Festivalul Filmului European aduce 37 de producţii în patru oraşe din România

Festivalul Filmului European va prezenta, în perioada 8 - 31 mai, 37 de filme din 24 de ţări, la Bucureşti, Braşov, Timişoara şi Iaşi, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai Institutului Cultural Român (ICR), care organizează evenimentul.

19 afișări
Imaginea articolului Festivalul Filmului European aduce 37 de producţii în patru oraşe din România

Festivalul Filmului European aduce 37 de producţii în patru oraşe din România

Ediţia din 2009 a Festivalului Filmului European se va desfăşura la Bucureşti (8 - 17 mai), Braşov (15 - 17 mai), Timişoara (21 - 24 mai) şi Iaşi (28 - 31 mai). Bugetul acestei ediţii este de 120.000 de euro.

Regizorul Marian Crişan, care va fi ambasador onorific al festivalului, a realizat un spot de promovare a evenimentului, care va fi difuzat în perioada 24 aprilie - 31 mai. Ambasadori onorifici ai festivalului au fost şi regizorii Cristi Puiu, în 2006, Corneliu Porumboiu, în 2007, şi Cristian Mungiu, în 2008.

ICR a preluat, în 2008, de la Reprezentanţa Comisiei Europene în România, organizarea Festivalului Filmului European, eveniment realizat cu sprijinul ambasadelor statelor europene.

Ediţia de anul trecut a festivalului a reunit 40 de filme din 25 de ţări şi i-a avut ca invitaţi pe regizorii Radu Mihăileanu, Martin Repka şi Csaba Bollok.

Au fost proiectate, printre altele, lungmetrajele "Cuşcuş cu chefal/ La Graine et le Mulet", în regia lui Abdellatif Kechiche, laureatul ediţiei din 2008 a premiilor César, "De partea cealaltă/ Auf der anderen Seite", de Fatih Akin, "Totul pe gratis/ All for Free", de Antonio Nuic, "Îngeri orbiţi/ Blinde engle", de Jon Bang Carlsen, "Fratele meu se însoară/ Mon frère se marie", de Jean-Stéphane Bron, "Andaluzia/ Andalucia", de Alain Gomis, "Odată/ Once", de John Carney, "Ţine distanţa/ La giusta distanza", de Carlo Mazzacurati, şi "Adâncuri/ Diep", de Simone van Dusseldorp.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici