Mai mulţi lideri ai Sindicatului Liber RomâniaFilm vor să intre în greva foamei

Mai mulţi lideri ai Sindicatului RomâniaFilm intenţionează să intre în greva foamei, marţi, în curtea MCCPN, urmând să se renunţe la protest dacă ministrul Culturii îl va demite pe directorul general interimar al RADEF, Maxim Meca, a declarat preşedintele sindicatului, Marilena Bikfalvi.

46 afișări
Imaginea articolului Mai mulţi lideri ai Sindicatului Liber RomâniaFilm vor să intre în greva foamei

Mai mulţi lideri ai Sindicatului Liber RomâniaFilm vor să intre în greva foamei

Anunţul a fost făcut într-o conferinţă care a avut loc luni şi la care au mai participat preşedintele Alfa Art, din cadrul Cartel Alfa, Cristian Prisecaru, vicepreşedintele Sindicatului Liber RomâniaFilm, Henter Bela, şi vicepreşedintele Cartel Alfa, Adrian Cojocaru.

Henter Bela a declarat că, în principiu, liderii sindicali se vor întâlni în curtea sediului Ministerului Culturii şi Cultelor şi Patrimoniului Naţional (MCCPN), marţi, la ora 10.00, urmând doar să obţină avizele de la primărie necesare pentru protest.

Protestul este rezultatul nemulţumirilor liderilor sindicali din cadrul RADEF faţă de deciziile luate de directorul general interimar Maxim Meca. Prisecaru s-a arătat dezamăgit de faptul că cinematografele din subordinea RADEF sunt cedate autorităţilor locale, fără a exista garanţia că instituţiile vor mai fi folosite ca cinematografe.

"Dacă aceste cinematografe vor fi cedate către consiliile locale, acestea vor fi incapabile să le administreze", a spus Prisecaru, care a adăugat că, dacă toate cinematografele din subordinea RADEF vor fi cedate autorităţilor locale, "nu mai este necesară menţinerea CNC (Centrul Naţional al Cinematografiei), UARF (Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România) sau UCIN (Uniunea Cineaştilor din România)".

Sindicatul Liber RomâniaFilm solicită, de asemenea, ministrului Culturii demiterea directorului general interimar al Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmului RomâniaFilm (RADEF), Maxim Meca, care a desfiinţat postul ocupat de preşedintele de sindicat.

Potrivit unui comunicat, Maxim Meca a modificat unilateral contractul de muncă al Mariei Bikfalvi, preşedinta sindicatului RomâniaFilm, prin emiterea, pe 15 ianuarie, a unei decizii prin care se desfiinţa postul ocupat de aceasta fără oferirea unui alt post sau a unei alte funcţii.

Citeşte mai multe...

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici