"Cetăţeanul Havel" sau cum devine preşedinte un om entuziast

Documentarul "Cetăţeanul Havel", proiectat la TIFF, prezintă portretul fostului lider ceh prin momente inedite, de la berea băută cu Boris Elţîn la ţigara fumată cu ministrul Sănătăţii înainte de operaţia suferită la plămâni sau sfaturile în materie de restaurante oferite celor de la Rolling Stones.

32 afișări
Imaginea articolului "Cetăţeanul Havel" sau cum devine preşedinte un om entuziast

"Cetăţeanul Havel" sau cum devine preşedinte un om entuziast (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Documentarul "Cetăţeanul Havel" a fost prezentat, duminică, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca, într-o proiecţie specială.

Un demers excepţional, care a durat mulţi ani şi care arată, în adevăratul sens al cuvântului, culisele unei preşedinţii, "Cetăţeanul Havel" prezintă un om entuziast care învaţă să fie preşedinte. Debutând cu puţin înaintea primului mandat al acestuia ca preşedinte al Cehiei - 1992 -, filmul arată un Vaclav Havel nesigur şi delicios în nesiguranţa sa, un om deschis, care ţine cont de părerile tuturor şi căruia nu îi este teamă să emită păreri, oricât de inocente.

Regizat de Miroslav Janek şi Pavel Koutecky (care a murit înainte ca filmul să iasă din postproducţie, n.r.), documentarul se întinde pe o perioadă de peste zece ani, acoperind două mandate ale lui Havel. Filmul, care a avut nevoie de ani pentru a ajunge în forma finală, este rezultatul unei munci titanice şi al unei legături cu totul deosebite între protagonist şi echipa de filmare, ce a avut acces în aproape toate colţurile vieţii fostului disident şi dramaturg ceh - de la înmormântarea primei lui soţii la momentele ce precedau cele mai dificile discursuri şi şedinţele cu consilierii.

Documentarul dezvăluie un Havel nesigur, care, însă, tocmai pentru că îşi înfruntă cu onestitate nesiguranţa, este cu atât mai expresiv. Vaclav are, la începutul primului său mandat, nedumeriri considerate amuzante de staff-ul său. De exemplu, Vaclav întreabă de ce nu poate avea o întrevedere în particular, în biroul său, cu Boris Elţîn, secretarii săi răspunzându-i că biroul lui ar fi prea mic pentru cele 50 de gărzi de corp ale liderului rus. Consilierii preşedintelui habar nu au cum să îl consilieze pe Havel, având în vedere faptul că singura cerinţă a liderului rus din acea epocă a fost să bea o bere la Praga.

Dar, dincolo de nedumeriri, pasiunea pentru ţigări şi glumele mai mult sau mai puţin potrivite, Vaclav Havel este prezentat în documentar drept un suflet sensibil şi un om de o mare onestitate. Astfel, sfătuit de consilieri să ia o anumită decizie, Havel răspunde, inocent, că trebuie să îşi anunţe contracandidatul, din fair-play, în legătură cu această hotărâre.

Fost dramaturg şi un om de o mare fineţe, Havel este conştient de felul în care este văzut din exterior şi este profund sincer în legătură cu acest lucru. Chiar mărturiseşte, la un moment dat în timpul primului său mandat, că unii oameni îl acuză că nu mai este acelaşi bărbat în pulover revoluţionar, în timp ce alţii spun că încă se poartă ca un copil. Dar, tocmai datorită deschiderii sale, Havel oferă momente delicioase. Astfel este scena în care fostul preşedinte american Bill Clinton cântă la saxofon într-un club de jazz, la prima sa vizită în Cehia, în timp ce secretarul de stat, serioasa Madeleine Albright, se distrează de minune.

Vaclav Havel este prezentat şi în România, în momentul în care preşedintele de atunci, Emil Constantinescu, îi oferă titlul de Doctor Honoris Causa. Un alt moment insolit este acela în care, după un concert la Praga, membrii trupei Rolling Stones îi vizitează reşedinţa. Dincolo de cuvintele admirative, cei din trupă doresc să ştie, în timp ce scutură scrumul ţigărilor în scrumiera pe care, de obicei, o învârteşte între degete Vaclav Havel la şedinţele importante, dacă un anumit restaurant din Praga este bun. "Da, da, am fost acolo cu regele Spaniei", îi răspunde Havel chitaristului Keith Richards.

Documentarul prezintă, de asemenea, şi momente dramatice, precum operaţia de plămâni pe care a suferit-o Havel. Potrivit posturilor de ştiri, înainte de operaţie, fumătorul pasionat Vaclav Havel a fumat o ultimă ţigară cu ministrul ceh al Sănătăţii.

Documentarul "Cetăţeanul Havel" prezintă un om care vede politica la modul jucăuş, al unui dramaturg, ceea ce, de altfel şi este fostul preşedinte al Cehiei. Astfel, pentru el, cea de-a doua soţie a sa, actriţa Dagmar Veskrnova, este o adevărată armă împotriva anti-americanismului francezilor: pentru că la recepţii aceasta "flirtează" cu Chirac, liderul francez uită să îi mai critice pe americani.

În documentar există, de asemenea, momente în care preşedintele dialoghează de-a dreptul cu echipa de filmare, ba chiar, în timpul unei întâlniri, riscă să fie lovit în cap cu un microfon.

"Cetăţeanul Havel" a avut premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, anul trecut.

Cea de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania a început oficial vineri seară, peste o mie de spectatori asistând la ceremonia de deschidere, în deja tradiţionalul loc de desfăşurare al festivalului - Cinema Republica din Cluj-Napoca. Festivalul se desfăşoară în perioada 29 mai - 7 iunie.

(Material realizat de Oana Ghiţă, oana.ghita@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici