INTERVIU - Şerban Pavlu: Un mare actor este cel care ştie să joace şi fără să vorbească prea mult

Actorul Şerban Pavlu, care joacă în "Câinele japonez", lungmetrajul de debut al regizorului Tudor Cristian Jurgiu, care are premiera în cinematografele româneşti vineri, a declarat într-un interviu acordat MEDIAFAX că un mare artist este acela care ştie să joace şi fără să vorbească prea mult.

1227 afişări
Imaginea articolului INTERVIU - Şerban Pavlu: Un mare actor este cel care ştie să joace şi fără să vorbească prea mult

Serban Pavlu (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"Câinele japonez", lungmetrajul de debut al regizorului Tudor Cristian Jurgiu, spune povestea emoţionantă a reconcilierii dintre un tată şi fiul lui, plecat de ani mulţi din ţară. În centrul filmului se află bătrânul Costache Moldu (Victor Rebengiuc), care şi-a pierdut soţia, casa şi agoniseala de-o viaţă, în urma unei inundaţii. Întoarcerea neaşteptată a fiului său, Ticu (Şerban Pavlu) din Japonia, alături de soţie şi băiat, îi va pune pe amândoi în situaţia în care trebuie să reînveţe să comunice, să redevină o familie. Costache învaţă să devină un bunic adevărat pentru nepotul lui de 7 ani, iar Ticu repară greşelile trecutului.

Şerban Pavlu vorbeşte, în interviul acordat MEDIAFAX, despre importanţa unei comunicări între regizor şi actor, despre rolurile pe care le-a acceptat de-a lungul timpului şi despre capacitatea de a se adapta la diferite interpretări. Actorul mai spune că s-a înţeles bine pe platourile de filmare atât cu regizorul filmului, Tudor Cristian Jurgiu, cât şi cu Victor Rebengiuc.

Prezentăm mai jos interviul acordat MEDIAFAX de actorul Şerban Pavlu:

Reporter: Ce v-a atras la acest personaj?

Şerban Pavlu: M-a atras la acest personaj, în primul rând, Victor Rebengiuc, pentru că sunt fiul lui în film şi este o postură în care joc cu foarte mare plăcere. Sincer, răspunsul real e că Tudor Jurgiu mi-a făcut o impresie foarte bună când am discutat cu el, scenariul nu mi se părea o aiureală şi îmi doresc să lucrez când pot s-o fac şi m-a atras perspectiva asta de a lucra la un film de lung metraj.

Reporter: Pentru ca un rol să fie bine jucat este importantă relaţia dintre actor şi regizor?

Şerban Pavlu: Este esenţială. Problema e că, uneori, e posibil ca actorul să facă lucruri bune pe care regizorul, dintr-un motiv sau altul, să le treacă cu vederea, pentru că urmăreşte altceva, e posibil ca regizorul să ceară lucruri juste şi foarte potrivite pentru film pe care actorul să nu le înţeleagă şi să încerce să livreze în altă zonă decât cea cerută şi asta e rău pentru film. De aia, cred că relaţia de înţelegere dintre cei doi e bună, pentru că ea poate să îmbrace tot felul de forme. Asta nu înseamnă neapărat că trebuie să stea de vorbă ore întregi sau să aibă acelaşi background cultural, ci pur şi simplu să se înţeleagă într-un fel sau altul. Uneori, chestia asta se poate întâmpla fără prea multe discuţii.

Reporter: Cum a fost relaţia dumneavoastră cu regizorul acestui film?

Şerban Pavlu: Foarte bună. Mă înţeleg foarte bine cu Tudor. Cred că a existat un recul iniţial al tuturor actorilor din film, legat de lipsa aparentă de sarcini mari actoriceşti într-un scenariu care nu abundă în text. Adică, dramaturgia nu e cea clasică, în care scenele se dezvoltă spre un conflict, pe urmă spre un deznodământ, ci mai degrabă în tăceri. E o poveste care se spune foarte mult prin imagini şi chestia asta a creat în actori o agitaţie la început, o mică nelinişte, "cum, dar eu nu voi avea text în care să mă exprim actoriceşte" şi cred că ăsta a fost principalul obstacolul de depăşit, dar s-a întâmplat datorită lui Tudor, s-a putut depăşi, pentru că el a ştiut cumva să medieze chestia asta între modul ăsta de a filma şi actori. E foarte greu să depăşeşti momentul ăsta spunând: "vă rog, nu mai comentaţi nimic şi faceţi cum spun eu, pentru că eu sunt regizorul ". De obicei, genul ăsta de discurs închide comunicarea. De asta spun că a avut un mare merit în a reuşi să-ţi dea senzaţia că faci ceva.

Reporter: Este mai greu de jucat un rol în care limbajul nonverbal predomină faţă de un rol cu text mult?

Şerban Pavlu: Aparent, nu, pentru că scapi de nişte riscuri care apar în momentul când trebuie să deschizi gura şi să vorbeşti. În realitate, însă, nu stau chiar aşa lucrurile, pentru că dorinţa asta de a marca într-un fel poziţia ta interioară, de a arăta că tu suferi sau că te bucuri, că ai frustrări sau dorinţe neexprimate, fără să ai cuvintele să o faci, poate să nască tot felul de monstruleţi actoriceşti, adică tot felul de chestii neclare, tot felul de chestii ridicole în joc. Mie mi se pare un mare actor cel care ştie să joace şi fără să vorbească foarte mult. Capacitatea asta de a citi pe cineva că e într-o situaţie tensionată sau că nu mai poate de fericire sau pur şi simplu de a fi normal în respectivul context al unei scene care nu presupune nimic extrem din punct de vedere emoţional - e complicat şi am învăţat să apreciez lucrul ăsta, deci n-aş putea să spun că e mai uşor să faci aşa decât atunci când ai text.

Reporter: În filmele pe care le-aţi jucat, cât de mult aţi respectat scenariul şi cât de mult aţi improvizat?

Şerban Pavlu: Eu vin din teatru şi e, până la urmă, un respect faţă de textul scris. Dacă lucrezi pe un text clasic, sau Cehov, sau Shakespeare, e, din punctul meu de vedere, o lipsă de respect să nu înveţi textul bine şi, cumva, pornind de aici, am încercat tot timpul să învăţ la literă, cum se spune, la virgulă. Există regizori care insistă asupra acestui fapt, alţii însă, dimpotrivă, doresc o mai mare libertate. Cred că e bine să-l înveţi atât de bine cât să-l uiţi după aia. Ele să devină vorbele tale, în situaţia aia. Eu unul mă simt mai confortabil. Atunci când am avut bucăţi mai mari de text, scene mai lungi şi nu am învăţat bine textul, adică nu-l stăpâneam atât de bine, m-am surprins în situaţia ca, în loc să mă gândesc la ce fac, să mă gândesc la ce zic. Eu cred că un actor trebuie să ştie atât de bine textul sau să fie capabil de o improvizaţie atât de naturală, încât să nu se gândească la ce spune, ci să se gândească la ce se gândeşte personajul din scenă. Şi cine poate să facă asta mai uşor o face mai uşor şi cine nu, părerea mea e că trebuie să înveţe foarte bine textul ca să nu mai aibă şi problema asta pe cap. Sunt unele scenarii care imprimă până la urmă ceva foarte puternic prin text şi atunci a nu respecta textul ăla înseamnă a nu respecta un spirit al filmului şi asta mie mi se pare rău.

Reporter: Aţi filmat la "Roxanne" (regizat de Valentin Hotea, n.r.) şi la "Câinele japonez" într-un interval de timp foarte scurt. Cât de uşor vă este să treceţi de la un personaj la altul?

Şerban Pavlu: Nu mi s-a mai întâmplat lucrul ăsta niciodată, într-adevăr, să filmez două filme de mărimea asta în aceeaşi vară şi într-un timp aşa de scurt, dar eu nu aş considera problema atât de spinoasă, decât pentru cei care privesc exclusiv spre peisajul ăsta al cinema-ului, pentru că actorii care lucrează mai mult, care fac teatru... Să ne imaginăm că, la teatru, repeţi într-un spectacol, lucru care se poate întâmpla pe parcursul a trei luni de zile sau două luni de zile, un rol foarte greu, foarte lung, timp în care tu ai spectacole cu alte şi alte piese pe care le-ai făcut până în momentul ăla, seara. Deci întrebarea s-ar putea aplica în fiecare zi: "cum te duci de dimineaţa să repeţi în.... habar n-am sau chiar în «Habarnam», a făcut Dabija «Habarnam» («Aventurile lui Habarnam», după Nikolai Nosov, regia Alexandru Dabija, n.r.) şi seara joci în «Regele Lear»". E acelaşi lucru. E munca noastră. Asta e esenţa meseriei de actor. Altminteri, presupun că orice om normal, cu un nivel mediu de educaţie şi dezinhibat social poate fi făcut în cinci luni de zile să joace un rol într-un film. Cum se întâmplă, Slavă Domnului, sunt atâţia neprofesionişti care joacă în film şi atunci, mai degrabă, pentru ei este valabilă întrebarea.

Reporter: Cât de greu se obţine un rol într-un film?

Şerban Pavlu: Foarte greu. În sensul că se fac foarte puţine filme, deci cred că ăsta e principalul motiv. Uneori, un rol se obţine uşor, în sensul în care un regizor doreşte neapărat să lucreze cu un actor, pur şi simplu îi spune "uite, am scris aşa, vreau să dai o probă filmată, aş vrea să fac filmul ăsta cu tine". Alteori, nici măcar atât. I se spune direct: "vreau să joci în filmul ăsta!". De exemplu, pentru filmul "Toată lumea din familia noastră", care e un rol la care eu ţin foarte mult, eu n-am dat probe, pentru că Radu Jude, cu care mai lucrasem la un scurtmetraj, a spus: "vreau să joci rolul ăsta!". Din punctul ăsta de vedere, l-am obţinut extrem de uşor. Se obţin greu pentru că sunt mulţi actori şi foarte puţine filme. Există un proces de casting, uneori rolul nu ajunge la tine nu pentru că eşti un actor prost, ci pentru că nu te potriveşti.

Reporter: Depinde foarte mult şi de noroc...

Şerban Pavlu: Imens. Este o meserie artistică în care depinzi enorm de ceilalţi. E foarte complicat să exişti singur în meseria asta spre deosebire de alte ocupaţiuni artistice: actoria e conectată de ceilalţi. Nu de public, de alţi colaboratori, în primul rând, cu care trebuie, într-un fel sau altul, să te înţelegi ca să faci film, teatru, televiziune.

Reporter: Credeţi că este important ca un actor să aibă studii în domeniu?

Şerban Pavlu: Nu, nu cred că este important. Adică, e important în măsura în care îl ajută foarte mult, nu e esenţial. Se poate învăţa făcând. Cred că un actor este important să joace, un actor care doreşte să facă lucrul ăsta în mod constant. Cred că se pot obţine performanţe notabile, egale cu ale profesioniştilor, perfect valabile în timp, de la neprofesionişti, dar, dacă cineva îşi doreşte să practice aceasta artă în mod constant, cred că esenţial este să joace. Să nu stea degeaba. Să nu aştepte la infinit. Se pot face lucruri şi singur. Acum, mai mult ca niciodată. Actul în sine de a filma este mai accesibil, mai greu este să faci un film subvenţionat, dar tu poţi filma mult mai simplu ca înainte. Cu orice cameră, orice telefon filmează până la urmă. S-au făcut filme cu telefonul. Lucrul ăsta e posibil acum.

Reporter: Au fost roluri pe care le-aţi refuzat?

Şerban Pavlu: Au fost, dar foarte puţine. Am refuzat foarte puţine lucruri de-a lungul timpului. Sper să reuşesc să fac mai des lucrul ăsta în viitor, nu pentru că sper să mi se ofere lucruri proaste, ci pentru că sper să devin eu mai selectiv. Eu am încercat tot timpul - nu o văd ca o calitate, ci încerc să explic - am făcut lucrul ăsta pentru că m-am gândit că, dacă n-ai experienţă, o să fie de fapt greu şi actul de a alege, în viitor, dar acum cred că am ceva experienţă şi o să încerc să fiu mai atent cu ceea ce fac în meseria asta. Nu sfătuiesc pe nimeni să refuze sau să nu refuze, dar, uneori, nu depinde doar de plăcerea pe care ţi-o face lectura unei piese sau al unui scenariu, depinde şi de alte lucruri refuzul ăsta, dar, dacă nu crezi niciun minut în ceea ce ţi se oferă, o să fie greu. Dar există cazuri...un actor poate primi un rol pe care nu-l înţelege şi poate obţine o performaţă extraordinară ghidat de regizor şi atunci ar fi făcut o greşeală refuzând.

Reporter: Dacă aţi fi pus în situaţia de a alege între teatru şi film, ce aţi alege?

Şerban Pavlu: Nu ştiu ce să zic. E o întrebare capcană. Mă simt extraordinar de bine când joc în teatru sau în film, într-un context incitant. Există un moment, o vibraţie în aer, există o chestie care îţi rămâne pe suflet după ce ai făcut un lucru de genul ăsta. Şi lucrul ăsta s-a întâmplat şi în film, s-a întâmplat şi în teatru. (...) Mi-ar părea rău dacă din momentul ăsta aş fi obligat să aleg să renunţ la una din ele. Îmi place foarte mult.

Reporter: Cum a fost să lucraţi cu Victor Rebengiuc?

Şerban Pavlu: A fost extraordinar. Victor Rebengiuc este o doua facultate pentru mine. Eu am terminat facultatea cu dânsul rector, după care m-am angajat în Teatrul Bulandra, unde dânsul era director şi consider, şi o spun fără niciun fel de rezervă, a fost a doua facultate. Pentru că e un actor care a strălucit şi în teatru, a strălucit şi în film. Din punctul meu de vedere e un model şi în ipostaza asta de fiu-tată am fost de câteva ori şi mă amuză foarte mult ipostaza asta. Chiar acum joc cu dânsul într-un spectacol foarte important pentru mine, "Moartea unui comis voiajor". A fost extraordinar de plăcut şi, din punctul meu de vedere, ridică aşa nişte pretenţii faţă de mine însumi mai mari.

Şerban Pavlu a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale în 1997. A jucat în numeroase filme, atât scurtmetraje, cât şi lungmetraje. Şerban Pavlu a apărut în rolul Nicu în "Terminus Paradis", în cel al lui Gelu în "Moartea domnului Lăzărescu", Marius în "Toată lumea din familia noastră", dar şi în cel al regizorului în "Cea mai fericită fată din lume". De asemenea, Şerban Pavlu a avut roluri în emisiuni de televiziune, dar şi pe scenele de teatru. În această toamnă a apărut în lungmetrajul de debut al regizorului Valentin Hotea, "Roxanne", care spune povestea lui Tavi Ionescu, în vârstă de 38 de ani, a cărui viaţă se va complica din ziua în care se hotărăşte să-şi ceară dosarul de la Securitate, şi în lungmetrajul de debut al regizorului Tudor Cristian Jurgiu, "Câinele japonez".

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici