Festivalul "Europe in Motion", la Centrul Dansului

Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) organizează, în perioada 15 - 25 martie, Festivalul Internaţional "Europe in Motion", care găzduieşte 12 coregrafi din trei ţări.

20 afișări
Imaginea articolului Festivalul "Europe in Motion", la Centrul Dansului

Festivalul "Europe in Motion", la Centrul Dansului

"Europe in Motion" este un proiect realizat în parteneriat de trei instituţii din Europa: Springdance (Olanda), Dance 4 (Marea Britanie) şi Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB). Proiectul este finanţat prin Programul Cultura 2007 – 2013 al Uniunii Europene.

Fiecare instituţie parteneră a selectat câte patru tineri artişti pentru a lua parte la proiect: Amy Raymond, Giulia Mureddu, Jaakko Toivonen şi Liat Magnezy, din Olanda; Hetain Patel, Chris Dugrenier, Zoi Dimitriou şi Robin Dingemans, din Marea Britanie; Cătălina Gubandru, Paul Dunca, Andreea Novac şi Mihaela Dancs, din România.

"Europe in Motion" se concentrează asupra tendinţelor actuale din dansul contemporan şi cuprinde două secţiuni. Prima este dedicată întâlnirilor, dialogului şi reflecţiei asupra metodelor şi practicilor de lucru specifice fiecărui artist participant. Cea de-a doua secţiune include prezentările publice şi spectacolele celor 12 artişti.

Festivalul are ca scop sprijinirea tinerilor coregrafi aflaţi la începutul carierei. Astfel, cele trei instituţii partenere au decis să prezinte în special lucrări nefinisate (work in progress) ale tinerilor autori, pentru a le oferi acestora posibilitatea de a se confrunta cu opiniile critice ale celorlalţi participanţi înainte de a finaliza elaborarea lucrărilor.

Întâlnirile şi dialogurile dintre artişti vor fi moderate de doi experţi internaţionali - Silke Bake şi Peter Stamer - colaboratori ai mai multor instituţii coregrafice din Europa.

Preţul unui bilet pentru spectacolele programate în festivalul "Europe in Motion" este de 15 lei (10 lei cu reducere pentru studenţi, elevi, pensionari). Preţul unui bilet include toate spectacolele unei seri.

Primele două etape ale proiectului "Europe in Motion" au avut loc la Utrecht (Olanda), în aprilie 2008, şi Nottingham (Marea Britanie), în octombrie 2008.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici