FOCUS: Filmul românesc la 20 de ani de la Revoluţie - între premii internaţionale şi lipsa de finanţare

La 20 de ani de la Revoluţie, filmul românesc a atras atenţia lumii întregi, câştigând cele mai prestigioase premii, totuşi s-ar putea afla în situaţia de a nu putea fi finanţat din fonduri publice, în viitorul apropiat, deşi provocarea este văzută ca fiind cel mai important element al tranziţiei.

222 afişări
Imaginea articolului FOCUS: Filmul românesc la 20 de ani de la Revoluţie - între premii internaţionale şi lipsa de finanţare

Filmul românesc la 20 de ani de la Revoluţie-între premii internaţionale şi lipsa de finanţare (Imagine: Mediafax Foto)

Două decenii au însemnat, pentru filmul românesc, iniţial, dificultăţi de finanţare, confuzie estetică şi, în final, un schimb de generaţii care i-a făcut pe tinerii cineaşti români să se "aboneze" la premiile Festivalului de la Cannes (cu un Palme d'Or şi multe distincţii ale juriului secţiunii Un Certain Regard în palmares) dar şi să înveţe presa internaţională de specialitate cum să traducă titluri precum "Moartea domnului Lăzărescu", "A fost sau n-a fost?", "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii" şi "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile".

În prima zi a Revoluţiei, pe 21 decembrie, Sergiu Nicolaescu nu a crezut în reuşita celor care s-au revoltat împotriva regimului Ceauşescu şi era pregătit să se sacrifice, după cum el însuşi mărturiseşte. "Pe 21 am ieşit pe stradă cu o grenadă în buzunar, dispus să mă sacrific", a spus Nicolaescu. De-abia a doua zi când pâlcuri de oameni strigau împotriva regimului şi-a dat seama că ideea de a răsturna regimul ar putea avea sorţi de izbândă. "Din momentele acelea, am început să lupt pentru schimbarea regimului", spune el.

Pentru alţi artişti, viitorul era la fel de nesigur, de data aceasta, din punct de vedere profesional.

Stere Gulea, avea, în 1989, filmul "Moromeţii" "la sertar", din cauza nenumăratelor vizionări şi a cenzurii şi crede că cel mai important câştig de după căderea comunismului în România a fost câştigarea libertăţii de expresie. "La Revoluţie, situaţia mea nu era prea roz", povesteşte Stere Gulea. "Aveam un statut aproape de proscris", îşi aminteşte acesta, care a insistat să nu modifice "Moromeţii", în urma unor vizionări-test cu apropiaţi de-ai săi. "Mă gândeam că ar fi o mare prostie să stric filmul", spune regizorul care, în acea vreme, nu era cel mai cenzurat regizor. "Pintilie şi Daneliuc aveau filme ţinute în cutii", îşi aminteşte acesta. Totuşi, refuzul său de a schimba cel mai recent film al său după normele cenzurii l-ar fi dus în imposibilitatea de a mai avea un contract timp de cel puţin un an şi jumătate.

La 20 de ani de la Revoluţie, Stere Gulea consideră că cel mai mare câştig este libertatea de exprimare şi, în film, apariţia noii generaţii de regizori, care "a dus filmul românesc în lume".

Generaţia care "a dus filmul românesc în lume" şi care, mai mult, a pus pe peliculă poveşti despre Revoluţie avea planuri mai pragmatice în 1989.

"În '89 aveam 14 ani, eram în clasa a opta şi cred că proiectul meu de atunci era examenul pentru prima treaptă. Voiam să intru la Liceul Mihail Kogălniceanu din Vaslui, secţia de matematică-fizică", îşi aminteşte Corneliu Porumboiu, al cărui film "A fost sau n-a fost?", care reconstituie, în mic, Revoluţia, la Vaslui, a luat premiul pentru debut, Camera d'Or, la Cannes, în 2006.

"Îmi imaginam că o să fac Facultatea de Economie din Iaşi, şi apoi voi lucra la fabrica de mobilă din Vaslui. Fabrica asta avea cea mai mare producţie pentru export", îşi mărturiseşte regizorul planurile de atunci.

Cătălin Mitulescu, regizorul filmului "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii", care prezintă revoluţia prin ochii unul copil, şi-a petrecut sfârşitul de eră visând să devină arhitect. "Făceam meditaţii cu Dinu Patriciu în Strada Dr. Felix. Mă pasiona arhitectura şi voiam să intru la facultate. Pe vremea aia era destul de greu .Era important", spune Mitulescu.

