Mircea Diaconu, Sorin Ilieşiu şi Dan Vasiliu, în comisiile de selecţie la concursul de proiecte al Centrului Naţional al Cinematografiei

Mircea Diaconu, Sorin Ilieşiu şi Dan Vasiliu se numără printre membrii celor trei comisii de selecţie ale concursului de proiecte organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) în 2012, informează site-ul instituţiei.

294 afișări
Imaginea articolului Mircea Diaconu, Sorin Ilieşiu şi Dan Vasiliu, în comisiile de selecţie la concursul de proiecte al Centrului Naţional al Cinematografiei

Mircea Diaconu, Sorin Ilieşiu şi Dan Vasiliu, în comisiile de selecţie la concursul de proiecte CNC

Astfel, comisia de selecţie a proiectelor cinematografice pentru secţiunea de ficţiune lungmetraj şi scurtmetraj, producţie şi dezvoltare de proiecte are următoarea componenţă: Mircea Diaconu (actor), Doru Mitran (director de imagine), Eugen Negrici (critic literar), Irina Margareta Nistor (critic de film) şi Timotei Ursu (regizor, scenarist).

Comisia de selecţie a proiectelor cinematografice pentru secţiunea Documentar, producţie şi dezvoltare de proiecte este formată din: Nicolae Cabel (regizor), Sorin Ilieşiu (director de imagine, regizor) şi Lavinia Sabina Pop (realizator, reprezentant al European Documentary Network).

Comisia de selecţie a proiectelor cinematografice pentru secţiunea Animaţie, producţie şi dezvoltare de proiecte este formată din Manuela Hodor (director AnimaFilm), Constantin Păun (regizor) şi Dan Vasiliu (profesor universitar).

Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) va aloca o sumă totală de 10 milioane de lei pentru prima sesiune a concursului de proiecte cinematografice din acest an, dosarele de concurs putând fi depuse în perioada 20 decembrie - 31 ianuarie, potrivit unui anunţ postat pe site-ul instituţiei.

Concursul este organizat în vederea acordării de credite financiare directe pentru producţia filmelor şi dezvoltarea proiectelor cinematografice.

Perioada de depunere a dosarelor de concurs este de la data de 20 decembrie 2012 până la data de 31 ianuarie 2013, ora 15.00, la Secretariatul Tehnic al concursului din cadrul CNC.

Totalul fondului alocat pentru prima sesiune a concursului de selecţie proiecte cinematografice din 2012 este de 10.000.000 lei, conform unei Hotărâri a Consiliului de Administraţie al CNC din 13 noiembrie.

Astfel, 15% (1.500.000 lei) va fi alocat pentru filmele de lungmetraj de ficţiune debut; 5% (500.000 lei) - pentru filmele de scurtmetraj de ficţiune; 10% (1.000.000 lei) - pentru filmele documentare; 10% (1.000.000 lei) - pentru filmele de animaţie; 59% (5.900.000 lei) - pentru filmele de lungmetraj de ficţiune; 1% (100.000 lei) - pentru dezvoltarea proiectelor de filme, lungmetraj de ficţiune, documentare şi de animaţie.

Valoarea maximă a creditului direct pe care îl poate obţine un producător pentru proiectele declarate câştigătoare la acest concurs este de 10% (990.000 lei) din creditul direct alocat pentru producţie.

Regulamentul de concurs poate fi consultat pe site-ul www.cncinema.abt.ro

Uniunile şi asociaţiile din domeniul industriei cinematografice au fost invitate să transmită către CNC câte o propunere privind desemnarea membrilor celor trei comisii de selecţie (ficţiune, documentar şi animaţie) însoţite de CV-ul persoanelor respective.

La concursul organizat anul trecut de CNC, regizorul Cristian Mungiu a obţinut cea mai mare finanţare, 1.188.000 de lei, pentru cel mai nou film al său, "După dealuri", care a fost deja lansat în cinematografe. Filmul a fost recompensat la ediţia de anul acesta a Festivalului de la Cannes cu premiul pentru scenariu (Cristian Mungiu) şi cel pentru interpretare, acordat ex-aequo, actriţelor Cristina Flutur şi Cosmina Stratan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici