INTERVIU - Robert Şerban: Şase, Poliţia când vede scriitori se-nmoaie!

Culegătorul întâmplărilor prin care au trecut scriitorii este Robert Şerban, poet şi realizator TV. Acesta, în ionterviul Mediafax, impune concluzia demersuluii său editorial de la Polirom: ”După ce vei citi această carte vei ajunge la concluzia mea: când poliţistul află că omul care a călcat pe neon (apelez la el fiindcă e mai mare, chiar dacă pe lung, decât becul) e scriitor, devine mai permisiv. Se mai îmblânzeşte. Mai închide un ochi. Cum o face, de ce o face, cum se face de se întâmplă aşa, aşa deja e altă poveste. Alte 35 de poveşti, ca să fiu precis. Taman câte sunt în cartea noastră, Scriitori la poliţie.”

Reporter: Ce are poliţia cu scriitorii? Ce înseamnă acest contrast la nivel creativ?

Robert Şerban:Dar cine a zis că are ceva? Aprioric (şi legal), poliţia n-are nimic cu nimeni, eu aşa ştiu din Constituţie. Iar în cazul literaţilor aş zice că… ba dimpotrivă! După ce vei citi această carte vei ajunge la concluzia mea: când poliţistul află că omul care a călcat pe neon (apelez la el fiindcă e mai mare, chiar dacă pe lung, decât becul) e scriitor, devine mai permisiv. Se mai îmblânzeşte. Mai închide un ochi. Cum o face, de ce o face, cum se face de se întâmplă aşa, aşa deja e altă poveste. Alte 35 de poveşti, ca să fiu precis. Taman câte sunt în cartea noastră, Scriitori la poliţie. Dar, să nu exagerez, fireşte: nu toate au happy-end. Nu în toate poliţiştii au fost nişte domni. Nu, miliţenii nu prea erau aşa, din contră, erau… tovarăşi. Iar o parte dintre scriitori cu miliţia au avut întâlniri, dar când i-am invitat să scrie nu le-am restrâns libertatea de exprimare. Cu miliţeni au dat nas în nas, despre asta să depună mărturie pentru generaţiile viitoare. Asta apropo de contrast: aici, în zona asta… miliţistă, se vede mai limpede cum stăteau lucrurile.

Reporter: Tu cum ai păţit-o?

Robert Şerban:Delicat şi de mai multe ori. Şi întotdeauna fiindcă am fost vinovat. În starea de şofer fiind, că altfel nu greşesc niciodată. Ba niscai viteză, ba un pieton leneş, care se plimba pe zebră ca-n savană, iar eu făceam ca leul din cauza traficului, ba o depăşire mai puţin academică. Din astea, de zi cu zi... Inerente, aş zice. Domnule, şi au fost cazuri când poliţiştii au înţeles contextul. Adică, greşeşti nu fiindcă eşti tu bou, ci fiindcă unul vrea musai să-ţi pună coarne. Şi atunci dai cu copita în linia continuă! Ori în acceleraţie! Şi tocmai fiindcă am întâlnit destui poliţişti care ştiu să asculte o poveste, să o înţeleagă şi să tragă şi o concluzie deşteaptă, m-am gândit să fac această carte. Mi-am zis: sigur nu-s singurul norocos. Apoi, demersul meu culturalo-civic a fost inspirat şi de poetul Radu Vancu, care şi el are o întâmplare poliţistă la limita verosimilului. La limita de sus! Dar mai toate din carte sunt aşa: de necrezut! Nu am avut cum să verific cât e realitate şi cât e ficţiune în textele confraţilor, dar asta e mai puţin important. Uite, în clipa asta, nici despre povestea mea n-aş putea spune, uitându-mă în ochii unui comisar fără să clipesc, dacă e pe bune sau e din imaginaţie.

Reporter: Care-s întâmplările cele mai dure? Dar cele mai haioase?

Robert Şerban:Nu mai fac topuri de mult timp. Refuz, fiindcă e imposibil să nu greşeşti, să nu uiţi, să nu dai cu oiştea-n parbriz. Cartea are şase capitole – Trageri pe dreapta, Actele la control!, Şase! Miliţia!, Şi cam ce-ar mai fi de declarat?, Mâinile sus! Nu mişcă nimeni!, În slujba cetăţeanului –, cititorul îşi poate alege cu care dintre ele să înceapă show-ul interior, iar acolo, după ce va decide cu greutate, va alege care e prima poveste care îl va delecta, aşa cum numai un coniac bun o poate face. Ori o Fanta de struguri, în cazul cititorilor-şoferi.

Reporter: Cine a tras pe sfoară Autoritatea?

Robert Şerban:Aoleu! Ce întrebare e asta, dragă Eugen Istodor?! Sper că nu eşti pe mână cu poliţia şi, de fapt, nu ştii cum să-mi smulgi o declaraţie scrisă, care să se întoarcă împotriva mea sau a colegilor mei, scriitorii? Nu e, bre, nicio sfoară la mijloc, cel mult o linie continuă, cum spusei. Şi, cum am afirmat anterior momentului vorbirii, orice Autoritate serioasă se mai moaie şi vede întregul cadru al unei fapte dacă ştii să spui, cu intonaţie şi talent, povestea faptei. Şi cine ştie să facă asta mai bine decât scriitori, aud?