Ambii regizori sunt de acord că nu ar fi făcut regie în condiţiile în care ar fi continuat dictatura. Pe Cătălin Mituescu, dispariţia dictaturii l-a definit ca persoană. "Soluţiile personale în dictatură nu sunt decât un mare compromis, mai ales pentru meseria pe care o fac. Nu cred că aş fi făcut film dacă dictatura ar fi continuat", mărturiseşte acesta. De asemenea, potrivit lui Mitulescu, datorită lipsei cenzurii, nu au mai existat intermediari în relaţia spectatori -regizor, astfel, fiecare creator a trebuit să îşi găsească publicul. . "Am intrat pe un teren virgin. Experienţa cinematografiei din trecut ne-a ajutat prea puţin, e ca si cum am fi luat totul de la început", spune acesta. Dincolo de criteriile estetice şi de alegerile personale, producţia de film, a însemnat, după 1989 şi dificultăţi în a obţine fonduri. Dacă, înainte de Revoluţie, statul finanţa întregul film cu preţul libertăţii de exprimare, după 1989, realizatorii de film s-au descurcat aşa cum au putut.

"În anii '90, producţia de filme româneşti a scăzut foarte mult. După 2000, odată cu apariţia Centrului Naţional al Cinematografiei au început să se facă din nou filme, iar acum, din cauza crizei, se pare că vom face mai puţine filme. Sper să nu ajungem ca în anii 90 când se produceau câte două filme pe an", evaluează Porumboiu situaţia ultimilor 20 de ani din film. Pe de altă parte, Nicolaescu susţine că perioada din anii '90 a fost una prolifică, în care se realizau "19 filme pe an".

Promotorul primei legi a cinematografiei, Sergiu Nicolaescu,apreciază că, în prezent, "lucrurile s-au degradat", dând exemplu lipsa de finanţare de la Centrul Naţional al Cinematografiei (anul acesta, din lipsă de fonduri, instituţia a organizat doar o sesiune de finanţare de proiecte, în loc de două, ca de obicei- n.r.), dar şi micşorarea numărului de săli de cinematograf funcţionale, în România.

Unii cineaşti văd în aceste greutăţi nu un obstacol, ci, mai degrabă, o provocare.

Cătălin Mitulescu priveşte situaţia din perspectiva economiei de piaţă. "Ne exprimăm cu adevărat şi oamenii cumpără sau nu. Nici premiile din festivaluri nu mai contează aş mult. E o perioadă foarte interesantă. Ceea ce e cel mai important, după părerea mea, de-abia acum începe", spune regizorul.
Deşi un etern subiect de inspiraţie pentru noua generaţie, situaţia din România este văzută în mod diferit de către tinerii regizori: "Mi se pare că e bine. România pentru mine înseamnă şi ce fac eu, nu am de ce să mă plâng. România e o provocare , un teren de luptă şi asta îmi place", spune, într-o notă optimistă, Cătălin Mitulescu.

"După Revoluţie mă aşteptam ca, în doi ani, România să fie ca Statele Unite. Deşi eu nu călătorisem niciodată în America, până atunci. Acum îmi doresc ca România să fie ca Franţa. Deci, după ce aşteptări am, nu cred ca Romaânia va corespunde foarte curând cu ceea ce vreau eu", spune Porumboiu.

Artiştii care au paticipat activ la Revoluţie, precum Stere Gulea, Sergiu Nicolaescu şi Ion Caramitru, au păreri împărţite, deşi sunt de acord că aşteptările de atunci erau mult prea mari, în vâltoarea evenimentelor. "Aşteptările noastre erau mult prea ceţoase, ideale... nu pot să spun că de vină a fost realitatea", apreciază, indulgent, Stere Gulea, deşi mărturiseşte că are unele nemulţumiri legate de viaţa socială şi politică din România.

Mai tranşant este Ion Caramitru, care în zilele Revoluţiei făcea declaraţii din studioul Televiziunii Române şi rostea discursuri din balconul CC. "Ce s-a întâmplat atunci cu mine, cu noi, a fost să ieşim să ne câştigăm libertatea. Alt sentiment mai profund nu a existat (...) Am ieşit să terminăm dracului cu Ceauşescu", a mărturisit Ion Caramitru la o dezbatere de la sediu Grupului pentru Dialog Social.

Şi Sergiu Nicolaescu este dezamãgit de modul în care au evoluat lucrurile, dupã Revoluţie: "Ani de zile am rătăcit, am stagnat, am mers înapoi", apreciază senatorul.

Caramitru consideră că "estomparea" idealurilor Revoluţiei în anii ce au urmat lui '89 a fost aproape "o politică" de stat. Potrivit acestuia, atât timp cât generaţia tânără nu va participa în societate, nu va exista niciun fel de schimbare.

"Noi ne constituim într-un club al celor care au vrut să se schimbe ceva şi nu au reuşit", a mai mărturisit actorul şi directorul Teatrului Naţional Bucureşti. "În România, pot spune că eroii au murit, revoluţionarii s-au întors acasă şi la putere sunt oportuniştii", l-a citat acesta pe politologul Dennis Deletant. "Mi-e ruşine că am participat la devenirea societăţii de azi", a mai spus Caramitru.

"Nu au mers pe linia celor care au făcut revoluţia (oamenii politici - n.r.) Toţi îmbogăţiţii de astăzi au distrus industria noastră. Până şi pădurile le-au tăiat", spune Nicolaescu. Acesta, însă, conchide optimist: "Nu sunt pesimist, nici optimist, sunt un luptător".

Material de Oana Ghiţă, oana.ghita@mediafax.ro.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici