Kinodiseea, primul festival de film pentru copii

Kinodiseea, primul festival pentru copii din România, care se desfăşoară între 22 şi 27 septembrie, aduce la Bucureşti un juriu format din copii-actori, precum Timotei Duma şi Catinca Untaru, dar şi ateliere pentru copii moderate de artişti, printre care se numără Maria Dinulescu şi Gabriel Achim.

311 afişări
Imaginea articolului Kinodiseea, primul festival de film pentru copii

Kinodiseea, primul festival de film pentru copii (Imagine: Mediafax Foto)

Kinodiseea

Evenimentele din timpul festivalului - ateliere în cadrul cărora copiii vor învăţa despre actorie, regie, efecte speciale şi costume, proiecţii de filme şi spectacole - vor avea loc la Muzeul Ţăranului Român şi la cinema Gloria.

Directorul artistic al festivalului, Benjamin Ribout, a declarat pentru MEDIAFAX că Gloria, un cinematograf foarte puţin frecventat din Titan, este, de altfel, "miza festivalului".

"Noi când ne-am gândit la festivalul acesta aveam şi nişte evenimente în minte şi am zis că la Muzeul Ţăranului Român este foarte bine. Având, însă, mai multe filme, am zis să-l facem şi în altă parte şi aşa am ajuns la Gloria", povesteşte acesta.

"Nu prea vin oamenii acolo. (...) La Muzeul Ţăranului Român, oamenii sunt obişnuiţi să se întâmple lucruri frumoase, dar la Gloria cred că va fi o surpriză mai de amploare (...) Acolo, de fapt, este miza, să ne dăm seama dacă vine lumea. Să testăm cumva piaţa, să vedem dacă oamenii sunt pasionaţi de film, să meargă la evenimente", a adăugat acesta.

Organizatorii Kinodiseea au vrut să aducă filmele pentru copii şi la Bucureşti, pentru a pune, într-un fel, Capitala, în rând cu alte metropole, precum New York, Chicago şi Londra.

"Noi cu toţii suntem în industria asta. Mergeam la festivaluri de aici şi ne-am dat seama că există un public de festival. Există oameni care merg la toate festivalurile, la TIFF, la NexT, la Anonimul şi ne-am gândit să facem un festival de film pentru copii, pentru că ei sunt viitorul cinema-ului cumva. Nu s-a făcut niciodată aşa ceva aici şi am zis că o să fie un eveniment foarte frumos", a declarat Benjamin Ribout, care, de altfel, a alcătuit şi selecţia.

"Ne-am gândit să aducem filme care nu au fost aduse aici niciodată, deci filme în premieră", a mai spus acesta, adăugând că toate peliculele ce vor rula la Kinodiseea au fost premiate la festivalurile de gen.

În competiţie vor rula zece lungmetraje, în premieră naţională:

"Dragon Hunters" (Franţa),

"Mia et le Migou" (Franţa),

"Who is afraid of the wolf?" (Cehia),

"In the attic" (Cehia),

"Mommo" (Turcia),

"Ponyo" (Japonia),

"Winky's Horse" ( Olanda),

"Where is Winky's Horse?" (Olanda),

"Please vote for me!" (China),

"The Paper Prince" (Serbia).

În afara competiţiei vor rula două filme: "The Fall" şi "Khamsa".

Şi pentru că în România industria filmelor pentru copii a stagnat, organizatorii Kinodiseea s-au gândit să facă ceva în acest sens: un concurs de proiecte de film pentru copii şi prezentarea a patru filme româneşti "cult" pentru cei mici.

Celor trei pelicule, "Dumbrava minunată", "Saltimbancii" şi "Uimitoarele aventuri ale muşchetarilor", li se va adăuga o a patra, desemnată prin vot de către eventualii spectatori, până la începerea festivalului.

"Nu prea s-au făcut filme pentru copii în România, decât acum 20-30 de ani. Am zis să facem un fel de eveniment cu filme româneşti mai vechi, care nu s-au mai dat la cinema de ani de zile", a spus directorul artistic al festivalului.

În ceea ce priveşte concursul de proiecte de filme pentru copii, câştigătorul va fi desemnat de un juriu format din Bogdan Mustaţă (regizor şi scenarist), Ada Solomon (producător, HiFilm) şi Antoine Bagnaninchi (distribuitor, Independenţa Film).

El va putea să îşi prezinte proiectul la unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de film pentru copii, care se desfăşoară la Zlin, în Cehia. "Ne-am gândit «Hai să stârnim curiozitatea regizorilor!». Asta a fost ideea acestui concurs. Acum cred că avem zeci de proiecte", spune Benjamin Ribout.

De altfel, Petr Koliha, directorul festivalului din Cehia, este unul dintre invitaţii speciali ai Kinodiseea.

În fiecare zi a festivalului, copii pot participa, la cinema Gloria şi la Muzeul Ţăranului Român, la ateliere de actorie, regie, efecte speciale şi costume. Intrarea la atelier este gratuită pentru copiii între 6 şi 12 ani, în limita a 20 de locuri disponibile.

Astfel, atelierul de actorie va fi moderat de Laurenţiu Bănescu şi Maria Dinulescu, cel de regie, de Iulia Rugină şi Gabriel Achim, iar cel de efecte speciale, de Alma Cazacu şi Mari Tempea.

Atelierul-vedetă al festivalului va fi, însă, cel de costume, susţinut de Daniela Diaconescu. Artista, care a câştigat numeroase premii, va veni cu 400 de costume şi va susţine un atelier de cinci ore, iar copiii de la atelier vor participa la un bal mascat, în ultima zi de festival.

Juriul festivalului este format din copii-vedetă, care au jucat în filme sau au regizat diferite proiecte: Catinca Untaru ("Legende pentru viaţă/ The Fall", de Tarsem Singh), Marc Solomon, Luca Istodor, Marian Bratu şi Timotei Andrei Duma ("Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii", de Cătălin Mitulescu).

"Cam toţi văd foarte multe filme. Cam asta era ideea. Nu voiam să ne amestecăm şi noi cu copii să le spunem «filmul ăsta e bun, filmul ăsta nu e bun»", a spus Benjamin Ribout. "Am vrut în juriu copii care văd foarte multe filme, copii care au un anumit background", a declarat acesta.

Catinca Untaru vine la Kinodiseea nu doar în calitate de preşedinte al juriului, ci şi în calitate de protagonistă a peliculei "Legende pentru viaţă/The Fall", ce va fi proiectat în afara competiţiei.

"«The Fall» e prezentat pentru prima dată în România şi am aşteptat atât de mult, sunt atât de fericită", mărturiseşte aceasta, adăugând că nu are aşteptări de la publicul din ţară. A ajuns să fie distribuită în coproducţia Statele Unite/ Marea Britanie/ India după ce a fost recomandată de fosta sa directoare de la grădiniţă.

Despre meseria de actriţă mărturiseşte că "nu a fost grea".

"Anumite greşeli pe care le făceam erau bune şi s-au mai schimbat anumite scene din greşelile mele", a povestit Catinca Untaru despre experienţa sa care a dus-o în ţări precum Africa de Sud, India, Franţa şi Marea Britanie.

"Nu vreau să îi conduc, să fiu ca un şef. Vreau doar să îi ajut", a declarat aceasta despre rolul de preşedinte al juriului.

Festivalul mai include şi evenimente conexe, precum un spectacol de lumini şi umbre şi un spectacol de magie şi păpuşi.

O serie de filme realizate de copii în cadrul unui atelier al organizaţiei non-guvernamentale S.P.E.R. (Stop Prejudecăţilor despre Etnia Romă) beneficiază, de asemenea, de o proiecţie specială.

Potrivit organizatorilor, bugetul total al festivalului, organizat de Asociaţia Culturală SCRIPT şi Metropolis Film, este de 50.000 de euro.

Biletele pentru copii sunt 6 lei, iar cele pentru adulţi, 12 lei.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici