Dorin Chioţea pleacă la Adevărul Holding

Dorin Chioţea, editor coordonator la tabloidul Libertatea, publicat de Ringier România, a declarat pentru MEDIAFAX că va renunţa la funcţia pe care o deţine la Libertatea pentru poziţia de şef de proiecte la Adevărul Holding.

257 afișări
Imaginea articolului Dorin Chioţea pleacă la Adevărul Holding

Dorin Chioţea, editor coordonator la Libertatea, pleacă la Adevărul Holding

"Nu mi-am depus încă demisia la Libertatea. Am primit o ofertă pentru funcţia de şef de proiecte Adevărul Holding şi am acceptat", a precizat Chioţea.

De asemenea, acesta a spus că, în ultimii ani, a primit de mai multe ori oferte de la Adevărul Holding, dar abia recent a luat decizia de a pleca de la Ringier România, pentru că a primit o ofertă "fabuloasă din punct de vedere profesional".

"Am avut mai multe discuţii cu Răzvan Corneţeanu (director general Adevărul Holding, n.r.) şi Adrian Halpert (director editorial Adevărul Holding, n.r.) pentru proiecte de viitor. A fost o ofertă fabuloasă din punct de vedere profesional. Mă onorează oferta, dar nu e prima dată când primesc oferte de la Adevărul Holding", a spus Chioţea.

Totodată, Chioţea a mai precizat că i-a fost greu să ia decizia de a părăsi Ringier România, companie în care lucrează de 14 ani. "Am crescut în această companie şi nu e uşor să iau o decizie. Lucrez de 14 ani aici şi am crescut de la reporter, redactor, până acum", a mai spus acesta.

20 de jurnalişti părăsesc tabloidul Libertatea

Pe de altă parte, surse din cadrul Libertatea au declarat pentru MEDIAFAX că circa 20 de persoane vor părăsi tabloidul, printre aceştia numărându-se Andrei Bălan, Andrei Comşa, Alexandru Catalan, dar şi întreaga divizie internet, care numără 12 persoane. Potrivit surselor, aceştia vor pleca la Adevărul Holding - la tabloidul Click! şi la divizia web a trustului.

Potrivit surselor, cele circa 20 de persoane au luat această decizie din cauza nesiguranţei resimţite şi a lipsei de dinamism a Ringier România.

Dorin Chioţea a fost numit, în ianuarie 2008, editor coordonator al Libertatea, unde a coordonat proiecte pe internet si sport. Chioţea, medic de profesie, lucrează de 14 ani în Ringier România, unde a evoluat de la funcţia de redactor la cea de şef departament Sport, redactor-şef şi editor coordonator.

Ringier este o companie internaţională cu aproximativ 8.000 de angajaţi în 10 ţări din Asia şi Europa Centrală şi de Est. Ringier editează peste 120 de cotidiane şi reviste şi produce şi comercializează mai mult de 20 de programe de televiziune. Compania deţine, de asemenea, acţiuni importante şi desfăşoară activităţi în cadrul a peste 80 de website-uri şi platforme mobile. Grupul deţine 11 tipografii.

Ringier a intrat pe piaţa românească în 1992, din portofoliul companiei făcând parte titluri precum Evenimentul zilei (cotidian reference), Capital (săptămânal de business), Libertatea (tabloid) şi revistele Bolero, Libertatea pentru femei, Unica, Bravo şi BravoGIRL.

Din portofoliul Adevărul Holding fac parte cotidianele Adevărul, Adevărul de seară, tabloidul Click!, revistele Dilema veche, Dilemateca, Foreign Policy Romania, Forbes România, precum şi cotidianul Blik din Ucraina, catalogul anual Forbes - 500 miliardari, colecţiile de carte de lux Adevărul, dar şi un număr mare de suplimente şi produse complementare. Divizia internaţională a grupului mai cuprinde redacţii în Spania şi Italia, înfiinţate în 2007.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici