Expoziţie-omagiu dedicată lui Brâncuşi, la Timişoara

O expoziţie de grup, intitulată "50 de semne abstracte. Omagiu lui Constantin Brâncuşi", va fi vernisată miercuri, la sediul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional a Judeţului Timiş, marcând cei 50 de ani care au trecut de la moartea celebrului sculptor român.

1 afișare
Imaginea articolului Expoziţie-omagiu dedicată lui Brâncuşi, la Timişoara

Expoziţie-omagiu dedicată lui Brâncuşi, la Timişoara

În martie s-au împlinit 50 de ani de la moartea lui Constantin Brâncuşi (1875-1957), personalitate proeminentă a artei plastice universale, care a marcat decisiv evoluţia sculpturii moderne şi a influenţat puternic generaţiile artistice care l-au urmat. De asemenea, tot în 2007 se împlinesc şapte decenii de la inaugurarea celebrului ansamblu sculptural de la Târgu Jiu.

Potrivit organizatorilor, expoziţia tematică "50 semne abstracte. Omagiu lui Brâncuşi" cuprinde lucrări de sculptură, pictură, grafică şi artă decorativă inspirate de personalitatea, opera şi viziunea artistică a lui Constantin Brâncuşi. Lucrările, realizate de către 25 de membri ai Filialei din Timişoara a UAP, sunt compoziţii concepute şi finalizate în spiritul şi stilul impus de marele sculptor român.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici