Guvernul va achita restul sumei de 10 milioane de euro pentru achiziţionarea operei "Cuminţenia Pământului", care va fi găzduită într-un muzeu din Bucureşti

Guvernul a aprobat miercuri OUG potrivit căreia va completa suma de 11 milioane de euro pentru achiziţionarea operei lui Brâncuşi "Cuminţenia Pământului", actul normativ stabilind şi crearea unui fond special pentru cumpărarea altor opere în viitor, au precizat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

4014 afișări
Imaginea articolului Guvernul va achita restul sumei de 10 milioane de euro pentru achiziţionarea operei "Cuminţenia Pământului", care va fi găzduită într-un muzeu din Bucureşti

Guvernul a aprobat OUG privind achiziţionarea operei lui Brâncuşi "Cuminţenia Pământului"

În condiţiile în care, în urma campaniei de subscripţie publică, s-a strâns peste un milion de euro din donaţii, Guvernul va achita restul de 10 milioane de euro pentru "Cuminţenia Pământului", până la sfârşitul lunii noiembrie.

Fondul special pentru achiziţionarea pe viitor a altor opere va avea la bază un mecanism similar, care va include şi donaţiile publice.

Campania de susţinere a subscripţiei naţionale pentru achiziţia sculpturii, lansată oficial de către Guvenul României şi Ministerul Culturii în luna mai, s-a derulat până la 30 septembrie, suma totală care trebuia strânsă fiind de şase milioane de euro, din care s-au strâns 1.163.034 de euro.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a confirmat că Executivul a aprobat OUG potrivit căreia statul român va achita de la buget sumele pentru achiziţionarea sculpturii Cuminţenia Pământului, completând astfel suma strânsă din donaţii până la valoarea totală de 11 milioane euro

Opera “Cuminţenia Pământului“, bun cultural de patrimoniu clasat în categoria valorică tezaurul patrimoniului cultural naţional mobil, va fi achiziţionată de statul român şi va fi expusă în colecţii publice, a spus Liviu Iolu confirmând aprobarea OUG.

Ordonanţă de urgenţă adoptată miercuri prevede că diferenţa între sumele donate în cadrul campaniei de subscripţie publică dedicată sculpturii lui Constantin Brâncuşi şi suma echivalentă în lei a 6 milioane de euro să fie asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii. “Cuminţenia Pământului” va fi achiziţionată şi va rămâne în circuitul public, urmând să fie găzduită în curând într-unul dintre muzeele bucureştene.

În cadrul campaniei naţionale „Brâncuşi e al meu” s-au strâns prin subscripţie publică 1.273.668 euro până pe 30 septembrie, din care peste 800.000 euro au fost colectaţi în ultimele două luni şi jumătate.

De asemenea, prin Ordonanţa de urgenţă au fost stabilite măsurile necesare pentru perioada tranzitorie după ce campania de subscripţie publică s-a încheiat în 30 septembrie. Astfel, sumele donate până la această dată dar nevirate, vor putea intra în contul deschis pe numele Ministerului Culturii până la 31 octombrie 2016.

Liviu Iolu a mai spus că având în vedere "coeziunea socială" creată în jurul acestei campanii, Guvernul a decis constituirea Fondului Brâncuşi, din resursele căruia vor putea fi achiziţionate opere de artă contemporană şi opere aparţinând categoriei tezaurului patrimoniului cultural naţional.

Fondul Brâncuşi va fi gestionat de către Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Culturii, iar veniturile vor proveni din: donaţii şi alte liberalităţi, sponsorizări, bugetul de stat. În completarea surselor de finanţare a Fondului, Ministerul Culturii poate aloca Administraţiei Fondului Cultural Naţional, prin transfer, subvenţie de la bugetul de stat.

Administraţia Fondului Cultural Naţional va anunţa public contul în care pot fi depuse sume cu titlu de donaţie, sponsorizare şi va comunica public aceste informaţii, pe pagina proprie de internet, pe pagina Ministerului Culturii, precum şi pe alte căi mediatice.

Achiziţionarea operelor de artă şi a bunurilor din Fondul Brâncuşi se va face pe baza selecţiei unei comisii instituite prin ordin al ministrului Culturii şi alcătuite din 7 membri, reprezentând instituţii de profil de prestigiu şi experţi independenţi în arte vizuale.

Instituţiile care vor asigura administrarea operelor de artă achiziţionate din Fondul Brâncuşi vor organiza expunerea lor publică.

În termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă, Ministerul Culturii va emite normele metodologice de aplicare ale acestor prevederi. De asemenea, legislaţia va fi modificată astfel încât AFCN să-şi poată exercita dreptul de preempţiune pentru obiectele de tezaur scoase la vânzare.

Guvernul a aprobat miercuri OUG potrivit căreia va completa suma de 11 milioane de euro pentru achiziţionarea operei lui Brâncuşi "Cuminţenia Pământului", actul normativ stabilind şi crearea unui fond special pentru cumpărarea altor opere în viitor, au precizat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici