"Când se lasă seara... ", de Porumboiu, în competiţia Festivalului European de Film de la Sevilla

Lungmetrajul "Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism", regizat de Corneliu Porumboiu, a fost selectat în competiţia oficială a celei de-a 10-a ediţii a Festivalului European de Film de la Sevilla, care va avea loc între 8 şi 16 noiembrie, potrivit site-ului evenimentului.

85 afișări
Imaginea articolului "Când se lasă seara... ", de Porumboiu, în competiţia Festivalului European de Film de la Sevilla

"Când se lasă seara... ", de Porumboiu, în competiţia Festivalului European de Film de la Sevilla

De asemenea, lungmetrajul regizat de Corneliu Porumboiu a fost inclus în secţiunea Eurimages.

În competiţia oficială a Festivalului din Sevilia au fost selectate, printre altele, peliculele "Bastards", de Claire Denis, "Camille Claudel 1915", de Bruno Dumont, "Stranger by the Lake", regizat de Alain Guiraudie, "The Immigrant", în regia lui James Gray, şi "The Notebook", de János Szász.

"Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism" spune povestea unui tânăr regizor (Bogdan Dumitrache), care este pe cale să facă un nou film. În timpul filmărilor, Paul are o aventură cu Alina, o actriţă din filmul lui având un rol secundar. A doua zi va fi ultima a Alinei la filmări. Paul decide să filmeze o scenă nud cu ea, dar lucrurile se schimbă şi, în loc să filmeze scena nud, Paul îi spune producătorului că suferă din cauza ulcerului. Treptat, filmul şi realitatea se suprapun, iar la filmare se întâmplă ceva neaşteptat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici