 afișări
Imaginea articolului Bruce Springsteen se vinde scump. Artistul negociază cu Sony Music

Bruce Springsteen

Springsteen a fost alături de Columbia Records, care aparţine Sony Music, încă de când a semnat cu casa de discuri în 1972, dar el a redobândit drepturile asupra muzicii sale de-a lungul carierei prin renegocierea contractelor.

Vestea planului lui Springsteen de a-şi vinde drepturile asupra muzicii sale vine la puţin peste o lună după ce cântăreţul şi compozitorul a împlinit 72 de ani, iar în industrie se speculează că această vânzare face parte din planificarea succesorală a lui Springsteen.

Reprezentanţii lui Bruce Springsteen şi ai Sony Music nu au fost disponibili pentru a comenta.

Cataloagele de melodii sunt active valoroase, dar necesită un management extins, lucru pe care moştenitorii sunt adesea nepregătiţi să îl gestioneze.

În plus, la Washington există o mişcare de creştere a impozitelor pe câştigurile de capital peste nivelul actual de 20%. Aşadar, Springsteen ar putea căuta să încheie o afacere înainte de sfârşitul anului, potrivit Billboard.

Publicaţia estimează că albumele lui Springsteen au o evaluare cuprinsă între 145 de milioane şi 190 de milioane de dolari.

În total cântăreţul ar putea primi pentru vânzarea tuturor drepturilor sale între 330 şi 415 milioane de dolari, potrivit Billboard.

Această sumă ar fi la egalitate cu cea de 400 de milioane de dolari pe care Bob Dylan ar fi primit-o când şi-a vândut catalogul de cântece către Universal Music Publishing, anul trecut.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici