Legendarul compozitor Ennio Morricone a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood

Legendarul compozitor italian Ennio Morricone, care este nominalizat la premiile Oscar 2016, a fost recompensat cu o stea pe Walk of Fame din Los Angeles, în cadrul unei ceremonii care a avut loc vineri, potrivit Reuters.

366 afișări
Imaginea articolului Legendarul compozitor Ennio Morricone a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood

Legendarul compozitor Ennio Morricone a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood

În cadrul acestei ceremonii, Ennio Morricone, în vârstă de 87 de ani, a fost omagiat pentru întreaga sa carieră, în care a compus muzica pentru peste 450 de filme, între care se numără pelicula "Cel bun, cel rău, cel urât/ The Good, the Bad and the Ugly", cu Clint Eastwood, dar şi lungmetrajul "Cei 8 odioşi/ The Hateful Eight", de Quentin Tarantino.

De altfel, pentru muzica din pelicula "The Hateful Eight, Ennio Morricone a fost nominalizat la categoria "cea mai bună coloană sonoră" de la ediţia din acest an a premiilor Oscar, care va avea loc duminică, la Los Angeles.

"Compozitorii internaţionali care au compus muzică de film nu au simţit niciodată atât de multă plăcere precum simt eu astăzi", a spus Morricone, la ceremonia de vineri.

La eveniment au participat şi regizorul Quentin Tarantino şi producătorul Harvey Weinstein.

Ennio Morricone, născut pe 10 noiembrie 1928, este unul dintre cei mai influenţi compozitori de muzică de film din generaţia sa. Morricone a compus coloana sonoră a peste 500 de lungmetraje şi filme de televiziune, fiind celebru pentru colaborările sale cu o serie de regizori de talie mondială, precum Sergio Leone, Brian De Palma, Barry Levinson şi Giuseppe Tornatore.

Ennio Morricone a câştigat două premii Grammy, două Globuri de Aur, cinci Anthony Asquith Awards for Film Music - oferite de organizatorii galelor BAFTA şi a fost nominalizat de cinci ori la premiile Oscar la categoria "cea mai bună coloană sonoră originală". Compozitorul italian a primit Oscarul onorific în 2007, din partea Academiei de film americane, pentru "contribuţia sa magnifică şi multilaterală adusă artei de a compune muzică de film".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici