Claudiu Pândaru: Relaţia între publisher-Facebook, ca cea între ziar şi tipografie în urmă cu 10 ani

Directorul editorial Mediafax Group, Claudiu Pândaru, a declarat, la Ziua Cercetării Media, un eveniment organizat joi, la Bucureşti, de Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT), că relaţia dintre publisher şi Facebook este ca cea dintre un ziar şi o tipografie în urmă cu 10 ani.

360 afișări
Imaginea articolului Claudiu Pândaru: Relaţia între publisher-Facebook, ca cea între ziar şi tipografie în urmă cu 10 ani

Claudiu Pândaru: Relaţia între publisher-Facebook, ca cea între ziar şi tipografie în urmă cu 10 ani (Imagine: Shutterstock)

La primul panel din cadrul evenimentului, intitulat "Publisherii din România în lupta local-global pentru bugetele de advertising", au participat Lucia Ciucă, directorul de marketing al eMAG, Mihai Tănase, Marketing Communication & Digital Strategy BMW România, Claudiu Pândaru, director editorial al Mediafax Group, Bogdan Prăjişteanu, Chief Commercial Officer al Antena TV Group, şi Cătălin Alistari, membru al boardului editorial al grupului Ringier România. Discuţia dintre aceştia a fost moderată de Dragoş Stanca, Managing Partner Think Digital România.

Astfel, în cadrul panelului, Bogdan Prăjişteanu a explicat că, pentru ca o reclamă să fie eficientă, este important contexul în care ea este prezentată. "Dacă contextul este potrivit şi rata clicurilor este mare", a spus acesta.

"Un cuvânt cheie în acest domeniu este 'inovaţia'", a explicat Claudiu Pândaru, subliniind că, de cele mai multe ori, fuziunea dintre conţinut şi advertising este benefică atât pentru publisheri, cât şi pentru companiile din publicitate. "Eu, ca editor, nu am nicio problemă când un advertiser vine şi îmi updatează conţinutul editorial cu un mesaj care are o putere similară cu cea a contentului lângă care stă", a declarat directorul editorial al Mediafax Group.

Totodată, Claudiu Pândaru a precizat că utilizatorii care accesează o anumită platformă sau site fac acest lucru fiind interesaţi, în primul rând, de conţinutul pe care îl vor regăsi acolo, şi nu de reclamele care ar putea să-l întâmpine pe platforma respectivă. În acest context, "prioritatea" pentru publisheri este să aibă contentul pregătit pentru anumite formate.

În ceea ce priveşte importanţa reţelelor de socializare pentru publisheri, Pândaru a precizat că, în prezent, "relaţia dintre un publisher şi Facebook, relaţia dintre publisher şi Google este ca relaţia dintre un ziar şi o tipografie acum 10 ani, numai că, de data aceasta, tipografia nu mai are un sediu stabil ca altădată, ci se schimbă în fiecare zi".

"E un mariaj între conţinut şi platforma de distribuiţie. Nu ai cum să ocoleşti Facebook-ul şi nu ai de ce să ocoleşti Facebook-ul", a adăugat el. "Pentru mulţi români, Facebook-ul nu mai este doar o aplicaţie pe telefonul mobil sau un site pe care se loghează. Acolo intră, de acolo îşi iau informaţiile, îşi iau bucăţica de entertainment", a spus Pândaru.

Ziua Cercetării Media a debutat cu o serie de discursuri susţinute de Oliver Pischke, Head of Digital la compania Kantar Media, Alison Fennah, Head of Research la IAB Europe, Odysseas Ntotsikas, Managing Director al Think Digital Group (TDG) şi iniţiator al "Project Agora - Primele 60 de zile de Programmatic Trading", Silviu Ispas, preşedintele BRAT, Arina Ureche, directorul general al BRAT, precum şi lideri ai industriei locale de conţinut, reprezentaţi ai unor mari agenţii de media şi clienţi.

La cel de-al doilea panel, intitulat "Automatizarea vânzărilor online: doar o nouă metodă sau o schimbare de paradigmă?", au participat Dan Balotescu, Managing Director Media Investment, Radu Ionescu, Managing Director al Kinecto, Cosmin Oţel, Digital Strategy Director la Initiative Media, Rareş Pivniceru, Product Development Director al Zenith România, Mihai Trandafir, Managing Director al UM România, şi Alex Visa, Interaction Director for România în cadrul GroupM Worldwide. Arina Ureche, directorul general al BRAT, a fost cea care a moderat acest panel.

În premieră pentru industria din România, BRAT a prezentat în cadrul conferinţei rezultatele SATI (Studiul de Audienţă şi Trafic Internet) cu privire la utilizarea internetului în zona rurală, proiect care deschide o piaţă nouă pentru publicitatea online.

Alte teme care au fost discutate în conferinţă sunt legate de provocările pe care Programmatic Trading le aduce industriei, precum şi modul în care piaţa românească a reacţionat la primul proiect local care aduce la un loc publisheri majori ce îşi oferă spre achiziţie spaţiile publicitare în sistem automatizat.

BRAT este organizaţia industriei de media din România care măsoară audienţa presei scrise şi a mediului online, auditează tirajele (presă scrisă) şi monitorizează investiţiile în publicitate (presă scrisă, online, radio şi outdoor).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici